Stii de ce esti predispus spre succes? ( partea III)
Partea I articolului poti sa o citesti aici: http://www.artaseductiei.ro/stii-de-ce-esti-predispus-catre-succes
Partea II a articolului poti sa o citesti aici: http://www.artaseductiei.ro/stii-de-ce-esti-predispus-catre-succes-ii
Partea III este in continuare:
Incep articolul cu o poveste. Va puteti regasi in oricare dintre personaje, important este sa intelegeti mesajul.
==
Se spune ca era un copil care nu era bun la nimic in mod special. Parintii incercasera sa il dea la sporturi, dar nu se prinsese de el, la invatatura era mediocru. Muzica, dansuri, desen. Fusese dat la cursuri in toate directiile. Nimic!
Dar tie ce iti place sa faci? – era el intrebat.
Sa dorm.. sa mananc.. sa lenevesc.
Parintii erau ingroziti, mai ales ca erau oameni foarte realizati profesional, de succes in domeniile lor. Iar ei vroiau sa dea sansele pe care ei nu le avusesera copilului lor, insa acesta parca nu exista. Parea ca vegeteaza asteptand sa treaca timpul.
“Dar tie ce iti place sa faci?”
“Nimic in mod special, dar de ce ma tot intrebati asta?”
“Ce vrei sa faci cand vei fi mare?”
“Trebuie sa fac ceva neaparat? O sa ma descurc!”
Intr-o zi, mergand de la scoala spre casa, a vazut un copil sarac, dar plin de viata, care canta la o chitara. Sute de oameni se adunasera in jurul lui, nu mai era loc sa arunci un pai. Toti ascultau fermecati, aproape sa se calce in picioare. Femeile zambeau, barbatii aveau privirea tintuita, copii topaiau. Si eroul nostru a stat si a ascultat muzica din chitara o zi intreaga, fara sa se miste din acel loc, pana baiatul si-a strans chitara si a dat sa plece.
“Stai!” a strigat eroul nostru.
“Am gresit cu ceva?” a intrebat baiatul sarman..
“Nu.. doar ca vroiam sa .. te felicit.. Canti incredibil. Nu stiu daca am mai auzit pe cineva mai talentat ca tine..”
Si baiatul sarman s-a inrosit instant, impovarat de lauda. Erau cam de aceeasi varsta.
“Mersi.. Ma stradui”
“Te stradui? SI eu am incercat sa cant la chitara.. si degetele mele boante refuza sa se inteleaga cu corzile. Sau nu am ureche muzica.. Dar ce faci tu.. e fantastic. Cum reusesti?”
Si baiatul nu a stiut ce sa ii raspunda. Eroul nostru fusese insa prea miscat de muzica lui, asa ca l-a luat la un restaurant unde mai mancase cu ai lui si i-a cumparat mancaruri ca sa aibe burta plina.
“Iti place ceea ce faci?”
“Da, la nebunie! Imi place sa cant, imi place sa distrez lumea. Muzica e viata mea.”
“Ce vrei sa faci mai incolo, cand o sa cresti?”
A urmat o pauza lunga. Eroul nostru astepta cu sufletul la gura raspunsul la intrebarea pe care o evitase atata timp.
“Vreau sa fiu cel mai mare cantaret care s-a nascut in orasul asta. Vreau ca muzica mea sa se auda peste tot in tara, pe toate strazile. Vreau ca toata lumea sa ma recunoasca atunci cand trec aiurea pe langa ea.”
Admiratia se citea pe chipul unuia din baieti si pasiunea pe chipul celui de-al doilea.
“Stii, eu m-am nascut intr-o cutie de carton. Asa imi place sa cred, pentru ca altfel nu as putea sa inteleg cum de m-au gasit intr-un tomberon cand eram mic. Am crescut la orfelinat. Eu nu am avut nimic, a trebuit sa ma descurc singur. Si pentru asta trebuie sa reusesc, pentru ca am invatat sa cant de foame. Asa ca am invatat bine.”
Acasa in ziua aia eroul nostru era tacut la masa cu ai lui.
“Nu stiu ce e cu tine. Ai lipsit aproape toata ziua. Nu dai semne ca faci nimic toata ziua, pe vremea ta noi munceam din greu pentru visurile noastre. Tu nu ai asa ceva. Parca nu traiesti.”
“Ba o sa traiesc, mama. Din momentul asta o sa traiesc. Stiu exact ce vreau sa fac!”
“Ce vrei sa faci?”
“Vreau sa plec departe de acasa, poate la cea mai indepartata scoala care exista. SI vreau sa nu imi trimiteti nici un ban. Vreau sa mor de foame si prin foamea pe care o simt sa inteleg de unde mi se va oferi mancare, din ce directie. Pentru ca sunt capabil de lucruri mari, dar burta plina ma impiedica sa simt ceva. Banii pe care ii am in buzunar ma impiedica sa ma zbat. Patul in care dorm nu imi da nici un cosmar. Si cum traiesc eu acum.. este un cosmar din care vreau sa ies.”
