Comunicarea in seductie care provoaca atractie instant
În anii ce au trecut am ajuns datorită experienţelor trăite să văd dincolo de cortină, dincolo de aparenţe.
Nu ţi se pare atât de ciudat să vezi cum se filmează un film de la Hollywood?
Cu toate că ştiu foarte bine cum arată un platou de filmare, de fiecare dată sunt surprins când văd acele ” behind the scene” .
Când vezi filmul totul curge atât de frumos, scenele se îmbină armonios şi la sfârşit te ridici în picioare şi aplauzi entuziasmat capodopera.
Totuşi, când vezi cum se filmează un film, cu acele camere uriaşe pe roţi, cu microfoane atârnate pe beţe şi cu 100 de oameni care nu se văd în scena mişunând în jurul actorilor, parcă ţi se mai taie din entuziasm.
E doar un film, o regie, un scenariu.
Când te îndrăgosteşti pentru prima oară, totul e că în cel mai frumos film ce l-ai văzut în viaţa ta.
Inima îţi bubuie, emoţiile se descarcă fără ca tu să ai vreo putere să controlezi ceva, simţi cu adevărat că trăieşti, că eşti viu, carpe diem!
Apoi, când ani trec sit u te hotărăşti să devii bun în domeniul relaţiilor, al iubirii şi al seducţiei, când pierzi şirul experienţelor trăite, al materialelor din care te-ai documentat, al oamenilor pe care i-ai cunoscut şi al locurilor pe care le-ai vizitat, ajungi să fii regizorul bătrân care vine zi de zi la muncă şi crează o nouă capodopera.
Ştii tot ce mişcă în filmul tău şi eşti mastermind-ul ce pune totul în scenă. Lucrezi intens luni şi ani ca să obţii o oră, 2 sau maxim 3 de experienţă care să facă oamenii să trepideze când îţi văd filmul.
Dă-mi voie să te duc un pic în spatele cortinei în lumea seducţiei.
Am să îţi spun câteva lucruri care nu se văd la suprafaţă însă pentru cine e familiarizat cu lumea ce trăieşte după ce cade cortina sunt lucruri banale.
Comunicarea în seducţie este de fapt seducţia.
Ca să seduci, trebuie să priveşti, să te mişti, să vorbeşti,să exprimi.
Fiecare mişcare, gest sau vorbă a ta comunica ceva.
Felul în care te prezinţi la prima impresie comunica ceva.
Stilul de viaţă pe care îl ai comunica ceva.
Aşadar, eşti conştient de ceea ce comunici?
Să ne întoarcem puţin în timp.
Ai auzit de psihologie evoluţionista?
Este o ramură a psihologiei ce se ocupă de evoluţia speciei umane.
Ca să poţi fi un regizor în seducţie e foarte important să ştii ce este sexul, relaţiile, iubirea din punct de vedere al speciei umane.
Dacă te-ai întrebat vreodată “De ce?” în privinţa femeilor, în istoria umanităţii se găseşte răspunsul tău.
Am să enumăr foarte pe scurt câteva concepte din evoluţia noastră ca oameni.
- întreaga lume poate fi privită ca un uraşi ritual de împerechere. Majoritate oamenilor se nasc cu aparat reproductive pentru că acesta este unul din rolurile rezervate fiecărui individ din specia noastră.
- Supravieţuirea şi reproducerea sunt teme principale ale vieţii oricărui animal de pe această planetă, deci şi a omului.
- Sexul până nu demult era o treabă periculoasă pentru că sarcina putea surveni oricând iar în acel moment pentru că femeia şi copilul să supravieţuiască era nevoie ca tatăl să acorde întreg sprijinul. Pentru acesta, femeia şi-a dezvoltat abilităţi mentale şi emoţionale diferite de forţa fizică pe care bărbatul le folosea pentru a rezolva dispute. Aceste abilităţi ale femeii, cum ar fi selecţia sau descalificarea potenţialilor parteneri, viclenia, seducţia, inteligenta emoţională au ca rol asigurarea unui viitor pentru ea şi copii ei.
- Aproape întreg comportamentul uman astăzi este strâns legat de zecile de mii de ani de evoluţie ce au trecut. Deşi foarte puţini oameni sunt conştienţi, la fel cum cerbii au coarne şi păuni coadă ca şi ornamente sexuale, şi bărbaţii au maşini, haine, bijuterii ca şi SIMBOL DE STATUT SOCIAL CARE SĂ CREASCĂ ATRACTIVITATEA.
- În jocul seducţiei la oameni, creierul este cel mai important ornament sexual, pentru că folosirea creierului aduce banii, faima, succesul care apoi cresc atractivitatea.
FOARTE IMPORTANT DE REŢINUT!
Nu mai trăim în triburi de 150 de persoane în care statutul social se schimbă greu. Dură ani de zile până să urci în ierarhie într-un trib. Atunci se ştia clar cine e vraciul în trib, cine e liderul, cine sunt războinicii, cine copii, mamele, iubitele.
