Scriu articolul asta din aduceri aminte si dintr-o usoara unda de melancolie prin care trec. M-am intalnit azi cu traian, silent pentru vechii useri. Ma ajuta la partea de strategii mk online pe firma. Si din una in alta am inceput sa ne aducem aminte.

Avem oarecare ani in spate de cand ne cunoastem. Ce e distractiv – ne cunoastem din niste puncte ale vietii, hai sa le spunem delicate.

Daca va imaginati ca viata unui om e un drum drept, va inselati. Daca va imaginati ca e un drum continuu inainte, va inselati.

Acum 4-5 ani, cand m-a adus la el la firma sa muncesc, doamne cum eram. Nu vorbeam mult, eram inchis in mine. Introvertit dus aproape la extrem. Daca eu eram in pozitia sa fac ce a facut el atunci pentru mine, eu nu m-as fi ajutat pe mine. Atat de inchis in mine eram.

Un singur lucru il aveam de pe atunci, iar Traian nu a facut decat sa scoata asta la iveala. Visam inca de pe atunci. Singurele momente in care ma puteai prinde cu o discutie erau momentele in care vorbeam despre ce o sa fiu eu, ce o sa fac eu, unde vreau sa ajung eu. Niste vise a unui om care nu are nimic si care vrea tot. Niste vise.

Financiar – praf. Social – praf. Aspect – praf. Business awareness – praf. Emotional – praf.

Sunt multi dintre voi – ma uit la voi si imi dau seama ca sunteti undeva in apa, inotati catre mal. Si ma pufneste rasul cand ma gandesc ca eu , nu numai ca am plecat de sub nivelul marii, dar am plecat de undeva din Groapa Marianelor, cautand o cale sa ies la suprafata sa pot si eu inota intr-o directie anume.

Taceam mult. Visam mult.

Financiar nu are rost sa discut prea multe. Am 4 firme pe care le-am inceput, una merge destul de ok acum, dupa 2 ani de lupta continua cu timpul, a 2-a incepe sa se puna pe picioare dupa alti ani de sperante. Am plecat de la angajat, la freelancer, la antreprenor. cale lunga, plina de aventuri si de invataminte, unele usturatoare. Si mai am cale lunga de strabatut.

Dar adevaratul soc este cel emotional/social.

Se spune ca o persoana nu se poate schimba la esenta. Ca ramane aceeasi, oricat de mult s-ar schimba in exterior, oricata experienta ar acumula. Esenta ramane intotdeauna aceeasi. Am ramas acelasi visator, poate un pic mai pragmatic, mai consecvent, mai eficient.

Emotional – de la tipul care scotea 2-3 vorbe, sunt tipul care nu isi ascunde trairile, care face (aproape) intotdeauna ce simte. Si care se ghideaza dupa ideea de a nu regreta absolut nimic din ceea ce face. Social sunt tipul care accepta. Social sunt tipul care iubeste si uraste, care se bate, care alearga, care traieste cu pasiune. Care se imbata, caruia nu ii e frica nici sa viseze, nici sa puna caramida cu caramida temelia visurilor lui.

Emotional, dupa 5 ani, sunt in sfarsit liber.

Liber sa alerg, sa iubesc, sa urasc.

Cu femeile, e o lectie de invatat. Am avut 4 ani in care am incercat sa urmez reguli. Mai intai ale altora, pe urma ale mele. Ce fac acum in afaceri, faceam inainte in seductie. Pasi de urmat, ritualuri. 4 ani de futere de creieri, 4 ani de iesit in cluburi, de nopti in care ma simteam groaznic, dar in care trebuia sa ies ca sa imi fac norma. Nopti in care treceam prin purgatoriu doar pentru ca stiam ca trebuie. Nu stiam care e finalitatea, daca exista una, de ce fac ce fac.

Si dupa 4 ani de munca asidua, de nervi, de alergatura, a venit anul in care am renuntat la tot. In care am renuntat la iesiri programate, in care am renuntat la replici si la vorbe inventate si repetate de 1000 de ori. Am renuntat pana si la ‘virilitatea sociala’ pe care mi-o impuneam.

Si am avut o revelatie. Am avut 4 ani de lupta si un an de placeri. Un an in care am avut femei cat in ceilalti 4, un an in care am iubit cat in ceilalti 4. Si ce e mai important decat atat. Un an in care nu am ridicat un deget ca sa fac tot ce am facut. Pur si simplu un an in care am iubit cand am simtit nevoia, m-am indragostit cand am simtit nevoia, am fugit cand am simtit nevoia.

Si dupa atatia ani de futere, acum primesc recompensa. Si ce imi place mai mult la asta, mai mult chiar si decat paharul de vin pe care il am langa tastatura cand scriu articolul asta, este ca am ramas acelasi visator ca si acum 5 ani.

Diferenta e facuta de cativa bani in plus in buzunar, cateva zeci de femei pe care le-am avut intre timp, o mana de femei pe care le-am iubit.