==
Mie nu mi-era foame atunci. Ambitiile imi depaseau stilul de viata actual, desi parea cel putin acceptabil prietenilor mei. Insa vroiam mai mult.
Si m-am infometat. Am refuzat sa ma mai angajez si am hotarat ca din acel punct sa nu traiesc decat din banii pe care ii castigam pe cont propriu. Era totul sau nimic, nu mai aveam chiar nimic de pierdut, doar de castigat. Simteam ca daca atunci as fi dat inapoi, peste 5 ani eram angajat la o firma, cu o nevasta si un copil acasa, rutinat pana la robotizare de aceleasi taskuri zi de zi si de sefi idioti care smulg carnea de pe tine.
Mi-am dat foc la propriile corabii, precum scrie in Sun Tzu.
Sau, ca sa mai inaintez un pic in istorie, mi-am injunghiat calul, ca sa fiu in imposibilitatea sa ma retrag, asa cum a facut Spartacus in ultima lui batalie impotriva legiunilor romane.
Era ultima mea batalie. Cel putin asa simteam. Iar omul care castiga in viata lui cel mai mult este acel om care, aflat in fata unei provocari, este dispus sa faca orice ca sa reuseasca.
M-am trezit fara bani de aport propriu pentru proiectul meu. Mai bine sa spun insa povestea proiectului, pe scurt, ca sa intelegeti mai bine despre ce era. Banii veneau de la stat in proportie de 70%, dar nu aveam voie sa platesc salarii din ei sau chirie, doar utilaje. Iar cei 70% nu ii aveam daca nu puneam partea mea de 30%.
Dar nu aveam acesti 30%. Calcule peste calcule, timp in care mai bagam instinctiv mana in buzunar si il intorceam pe dos. Dar imi trebuiau cateva mii de euro care imi lipseau cu desavarsire. Pe proiect ma asociasem cu o prietena buna de-a mea care, cum necum, facuse rost de spatiu si de parte din bani.
Si am facut unul din lucrurile pe care am jurat sa nu le mai fac niciodata in viata asta! Pe Rebel inca mai detineam cardul, mai aveam de luat niste bani marunti. Insa acolo pastra Traian parte din banii pe care ii castigase din alta sursa. Erau strict ai lui.
Intotdeauna am zis ca oamenii de calitate ii vezi la o prima vedere, dar te convingi mai apoi de zeci de ori de ei, pe parcursul unei vieti. Am golit contul in criza de timp, am zis ca ii pun la loc.. Si am pus banii de cofinantare. Logic a fost ca nu am reusit sa ii pun la loc in timp util. Banii intotdeauna vin mai putini decat planuiesti si cheltui mai mult decat crezi.
Ati zice ca mi-am pierdut un prieten?
Tin minte si acum cuvintele lui:
“Bai, eu daca aveam nevoie de ei, sigur ii scoteam. Mai prost e ca am acum nevoie de ei, dar lasa ca ma descurc eu cumva. Daca ti-ai facut treaba cu ei, nu iti fa griji. Mi-i pui cand ai timp. Acum trage tare.”
Va imaginati ca Traian avea prea multi bani de mi-a spus vorbele astea? Da de unde! Dupa discutia cu el imi tremurau picioarele. Banii vin, se duc, prietenii insa.. mai greu. Fusesem aproape sa stric prietenia cu unul dintre oamenii pe care aproape ca ii veneram. Si ma simteam dator sa merg mai departe.
Cine isi imagineaza ca odata firma facuta, curge lapte si miere.. e copil. Exista un ciclu in viata fiecare firme, dar care nu elimina exceptiile bineinteles. Excelenta intr-un domeniu se spune ca o atingi abia dupa zece ani de lucrat intr-un domeniu. Cam pe atunci iti vinzi firma si scoti bani frumosi pe ea. Dar se spune ca bani sa traiesti ceva mai bine, sa ii simti, incepi sa scoti abia din anul al 4-lea incolo. Intre primul an si anul al patrulea e o munca in spatele unei firme deseori eroica. Iar in primul an, in special in prima jumatate de an.. atunci simti durerile facerii. Atunci e perioada critica, pana reusesti sa stabilizezi totul la un nivel minim.
Eu sase luni de zile nu am avut un ban in buzunar ca sa imi pot ridica imperiul pe tipar. Am trait cu cateva milioane pe luna, in aceleasi haine, fara bani de excursii, de iesiri in oras, din oras, fara bani de orice lux. Din chirie ma intorsesem acasa, tocmai ca sa am mai putine cheltuieli, stateam cu parintii mei, mancam la ei, nu aduceam nici o contributie la ale casei, dar in schimb munceam cate 14 ore pe zi.