Astăzi, doar într-o singură zi un om îşi poate schimba statutul social de câteva ori.
La lucru are şef, deci e subordonat. Acasă e capul familiei deci e liderul alfa. In grupul social nu îi este clar statutul social care poate varia.
Creierul nu e pregătit pentru o viaţă într-un ritm aşa alert.
De aceea trăim într-o perioadă de confuzie pentru toată lumea.
Am să îţi dau o mână de ajutor şi am să îţi zic să laşi deoparte TOT ce ai în cap acum şi să devii conştient că aceleaşi lucruri care creau atracţie sexuală în zecile de mii de ani din trecut , creează atracţie şi azi.
Acum, hai să clarificăm care sunt acele lucruri şi cum poţi tu să le comunici celor din jur astfel încât să creezi atracţie instantanee 24 de ore din 24.
Dacă nu eşti obişnuit cu ce am să îţi spun în continuare, va trebui să exersezi până devine un obicei şi integrezi aceste lucruri în personalitatea ta. TOTUL se învaţă.
Aşadar, ca să faci orice femeie să fie atrasă de tine inconştient şi instant, ea trebuie să simtă la ţine acele calităţi care au făcut femeile de-a lungul întregii istorii a omenirii să tremure de emoţie şi excitaţie.
Subcomunicarea
Subcomunicarea este intelesul din spatele cuvintelor sau actiunilor tale.
Daca te plangi toata ziua ce subcomunici? Ca esti o victima ce nu isi asuma responsabilitatea pentru viata ei.
Daca vorbesti tuturor despre visul tau ce subcomunici? Ca esti o persoana optimista cu incredere in fortele ei si care are un scop in viata pe care il urmeaza cu pasiune.
Sa vedem acum kucruri pe care vrei să le subcomunici in seductie:
- Lider ( liderul grupului este protejat de comunitate şi are la dispoziţie resursele grupului deci este cel mai potrivit pentru a face copii şi de a-i creşte. Orice femeie va face sex cu liderul fără să pună prea multe întrebări pentru că aşa îi dictează specia.)
- Personalitate ( fără o personalitate puternică nu poţi fi lider. Femeile pot fi foarte atrase de membrii ai tribului care nu sunt lideri însă arată potenţial de a ajunge lideri într-o zi. Femeile sunt EXTREM de bune în a judeca potenţialul unui bărbat de a avea succes)
- Risc ( Există o zonă creierului uman care are nevoie de sentimentul de risc cum are nevoie organismul de apă. Când îţi asumi un risc arăţi că ai curaj şi vei ataca provocările în loc să fii doborât de ele.)
- dovada socială ( când ai un grup social larg, mulţi prieteni, admiratori, discipoli, o viaţă socială bogată, şansele tale de a avea succes şi de a rezolva rapid problemele ce apar în viaţă, cresc exponenţial. Oricând poţi suna un prieten, spre deosebire dacă eşti singur pe lume şi nu vrea nimeni să te ajute cu nimic. O personalitate plăcută are parte de un grup social larg)
- respect şi autoritate ( fac parte din trăsăturile liderului dar merită menţionate şi separate. DAcă nu ai aceste trăsături nu poţi ajunge lider şi nici măcar copii tăi nu vor asculta de tine şi îţi vor testa capacitatea de a fi lider.)
- vis în viaţa ( dacă nu ai un scop în viaţa , nu poţi trăi la potenţial maxim , nu poţi deveni maxim din ceea ce poţi fi şi trăind o viaţă mediocre nu vei ajuta pe nimeni,. Nici pe tine , nici grupul social şi nici familia şi copii)
- protector ( trebuie să arăţi în orice moment că eşti dispus să ataci orice ameninţare. Dacă arăţi ca o să fugi primul din calea pericolului ce ameninţa grupul şi familia, vei deveni respingător. Genele tale nu merită să fie transmise mai departe)
- îţi plac copii ( cum altfel ai putea avea grijă de proprii copii?)
- îngrijit ( felul în care te prezinţi la prima impresie, fizic , spune multe despre personalitatea ta şi starea ta emoţională. )
- exprimarea emoţiilor ( Unei femei îi plac bărbaţii ce exprima emoţii, pe cât se poate o gamă cât mai largă. Furie, tandreţe, compasiune, nervozitate, bucurie, tristeţe. Când o femeie ştie ce trăiri ai se simte mai în siguranţă cu tine, pentru că poate veni mai uşor în întâmpinarea nevoilor tale emoţionale şi asta e unul din rolurile principale ale femeii)
Lucruri pe care nu vrei să le subcomunici
- Nu ai abilitaţi de lider ( De ce să facă sex cu tine şi nu cu liderul? Femeile mai degrabă prefera să împartă acelaşi bărbat puternic decât să aibă unul slab numai al lor. Vezi câte femei accepta statutul de amanta aşteptând ca bărbatul să divorţeze într-o zi )
- Lipsa de personalitate ( Dacă eşti lipsit de personalitate, nu prea îţi va ieşi nimic bine în viaţă. )
- plictiseala ( cine vrea să stea cu cineva care te omoară cu plictiseală?)
