Stii de ce esti predispus catre succes? (I)
Articolul de astazi nu este un articol despre seductie, asa cum probabil v-am invatat. Este o poveste de viata, a mea, despre cum am plecat, de unde am plecat, unde am ajuns si care imi este potentialul. Fac acest lucru pentru ca vreau sa va fac sa intelegeti ca limita fiecaruia dintre voi este doar o limita pe care voi insiva o stabiliti. Fiecare om este predispus catre acumulare si catre succes, timpul doar va spune pana unde ajungi.
Succesul este inevitabil si atata timp cat tii directia si nu iti este frica sa traiesti pentru aceasta acumulare, nu conteaza domeniul pe care il alegi la o adica, pentru ca vei ajunge foarte, foarte departe.
Viata este ca o tabla de sah. Fiecaruia dintre noi i se da o pozitie de start pe care nu o poate sa o controleze. Aceasta pozitie reprezinta familia in care te-ai nascut, anturajul, nationalitatea etc. Insa partea constienta depinde de tine. La unii dureaza extrem de putin ca sa isi dea seama de aceasta pozitie si sa avanseze, unora le ia un timp indelungat. Cert este ca din momentul in care ti se da aceasta pozitie, mai avansata sau ceva mai retrasa, din acel moment totul depinde de tine daca vei putea castiga aceasta partida de sah (viata).
Am analizat vietile a destui oameni de succes ca sa realizez ca acest termen, de excelenta, poate fi atins de fiecare din noi la un moment dat. Exista anumiti oameni care au reusit intr-un anumit domeniu, dar domeniul nu este decat o cale aleasa de el, pentru ca orice cale ar fi ales, in definitiv, ar fi ajuns sus. Acesti oameni sunt asa zisii oameni puternici, de la care ai doar de invatat. Primul lucru pe care trebuie sa il inveti cand pornesti pe drumul tau este sa nu mai judeci oamenii din jur dupa aparente.
Eu personal nu judec niciodata un om dupa prezent, dupa banii din buzunar. Intotdeauna incerc sa vad dincolo de aceste lucruri, in definitiv subiective.
De ceea ce trebuie sa tii cont, dincolo de defectele aferente fiecarei persoane:
1) experienta de viata
2) ce are in cap
3) ce poate sa obtina pe termen lung (derivat din primele 2)
si
4) integritatea morala (care nu e de sine statatoare, mai ales ca poti invata extrem de multe si de la o persoana care nu este integra, fara insa a putea efectiv colabora cu acea persoana. Acest punct este mai mult o definitie a relatiei pe care o poti avea tu cu persoana respectiva)
In “Arta Razboiului” de Sun Tzu exista un paragraf care defineste potentialul uman:
“Viteazul stie sa se bata; prudentul sa se apere; înteleptul sa dea sfaturi. Deci, nu este irosit nici un talent.”
Am plecat dintr-o familie extrem de modesta. Nu am de gand sa analizez din fir in par aceasta situatie, nu este momentul, cert este ca am trait destul de multe drame in familia mea pentru a putea sa imi analizez potentialul si cum pot efectiv sa ies dintr-o cursa de soareci in care ma aflam.
Am un respect deosebit pentru parintii mei, ii consider eroi pentru mine. Asta nu schimba insa faptul ca eu nu aveam bani de buzunar intr-o saptamana in timp de liceu nici macar pentru o eugenie si ca a trebuit sa ma descurc pe cont propriu. Ceea ce este un avantaj, din punctul meu de vedere. Puteam fi mediocru, sa ma multumesc cu o viata in fata televizorului si cu un job decent. Am preferat sa lupt ca sa obtin recunoastere si stabilitate financiara, dar, mai presus de astea, sa fiu liber in gandire.
Inca de mic ma gandeam cum pot face rost de bani de buzunar. Aveam o singura pereche de blugi si 2-3 tricouri pe ani de zile. Primul calculator, ca exemplu, l-am avut foarte, foarte tarziu – in jurul varstei de 20 de ani. Deci posibilitati nu erau.Pofteam la ce aveau ceilalti copii si a trebuit sa ma pun in miscare. Am inceput sa vand copiilor masinute de formula 1 facute din hartie pe sume modice, pe care ceilalti copii le aveau. Am vandut cateva, eram extrem de fericit, dar frustrat pe faptul ca daca vindeam masinuta, “clientul” deja stia sa si le faca singur, doar desfacand hartia si copiind modelul.
Mai tarziu am vandut legume in piata. Acolo am invatat sa negociez. Mi-am strans intr-o singura vara destui bani cat sa imi cumpar un ceas subacvatic care s-a spart la scurt timp, un papagal care mi-a murit dupa jumatate de an si, cel mai important, un aparat foto.
Am inceput sa fac poze copiilor si sa le cer bani ca sa le developez. Am scos bani de buzunar din activitatea asta si am invatat doua lectii foarte importante. Prima tinea de investitii. Ceasul si papagalul au fost cheltuieli, aparatul foto era o investitie, pentru ca imi aducea bani. A doua lectie era de fapt un inceput de lectie, lectia gandirii progresive pe care am aprofundat-o in ani de zile din acel punct.