Imaginati-va comentariile pe care le-am auzit in tot timpul asta:
“Tu pe ce muncesti?”
“Nu vezi ca nu ai nici un ban in buzunar?”
“Te hranesti cu un vis prostesc”
“Cand o sa te opresti?”
“Daca vezi ca nu merge, de ce nu spui stop?”
“Cand o sa te angajezi?”
“Iti dai seama ca perioada asta e perioada moarta in cartea ta de munca?”
“Cat ai de gand sa mai continui?”
Ai zice ca sunt niste cuvinte care te ambitioneaza. Daca le-ai auzi din partea altora. Dar cand le auzi din gura propriilor tale rude, care stau sub acelasi acoperis cu tine, zi de zi, timp de 6 luni, 1 an, 2 ani… iti pot spune eu ca poti ajunge la un pas de nebunie.
“De ce ai plecat de la Camera de Comert?”
“PENTRU CA NU AM VRUT LA CAMERA DE COMERT! CAND O SA INTELEGETI CA POT MULT MAI MULT DECAT CE FACEAM ACOLO. CA POT AJUNGE SUS, MAI SUS DECAT TOATA FAMILIA ASTA LA UN LOC?”
Drame, tipete, urlete.
Mai tarziu am auzit alt repros, de la o ruda mai tanara:
“De ce continui daca nu merge?”
Si am avut o criza de nervi:
“Nu merge? NU MERGE? Uiti cand stateam si povesteam amandoi si imi spuneai ce vrei sa faci, cate esti in stare sa faci tu pentru visul tau? Uiti cand imi spuneai cate esti in stare sa faci, dar nu ti se da sansa?
AFLA CA O SA O TIN PANA CAND O SA O FAC SA MEARGA! SI STII DE CE ? PENTRU CA SPRE DEOSEBIRE DE TINE, CARE TE AGATI DE UN VIS DE CARE NU O SA TE APUCI NICIODATA, EU IMI TRAIESC VISUL CHIAR ACUM, AICI! ASA CUM MA VEZI, FARA UN BAN IN BUZUNAR. DAR DE 1000 DE ORI MAI FERICIT DECAT TINE, PENTRU CA EU O SA POT SPUNE CA AM INCERCAT TOT CE MI-A STAT IN PUTINTA SA RAZBAT, PE CAND TU O SA RAMAI LA FEL TOATA VIATA, O SA DAI VINA PE ALTII SI O SA TE COMPLACI IN MEDIOCRITATEA TA!”
Cuvinte natangi. Am tras firma dupa mine cu spirit de semizeu. Si incet.. s-a pus in miscare.. Si la prima mie de euro venita, am spart-o pe toata intr-o singura zi, pentru ca eram sigur ca o sa mai vina una. Si acum firma o duce bine, in conditiile crizei, imi aduce banii de buzunar si creste pe zi ce trece ca un copil, sange din sangele meu. Si sunt extrem de mandru si de fericit.
Iar tata, cel care imi arunca majoritatea cuvintelor de mai sus, acum lucreaza pentru mine. Imi face livrari pe firma. Am un respect pentru el deosebit, e singurul om pe care l-am vazut schimbandu-se, din om coleric.. in imaginea blanda a bunicului meu de acum zeci de ani deja, care imi soptea la ureche ca pot face orice din lumea asta. Iar cea mai mare realizare pe care cred ca am facut-o in viata mea de pana acum a constat intr-o marturisire facuta intr-o moment slab al tatalui meu, poate.
“Stii, eu cred ca din toata familia noastra, tu ai sanse sa te ridici cel mai mult.”
Mai m-am certat de atunci cu el de cateva ori, nu ai cum sa nu, dar din ce in ce mai rar si mai intelept. Dar simt ca as putea muri cu cuvintele astea in brate si tot as fi impacat. Dupa ani de zile de chin si lupta, omul pentru care ai luptat atata timp sa ii deschizi ochii .. sa iti spuna ca vede si ca apreciaza. E ca o lacrima pe obraz uscat de vant.
Povestea cu Stepout Media e si ea un pic deosebita, prin prisma relatiei mele cu Pera, asociatul meu. Acum vreo 3 ani ma hotarasem sa renunt la comunitatea arta seductiei. Simteam ca nu mai am ce oferi comunitatii si ca din momentul ala nu mai am cum sa aduc valoare mai multa decat este. Simteam ca eu as fi motivul stagnarii. Aveam bataile mele de cap cu firma mea care imi aducea banii (grosul), pe atunci aveam un administrator pe care, din respect pentru el, nu o sa ii mentionez numele. Si ajunsesem la concluzia ca o sa donez siteul si forumul acestei persoane si lui Pera, un personaj ceva mai putin slefuit decat este in ziua de azi, dar in care vazusem ceva ce rareori vezi la un om – pasiunea de a ajuta lumea din jur. Daca ne intalnisem de 2 ori pana atunci, mai ales ca statea in Timisoara, dar inca de pe atunci simteam ca Arta Seductiei cu el poate ajunge cu mult mai mult decat poate ajunge cu mine.