- lipsa dovada socială ( dacă nu ai prieteni, există un motiv pentru care nu reuşeşti să faci oameni din jur să vrea să fie în jurul tău)
- lipsa respect şi autoritate ( dacă nu eşti tu bărbatul atunci cine să fie, ea?)
- mediocru lipsit de scop şi vis în viaţă
- fricos ( cum vei putea apăra familia şi copii de ameninţări?)
- să nu îţi placă copii sau animalele ( Eşti un ciudat numai bun de dus la ospiciu)
- neîngrijit ( lipsa de responsabilitate şi ordine în viaţă. Nu îţi pasă de tine, eşti o epavă emoţională)
Aşadar. Am enumerat doar o parte din lucrurile extreme de importante pe care trebuie să le comunici permanent şi pe toate canalele de comunicare.
Verbal, nonverbal, la nivel de energie.
Nu uita că TOTUL vorbeşte despre tine.
Fiecare gest, acţiune sau vorba.
Imaginează-ţi că există un arbitru foarte corect care dă puncte pentru atractivitate sau lipsa ei.
Primeşti minusuri sau plusuri pentru tot ceea ce comunici. Rareori scapi fără să primeşti punctaj.
Oricine se afla la început în seducţie vine să înveţe pentru că de prea multe ori balanţă a înclinat mult înspre partea negativă.
Prea multe femei i-au respins direct sau indirect. Pentru că nu au fost pe plus la punctajul atracţiei.
Cei care sunt dispuşi să facă munca, ajung să echilibreze situaţia. Primesc şi minusuri şi plusuri pentru că încă îşi şlefuiesc personalitatea. Uneori înregistrează mici succese, că o primă întâlnire sau un sărut, poate chiar şi o partidă de sex însă de fiecare dată totul se termină prost.
Cei care încurajaţi de micile succese continua să se educe şi sa experimenteze, ajung să fie pe plus în balanţa atracţiei.
Atunci goana după aur s-a sfârşit pentru că ai descoperit un El Dorado ( oraşul aurului) doar al tău .
Şi anume, cum să creezi atracţie sexuală permanent şi instant, oriunde te duci pentru că fiecare lucru pe care îl faci sau spui, întregul tău stil de viaţă subcomunica un singur lucru despre tine.
Că eşti un lider cu personalitate, că îţi place adrenalină şi uneori riscul, că ai un stil de viaţă bogat în relaţii, prietenii şi lucruri interesante, că ai un vis şi un scop în viaţă pe care îl urmezi, că ai autoritate şi primeşti respect, că oferi tot timpul puterea exemplului, că eşti matur emoţional şi ai simţul umorului, că ai destule experienţe de viaţă ca să poţi rezolva orice problemă apare, că îţi place viaţa, îţi plac copii, animalele şi femeile
, ai pasiune în suflet şi îţi place să laşi o primă impresie bună oriunde mergi.
Acum eşti regizorul vieţii tale şi umbli prin viaţă ca într-un film.
Viaţa ta, care e capodopera ta.
Ce actori şi ce decoruri vei pregăti, ştii doar tu.
Eu îţi doresc să fii nominalizat la Oscar
Dacă vrei un ajutor pentru a-ţi pregăti scenariul pe care l-am scris pentru cei care încep să meargă pe acelaşi drum al seductiei ca toti cei din aceasta comunitate, am scris cartea „Arta seductiei – cum sa ai succes cu femeile si cu tine insuti” despre care poti afla mai multe apasand linkul.
Îţi doresc mult succes.
Pera Novacovici.


























Bun articol!
Superb articolul, de la cap la coadă. Ar trebui să-l citesc în fiecare zi.
Vreau Oscar-ul in seductie!!!:))
Pentru inceput tin sa-ti spun ca de fiecare data atindi acolo unde trebuie..Foarte bun articolul!
Frumos articol , mai ales finalul :”Eu îţi doresc să fii nominalizat la Oscar” super
Mia placut ideea aritcolului de-a compara seductia cu o regie, un scenariu.
Si foarte faina gluma cu nominalizarea la Oscar =))
bun articol
undeva pe la jumatate ai scris kucruri in loc de lucruri
foarte tare.is niste replici fraze geniale.
felicitari .
Da ai perfecta dreptate.Succes an continuare si tineo tot asa.
salut! foarte bun articol insa vreau sa te intreb ceva: care este diferenta intre pasiune si dragoste? nu cumva faci putina confuzie intre cele doua aspecte? iata un citat al tau: ”Când te îndrăgosteşti pentru prima oară, totul e că în cel mai frumos film ce l-ai văzut în viaţa ta.