La un moment dat incepusera sa apara aparatele digitale si m-am prins ca nu poate tine mult timp “afacerea”. Am vandut aparatul foto cam pe 60% din suma initiala cuiva care a incercat sa faca exact ce faceam eu, dar care vedea doar scopul: banii, pe cand pentru mine era o metoda sa traiesc mai bine. NU cred ca aveam mai mult de 13-14 ani.
Am inceput sa joc la pariuri. Imi facusem un sistem care functiona. Alegeam meciurile care mi se pareau cele mai sigure, cu cote mici, cu risc mic, puneam mai multe bilete de 1-2 meciuri, decat sa inghesui toate meciurile pe un singur bilet si sa cresc cota de risc aiurea. Am castigat de 10-12 ori la rand bani peste ceea ce pariam. Erau banii mei de buzunar. Ce castigam peste banii de pariu ii cheltuiam aiurea, pastram doar cat sa mai pot paria. Asta a fost lectia sistemelor, cand stateam pe hartie si faceam calcule. La un moment dat am pierdut tot fondul de pariu, dupa 12 pariuri castigatoare consecutiv si mi-am dat seama ca in ritmul ala nu puteam castiga banii pe care ii vroiam eu la nesfarsit. Am renuntat si am inceput sa caut alte solutii.
In liceu m-am imprietenit mereu cu cei care erau sefii clasei care care strangeau banii de fondul clasei. Ca exemplu de cum faceam bani, in perioada lunii martie ma duceam in piata si faceam un studiu de caz, singur.. Imi notam preturile, alegeam cea mai ieftina solutie, imi convingeam prietenul de ‘combinatie’ si spuneam dirigentului ca ne-a costat dublu. Nu puteam cere factura pe martisoare si trebuia sa impartim totusi profesoarelor pe care le aveam. Am facut bani de buzunar, dar eram mereu nemultumit ca sunt prea putini. Am inceput sa ma bag si in negocierea excursiilor si invarteam de asa natura sa imi ramana si mie un ban. Era solicitant si de multe ori aveam un sentiment de vina si ca ‘o sa fiu prins’. Dar mi-am deprins niste abilitati care mi-au folosit in timp. Am invatat doua lectii importante. Lectia despre piata, cat de subiectiva e ea si, respectiv, cat de subiectiv poate fi un pret pe care il accepti, respectiv – il dai. A doua lectie a fost de integritate morala. Imi dadeam seama ca, pe langa supravietuire, trebuie sa ofer si oamenilor ceva. Si ca trebuia sa incerc pe termen lung. Si nu stiam cum. Dar cel putin aveam si eu bani de o pizza, ca toti prietenii mei care vroiau sa ma scoata in oras saptamanal. Ei aveau bani de la parinti, eu aveam bani de la mine..
In liceu am invatat sa dactilografiez. Tastam de 2-3-4 ori mai repede decat oricare persoana de la mine din clasa, foloseam toate degetele, spre deosebire de cei care tastau cu aratatoarele, greoi. Asta m-a ajutat la inceputul facultatii sa mai castig niste bani, scriind lucrarile de diploma ale altora care erau in criza de timp. Am invatat lectia abilitatilor si cat te pot ajuta ele. Si am invatat cat de mult ar da unii pentru ceva, aflati in criza de timp. Negociam in functie de cat de disperati erau, mai ales ca toti asteptau pana in ultima clipa redactarea lor.
Dar erau maruntisuri.
Eu aveam visuri. Mi-am dat seama ca vreau mult mai mult de atat. Tanjeam dupa o firma care sa imi aduca macar 1000 de euro pe luna, bani pe care ii credeam suficienti ca sa pot duce o viata decenta. In acelasi timp vroiam sa am propria mea cafenea intr-o vila si un apartament, al meu, care sa fie deasupra cafenelei, la mansarda. Visam sa am un caine malamut pe care sa il cheme Whisky si sa am cate un loc al meu la mare si la munte. Mi-am scris in perioada aia primul meu plan de afaceri, al cafenelei mele. Foile erau perforate si bagate sistematic intr-un biblioraft. Am scris atat de mult, incat la un moment dat nu mai incapea in biblioraft. Aveam schite, strategii de marketing, planul pe resurse umane. Stateam la Biblioteca Central Universitara, unde aveam internet gratuit, si imi tastam planul de afaceri pe care il scoteam la imprimanta la un prieten. Perioada aia m-a ajutat foarte mult mai tarziu, cand m-am angajat pe programe de finantare.