Zis si facut. La finalul PRIMULUI BOOTCAMP PERSONALITATEA ALFA, care urma sa aiba loc la Sasca Montana, urma sa le dau amandurora in mod oficial siteul si sa imi vad de viata. Numai ca s-a intamplat ceva in acel bootcamp, un lucru fara de care astazi aceasta comunitate probabil nu mai era aceeasi. Cea de-a doua persoana nu a mai avut rabdare. Era foarte tanara, neexperimentata..si, din punctul meu subiectiv de vedere, foarte “autoritara” desi nu avea de ce. Era genul de persoana careia, la momentul respectiv, daca ii ziceai “lider” il gadilai in orgoliu. Pentru ca se vroia un lider, dar nu avea calitatile necesare. Avea mai degraba calitati de mana dreapta, care sa duca la indeplinire sarcini, nu sa le traseze. Si a devenit autoritara cu mine inainte sa fie cazul. SI fara sa fie cazul, pentru ca eu peste 2 zile dispaream si ramanea el.
Eu deja eram intins cu nervii la maxim.. si intr-o seara, cand ne intorceam cu tortele din padure, cu o sticla de whisky bauta pe jumatate si cu niste reprosuri copilaresti care imi sunau in ureche… mi-am dat seama ca locul meu nu era acolo. Dar locul lui nici atat. Cu el langa mine, intr-o criza de nervi.. am urlat la el, am rupt in doua torta si am aruncat sticla in cel mai apropiat copac..
Si am plecat.
Pe jos.
Din Sasca.
Spre Timisoara.
La ora 1 noaptea.
Am mers pana pe la 5 prin munti pana a trecut o masina pe langa mine. M-a luat si m-a dus la primul autobuz cu care am ajuns in Timisoara. De acolo am luat primul tren spre Bucuresti. Iar in Bucuresti tin minte ca am fost la un pas sa sterg siteul, forumul.. si tot. De nervi.
Pana la urma l-am intrebat pe Pera ce vrea.. si ca sunt dispus inca sa ii dau siteul lui, daca simte ca poate face ceva valoros cu el. Si el mi-a zis ca vrea sa fie asociat cu mine pentru calitatile pe care eu le am pentru ca ne completam foarte bine.
Bine, povestea asta o spune Pera in bootcampuri mult mai bine ca mine. Povestea despre nebunul care a fugit din creierul muntilor, pe jos, singur, de la Sasca Montana la Bucuresti, in mijlocul noptii. Dar amandoi, acum, ne felicitam pentru decizia luata atunci la nervi, pentru ca daca nu era luata, firma nu avea acum nici componenta si probabil nici succesul pe care il are acum. Pentru ca suntem, dincolo de neintelegerile inevitabile, doua persoane care completeaza.
Au trecut aproape 7 ani de cand am fost Danonino, 6 de cand eram la Camera de Comert, 5 de cand incepusem sa castig proiecte pe banda rulanta, 3-4 de cand nu reuseam sa pun pe picioare editura si imi deschideam propria firma .. si putin peste 2 de cand ma asociam cu Pera, 2 luni de cand lansam cartea “Jurnalul lui Abel” la insistentele aceluiasi Pera.
Tu ai putea spune ca sunt doar 7 ani, eu ti-as spune ca e o vesnicie.
Drumul nu este drept, asta va mai pot spune. Nu exista finalitate, cine tanjeste dupa finalitate, este pierdut. Cine vrea o finalitate in bani, cine vrea o finalitate intr-o pozitie anume.. si uita de drumul pana acolo.. este pierdut. Pentru ca cel mai important este ce faci pe parcurs. Iar adevaratul scop este acela de a te cunoaste pe tine. Pentru ca nu poti cuceri lumea cand nu stii cine esti si de ce esti capabil si de ce nu.
Firma mea de 1000 de euro.. deja nu mai e una si nu mai e de 1000 de euro. Dar cafeneaua inca nu o am, desi e mai aproape ca oricand. Am invatat insa sa am rabdare. Si o sa vina la pachet cu cainele. Iar de aici pana la cer mai e doar cale de o lactee.
O sa inchei cu doua replici ale lui Traian pe care mi le amintesc din multele conversatii avute cu el.
“Daca o am copii, nu o sa le dau nici un ban. Ah, daca vor sa fie poeti, daca vor sa fie pictori sau cantareti, o sa le dau tot ce am. Dar daca vor sa faca bani, nu or sa vada un chior de la mine. De ce? Pentru ca ar pierde toata distractia. E mult mai distractiv sa faca bani de la zero decat sa li se dea mura in gura.”