Inima îţi bubuie, emoţiile se descarcă fără ca tu să ai vreo putere să controlezi ceva, simţi cu adevărat că trăieşti, că eşti viu, carpe diem!”
iata dar pasiunea nu inseamna dragoste si dragostea nu inseamna pasiune..de ce? pentru ca pasiunea este doar o emotie trecatoare,egoista(ea nu da,ea cere!) ,care nu are nici o legatura cu starea sufleteasca ci ea se axeaza doar pe aspectul fizic..de exemplu: vezi o fata pe strada nu frumoasa ci extrem de frumoasa,in momentul acela (mai ales daca esti gata sa intri in vorba cu ea) se declanseaza ceea ce tu declari mai sus:”Inima îţi bubuie, emoţiile se descarcă fără ca tu să ai vreo putere să controlezi ceva…”
cand nu o sa fii in control vreodata in fata unei fete,aia sigur e pasiune,pasiunea nu face decat sa iti anuleze functiile ratiunii,te face sa ii vezi absolut toate defectele ca fiind calitati si devii O LEGUMA in fata ei
pasiunea de a lungul timpului a capatat si un nume de asemenea: ”dragoste la prima vedere” ea este cea care este mereu confundata cu dragostea si de multe ori declaram ca : Dragostea este oarba! nicidecum!!! orbi suntem noi cei care de multe ori nu ne dam seama de ceea ce se intampla in interiorul nostru si pentru ca nu stim cum sa ne disciplinam in asa fel incat sa controlam situatia…
ce inseamna pasiune? emotie..dar dragostea? un principiu!
dragostea se naste,se cultiva si in timp creste,ea are legatura cu frumusetea sufletului si nici o legatura cu aspectul fizic…dragostea este comoara de nepretuit pe care putini o descopera si daca totusi o descopera asta se va intampla datorita faptului ca au avut la indemana o harta numita Cunoastere!!!
Frumos articol. Multumesc mult pentru idei.
Trebuie sa recunosc ca e unul dintre cele mai concrete articole citite.
Salut baieti
Multam de aprecieri.Aveam chef de scris si a iesit ceva fain. O sa detaliez in alte articole generalitatile pe care doar le-am enumerat aici.
@ Cristian – sunt deacord cu tine cu mentiunea ca unde tu ai scris pasiune eu as scrie ” atractie sexuala” . Tu zici bine ce zici si ceea ce descrii tu ca pasiune, emotie trecatoare care iti ia mintile, eu ii zic “atractie sexuala” .
Pasiunea pentru mine nu = cu atractia sexuala.
Intr-o ierarhie a emotiilor dupa puterea lor, pasiunea e pe locul 1, si nu e nicidecum trecatoare.
Ma refer la pasiune in general, nu la atractia pentru o femeie.
Pasiunea poate dura o viata intreaga, pasiunea pentru o arta, un domeniu al vietii, o activitate, un hobby, poate chiar o femeie.
In rest ai punctat foarte bine diferentele intre atractie si iubirea adevarata. Am scris un articol lung doar despre asta pe blogul de personalitate
http://www.personalitatealfa.com/blog/atractia-sexuala-si-iubirea-2/
Spor la treaba tuturor. Hai ca vin Oscarurile
Salut, Pera!
Fara dubii este cel mai bun articol pe care l-am citit pana acum. Foarte bine structurat, extrem de bine prezentat si incredibil de util!
Iti multumesc pentru ocazia de a citi asa ceva.
Pe scurt cred totul se reduce la “get a life!” daca esti un tip interesant cu o viata femeile o sa vrea sa fie in jurul tau daca esti un terminat… schimba-te!
Succes!
aici e bine tot timpu..:P castigam
este o capodopera pera, vrem mai mult
salut pera!
iti citesc cu interes toate articolele,inca de la inceput,de cand m-am inscris pe site-ul asta.
a spus cineva aici ca o sa citeasca in fiecare zi articolul.
da,in fiecare zi trebuie citit,dar nu neaparat pentru a seduce,cuceri femei,ci pentru a fi din ce in ce mai buni(cu toate intelesurile cuvantului)cu viata noastra personala si cu vietile aproapelui.
eu citesc din paul ferrini in fiecare zi si sune cam la fel cu ce spui si tu!
toate bune!
