Pentru că te pot ajuta rapid să scapi
de probleme, emoții și blocaje
Vezi detalii
  • Dating

Filozofia Primei Intalniri

first-date-at-cafe

“Ce să fac şi cum să mă comport la prima întâlnire cu ea?” pe scurt este subiectul a mii de mail-uri pe care le primesc constant de la cititorii Arta Seducţiei.

Şi bineînţeles în funcţie de caz, mai mult sau mai puţin specific le răspund însă de multe ori răspunsurile despre “Ce” să faci se găsesc în videourile Ghidul Primei Întâlniri pe care l-am făcut acum ceva timp.

 

Însă recent am început să îmi axez ceva mai mult atenţia pe prima întâlnire şi anume CUM ajungi să o obţii.

Mai exact mă refer la MOTIVUL pentru care ajungi să ieşi la această primă întâlnire cu o domnişoară.

Până să te grăbeşti şi să îmi spui “Evident pentru că mă simt atras de ea!!” aş vrea să îţi pun următoarea întrebare:

Ea ştie asta?

Pentru că dacă ea NU ştie foarte clar din start că tu te simţi atras de ea, chiar dacă intuieşte asta, modul în care se desfăşoară această primă întâlnire difera de o întâlnire în care ştie că ieşiţi pentru că vă simţiţi atraşi unul de altul.

Ceea ce vreau să spun este că dacă te simţi atras de o colegă de facultate, de muncă iar tu îi propui o primă întâlnire ca să “discutăm diverse teme de cercetare” e foarte probabil să fie foarte deplasat dacă locaţia pe care o alegi este foarte romantică, cu lumină obscură, lumânare şi o sticlă de vin roşu pe masă.

Nu mă înţelege greşit, e foarte probabil că şi ea să îşi dorească să fie mai mult decât o “discuţie pe diverse teme de cercetare” , însă nu vrea să se simtă păcălită, nu vrea când ajunge la această primă întâlnire să simtă că a căzut într-o plasă.

Ea a ieşit cu tine pentru că aveaţi ceva de discutat pe teme de cercetare, iar tu trebuie să îi arăţi că eşti un bărbat care se ţine de cuvânt în primul rând şi abia după acel punct să continui să o cucereşti.

Filozofia Primei Întâlniri presupune tocmai să înţelegi care este cadrul corect în care să ieşi cu o femeie la o primă întâlnire şi cum să te comporţi în funcţie de situaţia în care vă aflaţi.

Am depistat 3 cadre generale în care au loc primele întâlniri şi îţi voi spune tot ce trebuie să ştii că să te asiguri că întâlnirea o va face să se simtă suficient de confortabilă cu tine:

 

Cadrul 1 – Te plac, mă placi şi amândoi ştim asta!

După cum spune şi titlul foarte sugestiv e vorba despre o situaţie în care ai cunoscut-o pe domnişoară fie prin intermediul facebook-ului fie într-o abordare iar discuţiile care au generat acel “Vreau să te văd!” au fost foarte evidente în ceea ce priveşte atracţia între tine şi ea, şi tu i-ai spus că o placi şi ea ţi-a mărturisit că te place.

În situaţia asta e o să alegi din start locuri de întâlnire care pot fi romantică, lumânări, vin, o plimbare romantică, arată-i luminile oraşului noaptea , încă de când o poţi să o săruţi şi o floare în situaţia asta chiar nu e o idee rea.

 

Cadrul 2 – Hai să ne vedem să discutăm despre o temă

După cum am spus şi mai sus e vorba despre acele situaţii în care tu te simţi atras de o femeie însă datoria circumstanţelor în care vă aflaţi nu ţi-ai făcut intenţiile clar cunoscute.

Şi amândoi ştim că poate mediul în care te aflai nu ţi-a permis să te “exprimi” suficient de clar, poate nu voiai să rişti o situaţie tensionată între colegi sau poate pur şi simplu ai emoţii foarte mari şi n-ai curaj să îi mărturiseşti din start că îţi place dar totuşi vrei să o vezi.

Partea bună este că femeile sunt şi ele cu capul pe umeri de cele mai multe ori şi înţeleg destul de clar intenţiile tale din spate iar dacă şi ea acceptă să iasă cu tine de cele mai multe ori şi ea îşi doreşte ceva mai mult decât acea banală discuţie.