“Cand o sa reusim noi doi in afaceri.. atunci probabil o sa moara un drac. Pentru ca am plecat tare de jos si tare batuti in cap eram la inceput. Aveam toate sansele .. sa nu reusim.”
Viata e una singura. Cum o traiesti doar tu decizi. Cu sabia in mana pe campul de lupta. Sau cu catusele la maini, biciuit catre cariera de piatra.
Articol scris de Abel
Cartea Arta seductiei si Jurnalul lui Abel le poti comanda acum: „Arta seductiei – cum sa ai succes cu femeile si cu tine insuti” si “Jurnalul lui Abel”
Am lansat oficial editia a-7-a a Bootcamp-ului Personalitate alfa – Puterea ta interioara ( cu rafting si aquapark) despre care poti sa citesti aici: http://www.personalitatealfa.com/blog/bootcamp-7-personalitate-alfa-puterea-ta-interioara-rafting-si-aquapark/
felicitari pentru articole!
Felicitari!!!! Este un mare lucru sa transformi o roata patrata in una perfect rotunda si sa mai traga carul dupa ea…
“Sau, ca sa mai inaintez un pic in istorie, mi-am injunghiat calul, ca sa fiu in imposibilitatea sa ma retrag, asa cum a facut Spartacus in ultima lui batalie impotriva legiunilor romane.”
da, si parca spartacus a murit si batalia a fost pierduta?
ma rog, nu asta era ideea…
banuiesc ca nu e nevoie sa te felicit ca ti-ai urmat visul si ca ai crezut in el; oricum o vor face altii mai incolo, asa ca ar fi degeaba. sau na, fie, felicitari! le meriti. un singur nod in papura totusi: de cand e saracia o cauza a succesului? indiferent cum as intoarce-o si as suci-o, nu imi da bine la socoteala.
Te admir pentru felul tau de a gandi.
Imi place ce scrii. Eu ma regasesc in povestea ta ( la un nivel oarecum diferit ) nu in povestea cu lenesul fara vise.
Am zis ca ma regasesc in povestea asta pentru ca vad in mine aceleasi lucruri: Optimism si nebunie.
Trebuie sa le ai pe astea doua ca sa ajungi undeva sus, acolo unde vrei. De a doua nu sunt sigur
.
Numai bine!
merita publicat
sa fie citit de multa, multa lume
frumos si impresionant
Motivant si emotionant. M-a impresionat articolul asta. Bravo Abel
Articole tale ma moralizeaza.Eu cred ca lenea e cel mai mare dusman al succesului de aia ma aflu intr-o continua lupta ku ea.Felicitari!!!
=)) dumnezeule ce mult ma regasesc in povestea asta
acum cativa ani am fost cu prietenii la sasca intr-un week…acolo m-am batut cu un coleg… m-am certat cu gazda …a 2 a zi la 6 dimineata aveam scris pe un carton TM si eram in strada
astazi unul din cei mai buni prieteni e cel pe care lam caftit cu el ies la double daturi
am 21 de ani si nu am fost imbracat in danonino dar am fost imbracat in alt personaj de poveste si inca o mai fac cel putin pana termin faculta
ti-am citit cartea cu placere nu e ea prea structurata dar asta e farmecul ei
Oricum Felicitari pt ceea ce faci
aa…si inca ceva nu am un malamut de alaska am un husky oricum ma gandesc sa-i schimb numele in Whisky
@cris o sa vin sa iti omor cainele
Nu esti singurul care mi-a dat mail si mi-a zis ca vor sa isi ia un husky, malamut, caine lup pe care sa il numeasca whisky, dupa articolele scrise de mine.
Lasa-mi cainele in pace!
@sau ca sa mai
Spartacus chiar a murit in batalia aia, cel putin asa se spune. Dar asta si ideea. Cine nu e dispus sa moara, nu va castiga.
de cand saracia e o cauza a succesului? Nu e. Cauza a succesului este foamea constientizata. Iar cand ai stomacul plin, nu intelegi ideea de foame.
salutare
un articol real, poate unele detalii sunt apropiate de adevar dar in principiu este un caz real fara teorie, doar practica, ma simt bn citind si imi da o gramada de emotii
adevarat, cand te apuci de orice cacat ce e restrictiionat in sfera bunului simt si a unui viitor liber vei avea atata presiune pecreier din partea altora incat simti ca o iei razna, adica de ce sa nu mumcesti sclav pe 10 milioane?, de ce nu te combini si tu cu cineva cu bani, ca sa ai o viata linistita, cauta pana gasesti? de ce nu te gandesti la viitor? de ce vrei tu sa lasi in urma atat efort depus si sa incerci de unul singur? de ce…?