ciprian
asa, poi am fost aseara intr-o discoteca cu cativa prieteni, si am pus ochii pe cateva tipe care aratau al naibii de bine, in general le am cu agatatul pe strada, in parc etc. desi inca imi gasesc cam greu un opener, ce-i drept tipele erau si cuplate dar erau destul de nebune, stiti voi alcool alea alea, si ma duc la una, eu dansez cumva peste medie, ce-i drept une le avea asa ca trag un gat de bere, sa am curaj
, e posibil sa fi fost o greseala sa beau?, si ma duc la ea, zic salut, era singura in momentul ala, eram putin gam agitat ca era frumoasa, sunt incepator:D, si ii spun, hai se le aratam la astia cum se danseaza ca am vazut ca le ai, am mai palavragit ceva pe acolo, se uita la mn cam suspect ca am doar 14 ani:D si cihar daca par de 17 la corm ma tradeaza fata…, avantajul meu este ca imi place sa vorbesc si o fac cum trebuie, si am vorbit putin, am dansat, in general altii, care au dansat cu ea o mai pipaiau, eu am fost ceva mai retinut, cred ca aici am gresit, am mai stat putin de vorba si a sp ca se duce, in mod normal ma duceam sa o conduca da nu eram in cartierul meu si aveam probleme cu aia de acolo si daca ma prindeau singur ma capsau, si doar nu avea sa mergem toti… am conduso afara, am facut cv kino inainte, am incercat chiar sa o sarut, s-a ferit cumva si nu mi-am atins tinta, am vrut sa o sarut p buze da s-a ferit brusc si am nimerit pe gat… a iesit si dupa 30 de min a venit cu 2 tipi si nici nu s-a mai uitat la mn, eu la ea nu m-am mai dus ca aia s-au plasat strategic in fata ei si nu aveam loc, zi ca cine stie dc, oi fi omis cv ca eram ciupit si oi fi uitat, trec la a 2-a, o prietena de a ei, asta mi-a dat cu flit de cand m-am bagat invorba cu ea, s-a intors si a plecat la grupul ei, a 3-a cu asta am tras un dans si mergea binisor da nu era asa cu cunostinte si astia beti se cam bagau in seama si nu a mai rezistat mult… a sters-o acasa, urmatoarea, mi-am mai fost revenit si ma bag in discutie cu ea, fuma o tigara, ii zic stii ca nu sunt sanatoase?, da ca o termin eu, nu mai avea mult, eu nici nu fumez, mi-a sp ca nu mi-o da si am mai vb p acolo, am reusit sa ma apropii binisor si de ea, a stat chiar in bratele mele, am facut kino mult, flirt(in partea stanga;)) cand vreau sa o sarut se ridica si imi spune ca se grabeste, ca tre sa plece si tot tacamul, nu am avut cum sa o opresc, am mai incercat cv pana la final, am vrut sa dansez cu inca una, asta mi-a sp din prima ca nu vrea sa danseze cu mn si am ramas masca, m-am linistit, nu am mai incercat nimic dupa, c am gresit???? dc nu mi-a iesit nici macar un mozol??? pls sa imi rasp cineva
beton articolul! bravo pera
ce nu stiu multi, este ca toate acestea se capata prin exercitiu si practica constanta. ne nastem cu ele, dar pierdem toate aceste abilitati pe parcursul vietii, daca nu ni le cultivam! eu stiu ca fiecare din noi s-a nascut campion! de unde stiu asta? ft simplu, ptr ca atunci cand parintii nostrii ne-au conceput, am iesit unicii invingatori dintre zeci sau sute de milioane de competitori-alergatori care n-au ajuns la tinta, doar noi am ajuns
Argumentarea este corecta… Dar energia cheltuita in disimulare este disproportionata si imorala, nu este preferabil sa fie canalizata spre perfectionare reala?
Si dupa castigarea Oscarului?
Seducatorul trebuie sa fuga inainte de miezul noptii, cand realitatea de sub poleiala regizata va fi demascata? sau sa astepte sa bata miezul noptii, mizand pe anumite trasaturi morale ale femeii seduse?
Sau articolul reprezinta o lectie de seducere in masa, si atat?
In vechime, un barbat putea avea urmasi doar daca isi castiga acest merit. Cei mai merituosi barbati aveau mai multe sotii si foarte multi urmasi. Altii aveau o sotie si cativa urmasi. Ultimii si cei din urma ramaneau holtei si gena lor s-a pierdut definitiv.
Legea selectiei naturale, care mult timp a functionat in societatea umana si a determinat evolutia speciei noastre.
Adevaruri:
1.Pedeapsa suprema pentru un barbat este sa i se piarda stirpea.
2.In societatea civilizata, un barbat va avea copii doar daca se casatoreste cu o femeie.
3.Femeile nu iubesc barbatii nevolnici;
4.Femeile sunt foarte abile in aprecierea realista a barbatilor;
5.Scopul adevarat al vietii este fericirea; oricine spune altceva minte!
6.Intr-o casatorie in care nu exista iubire reala nu exista fericire;
Aceste adevaruri impreunate demonstreaza faptul ca scopul autentic al seductiei, adaptat la societatea moderna, este acela de a creste barbatului baza de selectie si sansele de a avea o sotie minunata, copii si o viata fericita.
Daca insa charisma barbatului este doar o poleiala … in scurt timpse va devoala si iata inca o drama pe pamant!
Seducatorii in masa au nevoie de aventuri pentru a-si amagi frustrarile cu jalnicul surogat. Dar esenta ramane in… prezervativ!