Cand nu prea am mai avut ce sa adaug in biblioraft, in loc sa am un sentiment de implinire, am avut o saptamana intreaga de depresie. Mi-am dat seama ca puteam caruta inaintea boilor, cum s-ar zice. Aveam un plan de afaceri SI NIMIC ALTCEVA. M-a ajutat extrem de mult saptamana aceea, pentru ca a fost o saptamana de introspectie. Mi-am dat seama cat de putine am, cat de mica mi-e experienta si ca degeaba am planul de afaceri. Mi-am dat seama, pentru prima oara, ca idei de afaceri poate avea oricine, chiar si omul care iti spala parbrizul la intersectii. Am intrebat foarte multi oameni pe atunci cum se pot face bani. SI toti aveau idei. Eram socat. Toti stiau cum se fac bani, dar nimeni nu facea, cel putin din cercul meu de cunoscuti. Toti credeau ca au secretul si toti dadeau vina pe ghinion, pe familie, pe anturaj.
Depresia era la cote maxime. Nimeni nu ar fi bagat bani in planul meu de afaceri pentru ca eu nu aveam nici un ban, pentru ca eu eram zero, pentru ca nu reprezentam nimic. Mi-am dat seama ca nu planul de afaceri vindeam acolo, ci pe mine. Iar eu eram un produs extrem de prost. Pentru ca eram un nimeni care doar visa.
Am luat planul de afaceri si l-am aruncat in dulap si am plans de ciuda. Nu mai vroiam sa castig de buzunar. Vroiam sa am bani sa pot sa ies cu o fata in oras, vroiam sa am bani sa calatoresc, vroiam bani sa dau alor mei, care nu aveau. Am inceput sa ma simt responsabil nu doar pentru situatia mea financiara, dar am inceput sa ma simt responsabil pentru intreaga familie.
Acela a fost punctul zero, in care mi-am dat seama ca absolut totul depinde de mine si ca e un drum mult mai lung decat mi-as fi putut vreodata imagina. Mi-am dat seama ca daca as fi continuat sa fac ce faceam in acel moment nu mi-ar fi adus decat aceleasi si aceleasi rezultate. Adica extrem de mici in comparatie cu asteptarile mele.
Era timpul sa investesc in mine.
Intre timp am fost Danonino. Nu il stiti pe Danonino, de la Danone? Am fost imbracat 2 saptamani intr-un costum de dinozaur, faceam promotii, eram inconjurat tot timpul de copii. Am fost atat de obosit de pe urma copiilor care ma alergau prin supermarket incat aveam tendinta sa vad un copil si sa fug din fata lui. Am castigat pentru prima oara mai multi bani decat castiga taica-miu in 2-3 luni. I-am spart pe toti. Nimic nu a mai ramas din banii aia. Cat de prost am fost! Uitasem toate lectiile pe care le invatasem. Cate puteam face cu banii aia si eu i-am cheltuit pe iesiri in oras, pe inghetata si bere si pe cinste facuta prietenilor.
Mi-am dat seama ca trebuie sa ma angajez, promotiile veneau din an in paste si nu erau constante. Am pus pe hartie toate calitatile mele, mi-am facut un cv beton si l-am depus la Camera de Comert. O lovitura, o reusita. M-au chemat atunci la vreo 3-4 interviuri unul dupa altul, le-am trecut pe toate cu brio, eram atat de pregatit pentru postul ala ca puteam sa ma angajez pe o concurenta de 3-4-5 ori mai mare decat cea pe care am avut-o. Era lectia fortei extraordinare citita mai tarziu in Arta Razboiului. Ma pregatisem mai bine decat oricine.
“Ca regula generala, în batalie foloseste forta normala, pentru a angaja lupta; foloseste forta extraordinara pentru a cuceri victoria.”
Ai putea crede ca incepe un capitol fericit din viata mea, insa nu e deloc asa. A fost doar o lectie foarte dureroasa pentru mine. In momentul in care oferi totul de la inceput, asteparile sunt extrem de mari. Toata lumea m-a asteptat acolo si credea ca sunt super/hiper calificat. Acela era punctul culminant, nu avea sa mai vina altul. Din prima zi am fost in continua cadere. Tot capitalul de imagine pe care il castigasem pe parcursul interviurilor l-am risipit in decurs de 10 luni. La final aveau toti o parere infecta despre mine, nu reusisem sa ma ridic la nivelul asteptarilor, salariul nu a crescut, a ramas acelasi din perioada de proba, aveam esec dupa esec desi, repet, am dat tot ce aveam mai bun din bine la momentul respectiv.
Intr-o zi m-am dus la seful meu direct si i-am spus ca am gasit altceva de munca in alta parte. Logic ca era o minciuna, era o ultima incercare de a imi mari salariul. Stiti care a fost replica sefului meu?
“Ok. Cand pleci?”
In capul meu se bateau doi monstri. Unul imi spunea ca dadusem totul, celalalt dadea dreptate celorlalti, imi spunea ca sunt praf. Am plecat pe usa din dos, cu ochii in lacrimi. Atunci am spart prima mea cana de cafea. L-am vazut ca un ritual. Mi-am dat seama ca e un nou inceput, nu un sfarsit, asa ca am luat cana mea de cafea folosita zilnic in ultimele zece luni si am spart-o de zidul cladirii pe care o paraseam. Din acel moment am spart o groaza de cani de cafea, ritual privit ca o infrangere si speranta pentru un nou inceput, mai bun.