uite de aia, pt ca vreau sa fac ce vrea pula mea, nu vreau sa ajung o curva de om sa-mi plang de mila si sa pup in fund toti retardatii care au mai multe coaie decat mine si nici sa fiu casatorit cu vreo curva sa-mi distrug viitorul meu si al copiilor in special al lor, nu vreau sa slugaresc pe cineva pana sa-mi ajunga coaiele in cizme pt 300 de euroi vreau sa fac ceva pt mine si am sa incerc pana reusesc sau pana mor, am multe visuri si o sa mi le pun in ordine pt a mi le urma si o sa mi le urmez si stii ceva? nu ma intereseaza daca nu o sa am ce manca asta ma va ambitona sa muncesc mai mult si mai bn pt a avea ce sa bag in stomac, nu o sa am unde sa stau? nu-i nimic gasesc iar conditiile ma vor impinge la limita pt a face ceva grandios, asa din ura pt mizeria in care am trait, iar la final vor veni si banii si nu pt ca voi munci 25 din 24 ci pt ca dupa ani de zile munca mea va da roade si banii vor veni de la sine prin simpla prestare a serviciilor ce le fac zi de zi… dar e greu, e greu sa treci peste factorul mental si cuvintele celor din jur, intotdeauna imi amiantesc vb lu tata ”vezi cine te sfatuiest ca nimani nu te vrea mai sus decat e el”, nu e 1005 valabil dar are un adevar al dreaculi de mare.
cat despre cei ce vor sa-si urmeze visul dar inca asteapta, nush ce anume de frica pierderii unui salariu de cacat, vreau sa va zic atat, sunteti niste lasi, viata trece iar salarii de cacat veti gasi toata viata, in schimb anii trec in defavoarea visului si fericirii voastre atat timp cat nu faceti ceea ce va doriti, angajat muncesc 8 ore si vin acasa cu ura pe lume, propriul mu stapan, =))) cheltuieli lunare de 50 milioane venituri de 38 dar sincer plutesc de fericire, oricum in timp lucrurile se schimba in bine pt ca inceputul inseamna investitie moca.
in fine, un articol care ma misca si care merita comm
si app, mi-a placut si jurnalul cu toate ca ditr-o poza ceva mai demult cu pearcinguri eu personal te vedeam atunci destul de complexat, plm poate ma inselam sau poate te-ai schimbat=)))
succes daniele
Felicitari Abel pentru articol!
Stiu unde esti acuma si cate ceva de unde ai plecat. Seria asta de articole mi-a explicat mai bine. Esti un om care ma poate motiva prin scris.
DAR
Te rog sa scapi de aceasta limitare a ta:
”
Cine isi imagineaza ca odata firma facuta, curge lapte si miere.. e copil. Exista un ciclu in viata fiecare firme, dar care nu elimina exceptiile bineinteles. Excelenta intr-un domeniu se spune ca o atingi abia dupa zece ani de lucrat intr-un domeniu. Cam pe atunci iti vinzi firma si scoti bani frumosi pe ea. Dar se spune ca bani sa traiesti ceva mai bine, sa ii simti, incepi sa scoti abia din anul al 4-lea incolo. Intre primul an si anul al patrulea e o munca in spatele unei firme deseori eroica. Iar in primul an, in special in prima jumatate de an.. atunci simti durerile facerii. Atunci e perioada critica, pana reusesti sa stabilizezi totul la un nivel minim. ”
EU SUNT EXCEPTIA!
Firma mea e deschisa de 6 luni si merge din ce in ce mai bine.
Prostia asta cu 2 3 4 10 ani ne-a fost bagata de alti antreprenori in cap care au facu bani dar deabea dupa ceva vreme(2343 ani). Si atunci fiecare s-a chinuti sa gaseasca o formula care sa raspunda la intrebarea “Cand va merge firma ta?”
Eu am facut bani direct din prima luna! Mai exact 170 de mil profit!
De ce?
Pentru ca eu eram sigur ca o sa se intample asa!
In momentul cand au aparut altii si au inceput sa imi bage in cap tot felu de idiotenii de genul “Iti trebuie ani de experienta!” “Iti trebuie pulan cur si alte prostii!” si i-am crezut s-a produs ruptura si a inceput sa mearga prost.
Dupa ce am devenit dinou optimist totul a mers ca pe roate.
In fiecare luna am avut bani sa ma distrez, am avut bani sa mananc foarte bine, am dormit foarte bine,am cumparat lucruri noi, am mers in excursii, desi nu am primit bani de altundeva inafara de la productia propriei mele firme. DE CE?Pentru ca nu concepeam sa nu am parte de toate lucrurile astea. Le consider o parte din mine.
Voi continua cu mentalitatea “Limita e cerul!”. Eu aleg CINE SUNT, UNDE SUNT, DE CE SUNT, CATI BANI FAC ASTAZI,LUNA ASTA, ANUL ASTA.
LIMITELE NI LE IMPUNEM NOI SINGURI! UNIVERSUL doar ne asculta!