In concluzie, te rog depaseste trendul zilei si invata-ne cum sa fim autentic fericiti!
Invata-ne cum sa fim merituosi, cum sa ne castigam stima de sine pe baze reale si cum sa convingem onest femeia potrivita sa ne iubeasca; si cum alaturi de ea sa uitam ca exista alte femei pe lume; si cum sa o iubim pentru ca ea sa ne iubeasca mereu si mereu; cum sa facem copii si cum sa-i crestem disponibili la fericire…
@ terraverde
Repeti cuvantul fericire insa sa urmaresti fericirea ca scop este cea mai sigura cale spre o viata plina de dezamagiri. Pentru ca “fericit” poti sa fii. Fericirea este o emotie pe care o simti si ca orice emotie, este efemera. Practic sa iti doresti sa fii fericit ca scop inseamna sa vrei sa simti emotia fericirii in continuu ceea ce este imposibil biologic, psihologic, fizic, si sub orice forma vrei tu. De acord cu mine ca nu poti sa simti o emotie in permanenta?
Iubirea si statutul social sunt trepte in evolutia umana peste care nu poti sa sari . De asta traim o viata pamanteasca, sa evoluam si sa trecem treapta cu treapta. Evident ca exista scopuri superioare, insa nu e vina mea ca nu suntem inconjurati de Beethoveni, Brancusi, Davinci, etc. Lumea e un ritual urias de imperechere. E nevoie doar sa privesti motivele pentru care oamenii se trezesc dimineatza si ai sa ajungi la aceeasi concluzie ca si mine. Educatia are rolul de a ii invata pe oameni sa isi satisfaca nevoile de baza pentru a putea trece la nevoile superioare. Corect?
Spui ” sa convingem onest femeia potrivita sa ne iubeasca”
Pai daca trebuie sa convingi nu stiu daca mai e iubire onesta. Iubirea nu are nevoie de argumentari, negocieri si convingeri.
Asta ma duce la concluzia ca desi vorbesti de casnicie, iubire, copii si fericire, iti doresti lucruri care ti-au fost bagate in cap prin programarea sociala si nicidecum nu sunt lucruri pe care sa vina din interiorul tau. Iti vei da seama de asta cand le vei avea pe toate. Sa imi scrii si atunci sa imi spui cum e sa ai ceea ce iti doresti. Cam dupa 10 ani de casnicie
La articolul asta comentez, e foarte bun. Imi place si frame-ul care ti-l da, acela de regizor (cuvantul e si el legat de acele calitati pozitive pe care le-ai enumerat…si intr-un fel poti spune ca ce vrea o femeie sunt acele calitati, o parte daca nu toate, ai mai uitat de unele care genereaza probleme mari in seductie: gelozie, posesivitate, etc…sunt multe, dar in mare intra in categoria celor negative descrise de tine).
@ era un baiat care se plagea ca de ce nu l-au sarutat fetele. Ia-le nr de tel sau id de mess, ceva, nu vrea una, treci la alta. Apoi obtii facand pasi mici. Si la sarut, merge incercata asta: si cum saruti?…hai sa vedem…ii zici u ceva; pregatesti verbal momentul daca nu esti bun la citit reactii, sa fii mai sigur:P
@ mai era ala cu pasiunea…ala nu stie ce inseamna seductie=)))))
Inca odata, bun articolul, inca mai astept. Mi se pare ca pera combina cel mai bine teoria cu practica in articolele sale, le cunoaste pe amandoua la fel de bine, si se vede asta prin rezultate. Tot ce a scris zici ca sunt capitole bonus la carte;))
Bun frame-ul de regizor, am sa il folosesc..eu mai mult mergeam pe asta: eu tatal lor, ele fetitele…care raspundeau bine erau ascultatoare, care nu…le ziceam asa, chiar si la abordare: nu prea esti cuminte, nu mai vine mosul la tine:)))))))Mergand pe chestia asta mi-au disparut complet emotiile, si ma distram si la flituri care sunt multe tare:))))))ink nu am oscaruri;))dar urmeaza:D
Deci e bestial articolul!
Citesc acest site doar de ceva vreme, dar felul cum ai expus problema si felul cum te-ai exprimat e minunat. Multumesc.
Maine dimineata o sa-l citesc din nou!
Salutare Pera,
te nominalizez la Oscar !
Aticolul scris spune multe despre tine.
Sa ai inspiratie pentru articolele viitoare !
keep up the good work !
Salut tuturor.am cumparat recent cartea(luni am primit-o,azi e vineri) si trebuie sa recunosc,desi eram sceptic,ca este cea mai buna investitie din viata mea.in decurs de cateva zile mi-am schimbat complet modul de gandire si actiune.unele lucruri le stiam,altele le banuiam sau nu le dadusem o forma,insa pe cele mai multe NU LE STIAM! nu pot decat sa multumesc autorului pt ca mi-a deschis ochii! baieti,cumparati cartea,cititi pe indelete,mestecati bine informatia,comparati cu experientele avute si treceti la treaba! succes tuturor!