Cana mea de cafea..
Atunci l-am intalnit pe Traian, care a avut o influenta foarte mare in evolutia mea. Cu ajutorul lui m-am angajat in alta parte, pe programe de finantare. Eram hotarat sa nu mai fac greselile de dinainte si ca e timpul sa contruiesc ceva. Nu stiam nimic despre domeniul in care intram, dar, la o adica, scrisesem deja un plan de afaceri, uitat printr-un birou pe acasa, pe undeva. Si am inceput sa acumulez. AM inceput sa scriu planuri de afaceri pentru altii, au inceput noptile pierdute, termene limita, esecuri si reusite. Respiram din ce in ce mai bine. Am invatat sa accept esecurile drept lectii si reusitele in domeniu veneau una dupa alta. Castigam proiecte, stateam tot timpul in intalniri de afaceri, imbracat la costum, cu oameni care aveau afaceri pornite de multe ori de la zero si pentru care trebuia sa fac proiecte de dezvoltare.
A fost o perioada frumoasa. In curand am avut inclusiv oameni pe care sa ii directionez. Rata de reusita la proiectele depuse era foarte mare pentru un consultant. Da, eram consultant !
Am castigat un proiect prin care am facut o scoala de tesatoare manual si am introdus meseria in nomenclatorul de meserii.
Am castigat un proiect prin care am infiintat o scoala de sudura in polietilena.
Am castigat aparatura pentru o firma de constructii.
Am castigat proiecte pe asociatii neguvernamentale prin care strangeam copii in tabere.
Am castigat proiecte prin care infiintam centre de informare turistica.
Am castigat proiecte prin care am cumparat pentru orase intregi masini de colectat gunoaie si pubele pentru toti locuitorii din localitate.
Formasem o echipa care castiga proiecte pe banda rulanta.
Si in timpul asta licarea speranta legata de firma mea de 1000 euro pe luna, cafeneaua mea cu apartament deasupra, malamutul meu. Mi-am scos planul de afaceri cu cafeneaua si l-am rasfoit si nu mi-a venit sa cred, in momentul ala, cat de bine era realizat, in afara de partea de finantare. Cel putin partea de ‘research’ era ireprosabila. Am inceput sa cred in potentialul meu si pentru prima oara am crezut ca o sa pot ajunge sus, desi inca nu stiam cum, mai exact.
Dupa ani de zile m-am intalnit cu contabila cu care eram colegi la firma respectiva. Avea firma de contabilitate, isi luase deja doua masini, castiga destul de bine. Si mi-a zis ceva ce pe mine m-a flatat extrem de mult:
“Te dau exemplu tuturor cunoscutilor mei pentru ca ai plecat de jos. De la tine am invatat sa visez.”
“Cum asa?”
“Veneai la firma, nu aveai un ban in buzunar si, in acelasi timp, imi spuneai cat de multe o sa faci tu in viata asta. Ca o sa ai o firma, ca o sa castigi bani. Si am inceput sa cred ca pot si eu sa fac asta.”
La un moment dat mi s-au pus niste dosare in brate, termenul limita era de 4-5 zile, un proiect care in mod normal trebuia facut in 2-3 luni. A fost momentul meu de glorie. Am fost intrebat:
“Il poti face?”
Am cantarit dosarele, stiam ca e aproape imposibil sa reusesc si am zis cel mai hotarat da pe care l-am spus in viata mea. Si m-am pus pe treaba. In 5 zile nu dormisem o singura ora, scriam la proiect incontinuu. In ultima zi eram in mijlocul primariei (faceam pentru ei proiectul) si directionam pe toti ce trebuie sa faca, unde trebuie sa fie puse hartiile, ce trebuie indosariat, ce copii trebuie facute. Aveam in mine zeci de cafele si nu simteam oboseala. Se apropia termenul de predare al proiectului si noi nu eram gata nici pe departe.
Intr-un efort supraomenesc, in ultimul ceas, am aruncat toate dosarele intr-o cutie mare de carton, le-am aruncat in masina si am fugit cu totii sa depunem proiectul. Eram in contratimp, soferul a condus ca un dement. Ne-am agatat cu totii de un colt din cutia aia imensa. Eu abia ma mai tineam pe picioare, dat tineam sa trag si eu de cutie pe scarile alea care pareau interminabile.
La intrare la comisie, surpriza! Usa era inchisa. Eram socat. Nu se putea termina acolo! Toti se vaitau, am luat la rand toate numerele de telefon pe care le stiam pana am aflat numarul de telefon al sefei de comisie. Am pus o femeie din echipa sa dea telefon, pentru ca stiam ca ea poate fi mai empatica decat puteam eu la momentul respectiv. Telefonul a sunat… si in momentul in care a raspuns cineva la capatul celalalt, femeia a inceput sa planga. A fost o descarcare.