Asa ca hai sa credem ca suntem zei si sa fim titani. Decat sa credem ca suntem lupi si sa fim sobolani!
salut .vreau sa-te felicit….
esti super tare,povestea asta ma emotionat foarte mult.
vreau sa imi dai aprobare sa o copii si sa te citez pe blogul meu.
sloganul blogului meu este urmatorul
cu succes asa poti fii si tu indiferent cine esti si de unde vii .
o zi buna. si mult succes.
@constantin, e ok, ai aprobarea, numai pune link catre siteul as.
@mrc eu pierce? Never. Cred ca m-ai confundat.
@Inginerul – de-aia nu mi-ai platit juma de an aproape 20 de milioane, ca ai avut 170 milioane profit
Oricum, iti pot demonstra lejer ca nu ai avut 170 milioane profit, si asta fara sa te intreb detalii, doar din miros. De ce? Uite explicatii:
Tu ai bagat bani in amenajare pe care nu i-ai scos nici pana astazi, este corect?
Cei 17 000 de lei, daca ii calculezi la o medie incasata per ora, o sa iti dea un numar imens de ore pe care ai lucrat cu salina in prima luna, dincolo de numarul de zile.
Asta nu inseamna decat ca ai dat multe abonamente.
Abonamentele tu le calculezi profit? Pai ce se intampla daca ai acoperire de 100% doar din abonamente vandute pe urmatorul jumatate de an? Tu scoti un “profit” incredibil, din punctul meu poti sa ii bei pe toti in Heaven. DAR SALARII, UTILITATI SI CHIRIE PE URMATOARELE 5 LUNI, DACA NU MAI AI LOC DE ABONATI DE UNDE FACI ROST?
Logic ca ai scos 17 000 in prima luna. In a 2-a cat ai scos ?
Dar in a 3-a? Nu cumva au scazut progresiv incasarile?
10 ani se spune ca e nevoie pana atingi excelenta. Dar poti trai misto si fara aceasta excelenta. Ce am scris eu este un imbold lumii sa le arat ca e greu, dar ca se poate, decat ca e usor si sa se umfle randurile celor cu firme suspendate.
Atunci cand spui unuia ca e greu, teoretic scopul nu este sa il programezi ca nu poate, ci dimpotriva, sa il motivezi sa faca mai mult decat trebuie.
Tu tot zici ca stii ca o sa cuceresti lumea. Dar de ce dai vina altora pentru un esec al tau (care nici macar esec nu e).. si anume invinovatesti pe ceilalti ca ti-au bagat in cap ca nu o sa mearga bine salina iarna. Pentru ca scopul era sa faci ceva in aceasta privinta, nu sa programezi ca nu merge bine iarna o salina.
Aici cine e ala neexperimentat?
Data viitoare cand iti spun ceva, incearca sa nu vezi limitarea din cuvintele mele, ci drumul care te face sa cuceresti lumea.
Data viitoare cand iti spun ceva, incearca sa nu vezi limitarea din cuvintele mele, ci drumul care te face sa cuceresti lumea.
Cand o sa ai copii o sa le pui limitari ca ei sa vada “cum sa cucereasca lumea”?
Crezi ca o sa stie pe la 5 6 7 ani cum sa vada asta?
Daca motivatia ar veni dupa cum zici tu toti copii de oameni mediocri, cu limitari, ar avea succes.
Faptul ca nu am avut sa iti platesc 16 mil la timp nu a insemnat ca mi-a modificat stilul de viata.
Eu am scris ca am facut profit atata ca sa arat ca se poate, faptul ca nu am stiut eu cum sa ii cheltui e o alta tema pentru care se poate scrie si o carte.
Incasarile au scazut in urmatoarele 2 luni deoarece am crezut eu limtariile altor oameni (astia ca tine ce ziceau ca iarna nu merge). Las ca o sa vezi iarna viitoare “cum va merge”.
Eu nu am invinovatit pe nimeni men. Tu de ce ai simtit asta?
“Atunci cand spui unuia ca e greu, teoretic scopul nu este sa il programezi ca nu poate, ci dimpotriva, sa il motivezi sa faca mai mult decat trebuie.”
BULLSHIT!
Cand spui asta programezi omul sa nu poata sa isi indeplineasca visul. Daca ar fi dupa teoria asta toti am fi bogati frumosi si destepti.
Tu poate te programezi invers. Exista si anumite persoane pe invers, care se motiveaza in felul asta. Dar asta nu inseamna ca toti suntem asa!
P.S Ti am vazut si partiile bune ale articolului stai linistit!:P
Doar atata poti?
Eu iti dau cifre, iti justific, iti demonstrez …
si tu vii…
si spui…
nu ai dreptate..
de ce?
.. ca asa vreau eu
Tare
Stai linistit, inca te respect.. si te apreciez. Data viitoare dau un whisky de la mine. Si nu caine, bautura.