…frumos articol…nu stiu daca gresesc dar mi se pare ca ai studiat materialele lui David DeAngello…keep up the good work.
…chiar ar trebui citit in fiecare zi
Dar ar mai trebui sa fie si pus in practica, in fiecare zi…
“Risc ( Există o zonă creierului uman care are nevoie de sentimentul de risc cum are nevoie organismul de apă. Când îţi asumi un risc arăţi că ai curaj şi vei ataca provocările în loc să fii doborât de ele.)”
Care e acea zona a creierului?
@ Laurentiu – nucleus accumbens
GENIAL !
felicitari…foarte bun articolul
Ca de obicei, un articol extrem de interesant!…am revenit si eu pe site…faptul ca nu am mai lasat comment-uri nu inseamna ca am uitat de voi ce care ne invatati poate cele mai importante lucruri pe care orice barbat trebuie sa le stie si sa le aplice unde e cazul… vreau sa spun ca ,,din cauza voastra,, am reusit sa scap de frica de abordare in cluburi
…aveam mare bataie de cap inainte…dar am stat , am citit, am aplicat…si e din ce in ce mai bine…insa e greu la club cu comunicarea din cauza galagiei, in schimb nu mai conteaza, sunt f multumit, daca nu ma impingeati din spate cu articolele voastre , ramaneam dracu sa vina tot fata la mine sa ma agate ea
) (s-a intamplat de 2 ori in 24 de ani..dar cred ca erau ametite:)))..in fine, acum incerc sa scap de frica de abordare pe strada…acolo mi se pare mai aiurea, parca ma simt privit de toti, desi habar nu au ei ce am eu de gand…insa teorie stim multi de aici, dar practica ne omoara si pe mine la fel…cam atat am avut de spus. felicitari si la cat mai multe articole! respect!
Va Multumesc pentru articole
marjoritatea din ele le-am pus in practica, si au mers de minune!
tare articolu’! interesanta partea cu pshihologia evolutzionista. mai intai trebuie sa intelegi si apoi sa aplici!
Felicitari Pera, ai obtinut OSCAR-ul !
salut pera
am primit cartea … si m am apucat de ea ..
.. chiar aveam nevoie de un sut in cur si de un plan .. in viata mea atat dpdv al femeilor cat si .. in general .. k toti am trecut prin perioade in care nu prea ne mai regasim …
.. sigur imi voi contura rapid si clar acest plan dupa ce termin cartea ..
ai punctat multe chestii si foarte misto …ca e o carte usoara pe intelesul tuturor
sper ca lucrezi la ceva nou … daca nu … ar fi cazul sa i dai drumu .. avem nevoie oameni ca tine printre noi ..
bv .. tari si articolele ..
.. keep walking
Speram la un raspuns din partea ta pe plan ideatic si in sens constructiv.
Desi cred ca ai inteles sensul comentariului meu, te-ai limitat la a critica utilizarea in context a termenilor “fericire” si “a convinge vs onestitate”, sau la a insista sa-mi explici unele evidente – e clar pentru oricine (ma rog, de la un nivel in sus) ca viata este guvernata, pana in cele mai inimaginabile cotloane, de ritualul imperecherii!
De unde deduc ca scopul real al raspunsului tau a fost doar acela de a ma pune la punct, de a restabili ierarhia si ordinea (programare sociala?!) pe acest site.
In plus, nu ma asteptam sa nu-ti dai seama din context ca nu sunt nici adolescent, nici naiv, nici programat social si nici macar… dar deja spun prea mult! Oricum, sa stii ca nu am ratat (!) prea multe experiente de viata si le storc mereu de noi intelesuri si sensuri.
…Ce simpla ar fi viata daca rezolvarea ar fi asa cum o expui!
Oamenii sunt o impletire diabolica de instincte, mostenire genetica, educatie, programare sociala (asa cum spui). Relatiile interumane si in special cele de cuplu sunt de o complexitate teribila.
Ceea ce viata m-a invatat este ca iubirea (numeste-o stiintific cum vrei, dar te rog nu te mai crampona de termeni!) este 20% placere si 80% munca. Ca orice pasiune. Dar merita. Este inimaginabil sentimentul cand te salti impreuna cu femeia ta, in momentul inevitabil in care cercul existent se inchide, pe un nou cerc, in plan superior. Ceea ce urmeaza nu se compara cu nicio experienta bazata pe schimbarea partenerei.
Dar intr-adevar nu este un privilegiu accesibil oricui si oricum, cei mai multi nu ar pricepe nici despre ce se vorbeste! De aceea te inteleg, pricep cumva limitele pe care ti le-ai impus pe acest site si, desi nu suport prefabricatele, normele, limitele si plafoanele, iata ca am acceptat replica.