“Nu puteti sa nu ne acceptati proiectul ! Am muncit atat de mult la el.. Trebuie sa ne primiti.. ”
S-au deschis usile, noi nu aveam nici macar dosarele sigilate. Comisia s-a crucit, noi am inceput sa impachetam ca disperatii pe loc toate dosarele, sa trecem benzi de scoci peste ele. Timp in care comisia era disperata ca incalca reguli. Sefa comisiei a dat ceasul inapoi cu 15 minute, ca sa ne ajute si sa nu intre la belele.. si intr-un final le-am predat documentatia.
Sa mai spun ca am castigat proiectul? Sa mai spun ca ne-au anuntat ca a fost cel mai bun proiect din cele predate? Ca a fost pus drept model pentru cei care le corectau pe celelalte? Sa mai spun ca e cea mai importanta victorie persoanala din viata mea?
In masina, la intoarcere, de oboseala nu mai puteam sa clipesc.. Nu dormisem de o saptamana aproape, daca ma intepai in deget puteam sa jur ca o sa curga cofeina din mine. Mergeam clatinat, trebuia sa fiu ajutat de cineva sa ma deplasez. M-am dus acasa.. am incercat sa adorm, dar nu am putut nici un noaptea aia de oboseala.
Si totusi castigasem o batalie extrem de importanta.
La scurt timp mi-am dat demisia pentru ca imi atinsesem maximum de potential pe care il puteam atinge iar bani nu puteam castiga mai mult de atat. Incetul cu incetul se contura din ce in ce mai clar ideea ca eu nu o sa fiu angajat toata viata si ca visurile mele trebuiau implinite, unul cate unul, toate.
Si atunci am deschis prima firma..
Postat de Abel
(va urma)
Cartea Arta seductiei si Jurnalul lui Abel le poti comanda acum: „Arta seductiei – cum sa ai succes cu femeile si cu tine insuti” si “Jurnalul lui Abel”
Este unul din cele mai bune articole pe care le-am citit vreodata. Mi-au dat lacrimile.
chiar daca am o varsta modesta,
in care in timpurile tale tipografiai diplome… miai inspirat un vis, un mic plan de vitor, nu e rau articolul, nicidecum, te pricepi la scris, la comparare… nu te supara ce varsta ai? si detaliaza varsta in care faceai fiecare pas pentru ce ejti astazi, poate e foarte important pentru a face o schita pentru incepatori. Nu un exemplu… ci un manuscrit
Nu uita sa mai scri!
Un articol foarte bun. E o lectie de viata pentru cei din jur, pentru cei care cred ca “nu pot”. Cel mai important lucru pe care l-am invatat eu din acest articol este ca trebuie sa fii responsabil pentru ceea ce trebuie sa faci si nu in ultmul rand ca trebuie sa muncesti pentru a ajunge unde iti doresti
Trebuie să recunosc că povestea ta este extraordinara.
Este un exemplu de viata, demn de urmat de catre oricine doreste sa se ridice peste ceea ce este în prezent.
In alta ordine de idei, este remarcabil modul in care iti asterni gandurile pe hartie, un alt punct important in favoarea ta.
Sunt convins ca vei reusi in ceea ce ti-ai propus.
Salutare Abel!
Am terminat acum 5 zile de citit cartea ta, “Jurnalul lui Abel”, si chiar doream sa am ocazia sa te felicit pt tot ceea ce ai scris acolo. E o carte foarte reusita, iar ultimele aprox. 50 de pagini sunt un festin al informatiilor super-utile.
Cat despre articolul de mai sus, meriti aplauze la scena deschisa! Esti tare de tot! Daca ar fi mai multi oameni ca tine si Pera, lumea ar fi un loc mult mai frumos.
Mult succes in continuare si astept cu mare interes noi si noi materiale de acest gen!
Frumos articol. De abia astept sa strang niste bani sa iau cartea.
Daca nu imi pot gasi singur motivatia necesara, macar incerc s-o capat din alte parti.
@Mario: invata sa scrii. Chiar daca faci greseli cu ‘i’ sau ‘-’ nu mai scrie niciodata cu ‘j’. Nu vreau sa par rau, dar cu atitudinea asta nu prea poti face cu viata ta ce a facut Abel.
Succes!
pfuaiii
prea tare faza cu proiectu. jur.
de curiozitate dak vrei sa-mi spui cat ai castigat pt proiectu ala
Bafta Abel
Sunt sigur ca o sa reuseesti sa-ti indeplinesti visele
te-am ppupat
pa
Mi-a placut cel mai tare acest articol…nustiu pe cit e de sincer scris asci,dar e un model adevarat de urmat,imi plac articolele unde sunt imbinate elemente negative si pozitive,ca astfel cititorii fac diferenta,intelegem sensul unui obiectiv mai bine…Bravo!Va apreciez!
cheers for the article
salutare
foarte tare articolul. cea mai mare calitate a ta (si daca nu e cea mai mare,si sper sa ma insel, esti un om capabil de lucruri extraordinare) este abilitatea de a scrie. omule, scrii fenomenal, nu ai cum sa nu fii prins de “poveste” si sa te regasesti la un moment dat intr-un moment sau stadiu prin care ai trecut si tu. oricum good job
Si marmota invelea ciocolata in staniol
Ce frumos……………!!!!!!!!!!!!!