Totuşi o femeie are nevoie să se simtă cucerită, nu vrea să se simtă dusă cu zăhărelul, am ieşit să discutăm despre muncă şi ohh…ups ia uite m-am trezit la o întâlnire romanică. Nu, nu vrea asta.

Aşa că ai nevoie să depui un minim de efort şi chiar să te pregăteşti să discuţi cu ea în prima fază despre lucrurile “promise”.

E bine că această primă întâlnire să fie într-un cadru destul de formal însă cu siguranţă vrei un spaţiu care să îţi permită intimitatea conversaţiei.

Scopul fundamental este să ajungi să duci conversaţia de la subiectul, tema generală a discuţiei, la teme mai personale iar apoi la teme..şi mai personale.

În acest cadru de întâlnire lucrurile trebuiesc făcute treptat şi să acţionezi cu diplomaţie şi tact.

Nu vrei să te trezeşti că eşti ciudatul care a invitat-o să discutaţi despre muncă iar mai apoi a devenit libidinos.

 

Cadrul 3 – Hai să ne vedem şi noi aşa…

Mi se pare a fi una dintre cele mai confuzante situaţii când inviţi o femeie la o cafea, la o primă întâlnire fără să ai neapărat un motiv fundamental declarat.

Cu siguranţă noi ştim de ce vrei tu să ieşi cu ea, că îţi place cum arată, că vrei să o cunoşti sau poate chiar să te culci cu ea.

Însă e vorba despre acele situaţii în care nu o cunoşti foarte bine, nici ea pe tine , în care nu este evident din discuţiile voastră că unul dintre voi îl place pe celălalt.

Fii convins că şi ea este cel puţin curioasă dacă acceptă această primă întâlnire însă modul în care tu îţi joci cărţile ţine foarte mult de intuiţie.

Când scoţi la întâlnire o femeie despre care nu ai apucat să ştii foarte multe nu ai de unde să ştii dacă este genul romantic sau dacă este mai directă, nu ştii dacă îi place să primească o floare sau nu e genul cu dulcegării.

În cadrul genului ăsta de întâlniri sfatul meu este să laşi toate lucrurile să vină de la sine şi să te adaptezi din mers.

La acest timp de întâlniri cu cât ai mai multă experienţă în a îi interpretă limbajul corpului şi comportamentul cu atât ai şanse să ajungi cât mai departe însă dacă nu faci asta şi nu reuşeşti să îi captezi destul de bine atenţia o să te trezeşti într-un “suntem doar prieteni” cât ai clipi.

În situaţia asta Friend Zone se întâmplă pentru că ea vine la această întâlnire să exploreze, să te cunoască, nu vine neapărat cu aşteptări sau pentru că te place în mod deosebit.

 

Acestea sunt cele 3 cadre generale în care oamenii de cele mai multe ori ies la o primă întâlnire.

Fie că există o atracţie pasională între voi, fie că este totul foarte formal sau habar n-ai foarte clar ce se întâmplă e bine să ştii unde te afli.

Una dintre cele mai mari greşeli pe care le fac bărbaţii este să “amestece” greşit cadrele primei întâlniri, şi nu de puţine ori au fost femei care mi-au povestit despre bărbaţi :

“Am ieşit cu el , i-a spus că îl plac şi toată întâlnirea mi-a povestit despre munca lui şi încerca să mă convingă, să mă impresioneze iar eu nu mai ştiam cum să îl fac să sărute, până la urmă am renunţat”

Sau cazuri în care s-au creat adevărate probleme şi tensiuni la locul de munca tocmai pentru că ceea ce trebuia să fie o întâlnire formală a fost tratată de bărbat ca fiind una romantică.

Adevărul totuşi este că indiferent de cadru poţi ajunge să cucereşti femeia care este în faţa ta, femeia care a ieşit cu tine însă dacă îţi este clar care este cadrul primei întâlniri lucrurile or să vină mult mai uşor de la sine.

 

Însă am mai remarcat ceva foarte interesant, noi bărbaţii de regulă avem tendinţa de a ieşii cu femeile cam în acelaşi cadru de fiecare dată în funcţie de cum ne-am obişnuit.

Eu de obicei sunt foarte direct si îmi fac intenţiile foarte clare inca dinainte sa ma întâlnesc cu o femeie.

Tu cum procedezi?