Citirea articolului tau (care este oricum peste nivelul mediu al articolelor pe teme existentiale) ma incurajase sa cred ca vei fi incantat sa gasesti, printre comentariile elogioase, si o provocare de a mari anvergura si a ridica stacheta.
Un mediu unanim aprobator ar trebui sa fie ingrijorator pentru un spirit care nu accepta plafonul.
Si acum sper din nou ca raspunsul tau, daca va fi unul, sa ma convinga ca merita sa raman pe aici.
Ar putea deveni interesant.
@ terraverde
Ti-ai exprimat parerea, mi-am exprimat-o si eu
Nu am vrut sa sune a ” pus la punct” . Inteleg ce spui tu dar in acelasi timp stiu sa citesc si printre randuri. In primul tau comentariu ai spus direct, citez, “Seducatorii in masa au nevoie de aventuri pentru a-si amagi frustrarile cu jalnicul surogat.” De unde stii tu? Cu siguranta exista seducatori cu suflet nobil care isi propun sa lase in urma cat mai multe femei fericite si satisfacute. Am avut un ton mai acid pentru ca ai o convingere pe care ai incercat sa o impui si anume ca relatia cu o o singura femeie si casnicia sunt idealul de urmat. Eu zic ca o relatie monogama sau haremul tin de alegerea personala a fiecaruia si nu sunt nici eu in masura si nici tu sa judecam pe nimeni.
Te-am judecat doar pe tine pentru convingerea ce ai expus-o si nu am facut-o ca sa te pun la punct ci tocmai pentru a pastra echilibrul intre pareri pentru ca cei care citesc sa fie constienti ca alegerea este pe deplin a lor si ca doar experienta traita pe propria lor piele le va spune daca casnicia monogama sau haremul ii fac cu adevarat fericiti. Pot la fel de bine sa sustin si seducatorii si pe cei din relatii monogame cu argumente solide. Cunosc fericiti din ambele tabere dar si mai multi frustrati si nefericiti la fel, din ambele tabere.
Remarc ca al doilea tau comentariu este mai bun decat primul
perfect adevarat, dar… uneori nu este atat de simplu si atat de frumos pe cat ne place unora sa credem. formarea personalitatii este un proces extrem de dificil. pe parcursul acestuia, foarte multi abandoneaza, in sensul ca se complac intr-o anume stare, raman la un anumit nivel, in zona de confort, tocmai pentru ca…lipseste ceva, iar acel ceva poate fi motivatia, vointa, sau exemplul pozitiv al altora. foarte multa lume se opreste din evolutie ori pentru ca nu stie ce vrea cu adevarat ori pentru ca a ajuns unde a vrut si nimic nu mai reprezinta o provocare…sau poate tine de “legenda personala” a fiecaruia, adica de ceea ce vrem fiecare, cu adevarat, in viata. Poate, unii, pur si simplu, nu vor mai mult, si de aceea, oricat incearca, nu le iese. poate fi datorita unui model negativ care le-a marcat copilaria si adolescenta, o persoana lipsita de vointa care le-a imprimat aceasta “calitate” si celor din jur. sau pot fi alte motive. ai ajuns unde ai vrut prea repede, ai castigat prea multi bani fara prea multa munca, ai gasit o femeie care te-a facut sa crezi ca esti un zeu si apoi te-a parasit etc. depinde de la caz la caz. ceea ce vreau sa spun este ca, desi reteta pare simpla, aplicabilitatea ei tine de terenul psihologic al fiecaruia si din aceasta cauza, suporta mai multe nuantari. cu prietenie, alex
Multumesc, Pera!
O singura remarca: in primul meu comentariu am criticat disimularea si am aparat un principiu: AUTENTICITATEA. Ea ne fereste de inlocuirea programarii sociale cu o alta programare. Si ne da puterea.
Intre timp am rasfoit mai mult prin site. M-am bucurat.
Probabil vrei sa convingi de existenta alternativelor la adevarurile “inbatabile” care au fost inoculate oamenilor. Si nu sa convingi ca aceea este alternativa. Practic sadesti indoiala – primul mare pas pe drumul cunoasterii.
Buna, un articol bun fara indoiala si ajuta mult. insa..exista un lucru care nu ll-am inteles..partea cu a fi lider. Liderul…poate ma insel insa un lider poate fi doar unul din grup si grupul poate fi de 20. hmm…
“Subcomunicarea
Subcomunicarea este intelesul din spatele cuvintelor sau actiunilor tale.”
Se vede ca cel care a creat articolul doar recita din auzite… apoi alterand informatiile culese
exista mai multe moduri de comunicare
cel din spatele cuvintelor simple, care este strans legat de ceea ce gandesti
si subcomunicarea
faptul ca tu esti intr-o interactiune cu o fata timp de 20 de min, poate insemna ca este atrasa de tine, iar u ii faci jocul. etc
Ce am zis eu pot fii informatii esentiale, care nici autorul articolului se pare ca nu le stia