Foarte bine punctat !
Maiales in aceasta perioada, cand angajatorii considerea angajatii ca, pe o simpla marfa(vezi cazul cu, tanara moarta de curand ), si nu sunt putine cazuri in care angajatii sunt amenintati si constransi sa efectueze sarcini in plus !
Si eu doresc sa trec la propria afacere cat mai curand,dar probabil inca nu cred indeajuns in mine pentru a putea face acest pas.
Multa bafta in continuare !
m-am cam saturat de ideea asta ca sa spun drept, cum ca poti face orice si lumea iti apartine; e ceva de genul picatura care umple paharul. unde deschid o revista, unde citesc ceva, aceeasi si aceeasi idee repetata obsesiv iar si iar si iar;am ajuns sa o gasesc si in supa.
eu inteleg ca articolul e despre altceva, dar aici eu ma leg de titlu si de inceput.
a reusit sa ma enerveze la culme mentalitatea asta gen visul american, lumea tuturor posibilitatilor; nu imi vine sa cred ca toata lumea crede ca e posibil si nimeni nu isi da seama ca e ca un joc de loto; premiul e mare si sansele mici; logic, nu? dar nuuuu, fiecare afurisit de om te intreaba acealasi afurisit de lucru: cum poti sa castigi daca nu joci? si asta cu o fata atat de inocenta, de parca ar fi normal ca in loc sa depui banii la banca sa te duci direct si sa ii joci zilnic la casino. groaznic. pur si simplu groaznic.
ei, asa incat am scris comentariul asta; vedeti, in lumea voastra, as schimba mentalitatea a 6 miliarde si ceva de oameni; eu in schimb presupun ca nu o sa se schimbe absolut dar absolut nimic.
Extraordinar …Bafta multa in continuare….frumoasa poveste …model chiar !
Abel tu stii cel mai mult cat te-ai zbatut pentru a pune pe picioare afacerile asta. Chiar daca nu cred ca am experimentat nici macar 10% din lectiile care le-ai trait tu ,aceste sfaturi scrise din experienta sunt de 1000 de ori mai valoroase de cat orice carte de dezvoltare personala compusa din regurgitarea altor informatii.
keep walking !
Foarte frumos scris, nu cred ca este o persoana care sa nu ramana impresionata de articolul tau.Pe undeva ma regasesc in ceea ce ai scris, cel putin in partea de inceput al articolului.La 17 ani(acum am 28) spalam scarile de la blocul meu,cu inca un prieten,pt bani de buzunar
…dupa care, le fel ca si tine, am inceput sa ma gandesc sa lucrez pt mine..si uite asa am ajuns sa am propriul meu restaurant de doi ani si jumatate, si vreau sa-ti spun ca l-am deschis cu bani din banca(credit)…dar VISUL meu a fost mai mare decat toate prejudecatile di “sfaturile” celor de langa mine.
Bafta si sper sa o tii tot asa..ca altii sa invete din ce scrii tu
Ma cam regasesc in ce ai scris si stiu ca m-am nascut sa vand, pentru ca de mic am vandut lucruri desi parintii mei nu erau chiar modesti insa nu prea ma multumeam cu ce imi dadeau ei de buzunar..uneori chiar se zgarceau dar nu ii critic, aveau si ei motivele lor pt ca ii ,,plasam,, prost ca sa spun asa, dar eram incapatanat si vroiam sa fac totul singur sa ma descurc fara ajutor, tu vindeai masinute din hartie, eu vindeam masti din carton colorate copiilor din bloc si de fiecare data inventam modele noi, apoi am reusit sa am primu calculator (pe la 11 ani)desi mi-l cumparase tata, eu m-am gandit ca ar putea fi util sa scot bani..si am inceput sa-l inchiriez cu ora copiilor din bloc, caci ei nu aveau atunci calculator iar eu aveam si cd-uri cu jocuri demo + internet pe dial-up si ii ,,corupeam,, sa stea pe mirc
..apoi am intrat la liceu..am vandut hainele vechi din casa in targ si apoi am umblat prin second-hand-uri sa cumpar haine purtate si sa le dau in targ la fel cum se vand acum haine la ,,Orice produs 10 -12 ron,,..asta faceam acum 6-7 ani..am intrat la facultate la management-marketing…aerian complet..nu pot spune ca mi-am dorit o firma, dar totusi s-a intamplat dupa ce m-am trezit ca toti amicii mei mai apropiati lucreaza in productia publicitara, astfel aveam baieti la hartie, aveam la inscriptionari obiecte promotionale, aveam la tipografie..deci mi-am facut o firma de advertising si n-am investit mare lucru pt ca lucram cu avans de la client la inceput, costurile au fost doar cele pt deschiderea firmei dar reduse cu 50% deoarece eram student deci un prim avantaj, pana am reusit si mi-am luat eu un copiator apoi s-a schimbat foaia..e adevarat ca nu am batut din palme dupa clienti..dar au trecut 3 ani jumate de cand sunt pe piata si lucrurile tind spre mai bine, mi-am facut multe relatii si mintea parca se concentreaza pe facut bani, …lucrez mai mult din recomandari si sunt multumit insa stiu ca limita mea nu e aici deci nu sunt 100% multumit…am multe planuri in cap dar stiu ca trebuie si rabdare, nu ma avant aiurea…e un risc calculat…iar dupa ce am dat si de voi cei de la arta seductiei, deja am simtit ca atrag numai lucruri bune:))…si am constatat si eu la randul meu ca daca studiezi si aplici tehnici de seductie si in afaceri ai sanse sa te dezvolti financiar lasand turma in urma si luptand impotriva curentului.
mult succes abel si poate colaboram, o sa-ti cer oferte la serviciile tipografice cand am tiraje mai mari, sau cand cei cu care colaborez in prezent imi dau termene cam intarziate. numai bine!
Multumesc mult pentru aprecieri,
vreau doar sa ii raspund lui lollo cu citat din Henry Ford:
“Dacă crezi că poţi, ai dreptate. Dacă crezi că nu poţi, şi atunci ai dreptate.”
Este pe atat de simplu pentru unii pe cat de patetic pentru altii.
Problema care sta la baza depresiilor din spatele unor astfel de gandiri este:
1 – efortul din spatele reusitelor, care se intinde de obicei pe un timp mult mai indelungat decat la prima vedere
2 – esecurile, care sunt cele mai importante; unii nu le suporta, pentru altii sunt un motor ..
3 – faptul ca aproape niciodata nu este o finalitate.. Oamenii asimileaza succesul cu o usa pe care intri si ramai acolo, pe cand succesul este o activitate continua, cu suisuri si coborasuri, luate ca un intreg.
Daca americanii au inventat termenul de “visul american”, atunci eu militez pentru el, pentru ca prefer sa cred ca pot cuceri lumea si sa ma misc in directia asta, decat sa cred ca e inutil si sa nu fac nimic.
E decizia fiecaruia.
Articolul tau e o sursa de inspiratie si motivare. Incerc sa ti urmez exemplul, desi am mult de luptat, trebuie sa mi depasesc multe limitari si defecte, insa nu ma dau batut. Am doar o singura viata, dc sa nu ma lupt si sa mi o fac asa cum mi o imaginez? ..multa bafta in tot ceea ce faci
1 Stilul tau de a scrie ? Abel trademark … puteai sa nu te semnezi tot stiam cine a scris.
2 Esti o sursa de inspiratie si iti multumesc pentru acest articol. E cel mai bun articol de al tau din cele citie de mine.
3 Iti doresc sa ai energia sa-ti indeplinesti visele !
Jos palaria !
Da , un articol demn de toata admiratia . Pur si simplu imi treceau fiori pe spate citind din articolu asta ! Bravo !
impresionant. Felicitari Abel, esti un model pentru multi, mai ales pentru generatia asta neaadaptata.
foarte mult m-a impresionat articolul tau, felicitari, stima si respect. Esti un exemplu pe care multi ar trebui sa-l urmeze, si eu am o poveste asemanatoare, numai pe o alta ramura. Esti un intelept de la care ai ce invata, mult succes.
Felicitari lui Abel si Pera pentru articolele pe care le-ati postat!
Citesc cu maxim interes fiecare articol recent aparut, si cred ca majoritatea celor inscrisi pe acest site, s-au regasit la un moment dat in situatiile pe care Abel le-a povestit mai sus. Eu unul am trait experiente de viata foarte asemanatoare..
Exista insa si cativa pesimisiti pe acest forum, care invaluiti de propriile inhibitii nu vor sa vada si jumatatea plina a paharului.. A devenit un cliseu pe care il aud mereu la noi in tara..majoritatea se lamenteaza la modul ca..”orice ai face, oricat de mult ai munci n-ai cum sa dai inainte in Romania”.. credeti-ma sunt satul sa aud comentarii despre “realitatea dura” in care traim cu totii..
Articolul de mai sus este un exemplu de abordare a problemelor…eu cred ce este scris acolo in mare masura este adevarat si e un mod de viata pe care tinerii trebuie sa-l inteleaga si sa-l puna in practica..
Cei cu vointa si ambitie vor avea satisfactia sa obtina ce si-au propus, numai ca viata nu le aseaza atat de repede si bine cum ni le dorim toti !
Pana una alta ..ursul trece, cainii latra..
caut pe internet modele de planuri de afaceri de vreo 2 saptamani! am o idee conturata in minte! daca ai vreo sugestie pe care sa o am in vedere, mi-ar placea sa o ascult! merci pt articol! :d
…Buna Abel….felicitari ptru articol…ff natural shii fain editat…
Uite am totusi o intrebare…cum pot primi cartile Arta seductiei shii Jurnalul tau…aici in Wien…am incercat sa comand aici shii nam primit nici un raspuns???…msy anticipat
Ideile si invataturile sunt bune,dar nu stiu cat e adevarat articolul
multe lucruri sunt neclare si pare scris dramatic ca sa se vanda bine. pana la urma o carte e scrisa si pentru a fi cumparata, mai ales de cineva care sustine ideile din text 
@tu_dor
ce ti se pare iesit de comun in articolul asta astfel incat sa nu fie adevarat?
Daca sa incerci sa faci bani din combinatii in liceu ti se pare ca e ireal, sau ca am avut esecuri pe parte profesionala, sau ca am castigat proiecte in calitate de consultant..
sunt curios ce reactie o sa ai cand o sa citesti partea a 2-a.
Cum puteti sa cresteti daca raportandu-va la lucruri marunte.. vi se par ireale si uriase?
Pentru cei aflati in deriva [sau pe aproape], un astfel de articol este util. pentru cei experimentati cu viata este un articol slab.
In orice caz, prea multe motivationale domnilor Abel si Pera N.
Se stie, motivationalele au efect direct si total in cazul mediocritatilor. E adevarat, ca motivationalele vand cel mai bine, aspect pe care-l fructificati din plin
Trist ca voi inca nu intelegeti un lucru: de ce n-ar putea articolele astea sa fie mai scurte ?..si la obiect! (luati si voi exemplu de la cei de a fiibarbat.ro sau, de afara, de la Marius Panzarella). Este motivul principal pentru care ma voi dezabona.
Atata drama faceti de parca numai voua vi se intampla. Ca tot vorbiti de personalitatea alfa, un alfa nu face teoria vietii lui disperate, cum faceti voi
Spuneti direct ce aveti de spus si lasati motivationalele in planul secund
@ Gary
Cum le stii tu pe toate, ca un om mare
Hai sa iti explic ce e cu motivationalele si cu drama.
Exista 4 stiluri de invatare. Unii oameni au nevoie sa stie teoria, altii au nevoie sa fie motivati si sa stie de ce fac ceea ce fac, altii vor pasi de actiune si tehnici iar altii vor pur si simplu sa exprimenteze imediat ceea ce au invatat nou.
Pe langa asta, singura forma prin care poti cu adevarat ajuta si educa pe cineva, este sa ii oferi puterea propriului tau exemplu.
Faptul ca tie iti plac articole scurte si la obiect, nu inseamna ca toti vor la fel ca tine.
Vezi tu, aici e partea interesanta. si eu si Abel, muncim cu gandul la oamenii care ne citesc si nevoile lor.
Tu critici gandindu-te la nevoile tale.
Asta e diferenta intre noi.
Chiar te rog sa te dezabonezi.
asteptam cu nerabdare partea a 2-a.
Vai gary , NUUUUU , nu te dezabona , fara tine artaseductiei.ro nu va rezista , va decadea puternic , avem nevoie de tine , esti speranta noastra . AMIN !
Foarte motivanta povestea ta,voi citi si partea a doua imediat pentru ca vroiam sa iti las un comentariu si aici.Observ un tipar si tu si pera ati plecat de jos,practic nu ati avut nimic si totusi astazi se poate spune ca sunteti doua persoane de succes(pe care intro zi sper sa le intalnesc fata in fata) povestile voastre ma motiveaza si vin dupa un esec personal din care am invatat inca o lectie si nu voi da vina pe nimeni pentru acel esec care este de fapt o lectie invatata,invatam si mergem mai departe…in ideea ca ne vom vedea vreodata iti spun la revedere abel
Felicitari,Abel!
pt Gary:atunci cand ameninti ca te dezabonezi,esti cel putin frustrat!mai bine ai recunoste!nu te gandesti cum ai dat de Pera si de Abel?iti zic eu cum …din disperarea de a citi ceva interesant!daca ei nu s-au ridicat la valoarea ta,ar trebui sa-i ‘certi’mai cu prietenie,sa invete ceva de la tine macar,invata-i tu cum stau lucrurile,domnule Gary,dar se pare ca nici tu sau dumneata nu stii(stiti)!
pt Abel:e f interesant sa aflu din exemplul tau ca ai avut atat putere…si e f adevarat ca asta motiveaza!!!
CRED CA LA FEL A GANDIT SI IISUS DACA E SA O LUAM ASA….S-A DAT EXEMPLU PE SINE,nu a zis faceti si dregeti fara puterea exemplului!!!e omenesc sa se intample asa….nu cred ca doar pe unii oameni ii motiveaza,ci pe majoritatea care si-au pastrat ceva din bunul simt!