Majoritatea oamenilor(printre care si eu) nu cred ca ar fi capabili sa treaca prin atatea obstacole si tot sa mearga mai departe..
Felicitari si sa stii ca aceste trei articole fac impreuna o poveste de succes impresionanta.
Lasa cifrele ca nu ai fost bun la mate nici tu nici eu
Ne pricepem mai bine la wishky. Eu trebe sa iti dau de baut pentru ca ultima oara cand ai venit in TM tu mi ai dat sa beau
domnilor,prefer sa va spun mai baieti …intre voi ori este concurenta ori ceva sicanare ,va comparati intre voi intr-un fel sau altul , eu unul prefer sa ma compar cu mine si cu ceea ce eram acum un an ,doi sau mai mult.pe blogul meu maxim in 3 zile o sa apara povestea baietelului cu cizime rosii , o poveste cu si despre mine, o poveste motivationala pe care v-o dedic voua , va rog sa-o urmariti.
abel iti multumesc ca mi-ai dat aprobare sa public acesta poveste si pe blogul meu .si pentru promovarea ta ,voi pune si link catre tine. mult succes.
“Tu ai putea spune ca sunt doar 7 ani, eu ti-as spune ca e o vesnicie.”
Da!Cam asa e…
Felicitari pentru articol!
Pentru inginerul:
Ai zis:”Cand o sa ai copii o sa le pui limitari ca ei sa vada “cum sa cucereasca lumea”?
Ok.Am inteles ideea ta,dar atunci de ce mentalitatea ta e…
“Limita e cerul!”
?
Mai ales cand toti stim ca limita NU e cerul!Deci,tu esti mai limitat ca noi:))
Wow…si credeam ca eu am trecut prin multe pana la varsta asta!
Oricum si eu ca si tine ma incapatanez si trag cat pot de tare sa ajung sus. Si eu am fost angajata si nu mai vreau.
Si eu stau si lucrez si 15 ore pe zi …pana acum fara sa am nici un profit. Si asta pentru ca eu cred in mine si in visul meu. Si asta ma implineste si ma face fericita..mult mai implinita decat daca as fi angajata pe un salariu bunicel si as avea bani de distractii si timp liber mai mult. Refuz sa fiu un om obisnuit! Am planuri mult mai mari pentru mine.
Felicitari inca o data!
Nu…ce sa va spun…eu chiar cred ca cu ajutorul vostru mi-am schimbat viata,e foarte curios la moment ideea Cine sunt eu?In fiecare zi simt un sistem foarte complicat care este definit de mine,nu va imaginati cum in compun,daca doriti puteti sa ma contactati pentru a va trimite niste viziuni proprii,este cu adearat ceva original:O harta proprie!Acum cind stau si o analizez sunt uimit!Pina la moment sunt fara titluri mari de Luptator,dar sper sa se realizeze…
As dori sa compun un articol,daca imi permiteti…pe o tema care reprezinta un interes mare pentru mine!
Oricata vointa ati avea spiritul critic nu trebuie sa va paraseasca niciodata.Tare curios sunt daca cei care scoateti bani din bloguri stiti sa ii si investiti intelept la bursa.
Nu am scris niciodată nimic pe forumul ăsta, dar mi-au dat lacrimile la astea 2:
“Daca o am copii, nu o sa le dau nici un ban. Ah, daca vor sa fie poeti, daca vor sa fie pictori sau cantareti, o sa le dau tot ce am. Dar daca vor sa faca bani, nu or sa vada un chior de la mine. De ce? Pentru ca ar pierde toata distractia. E mult mai distractiv sa faca bani de la zero decat sa li se dea mura in gura.”
“Cand o sa reusim noi doi in afaceri.. atunci probabil o sa moara un drac. Pentru ca am plecat tare de jos si tare batuti in cap eram la inceput. Aveam toate sansele .. sa nu reusim.”
Bvo… bvo…….
@Constantin:
Stim si noi prietene stai linistit ca nu ne comparam nicidecum. Noi discutam pe principii generale.
@Adrian
Tu din pacate nu sti vorba @limita e cerul@ si crezi ca se aplica invers @limita nu e cerul@
) Ma amuzi! Se zice ca limita e cerul deoarece nu s-a gasit limita cerului… Intelegi? Daca vrei iti mai explic odata.
@Cristi
Ce legatura au banii castigati din bloguri cu cei de la bursa? Eu unul nu o vad…
interesanta cartea,tot ce ii de facut ii sa aplici sh knd apari esecurile sa faci o comparatie sa vezi cu nu a mers bine
Salut Abel,
Azi m-am intors in Bucuresti din concediul de doua saptamani care tocmai s-a sfarsit, si neavînd net acolo unde m-am refugiat eu nu am mai avut posibilitatea să citesc articolele de pe site, dar acum asta fac; foarte tare articolul…
Vreau să spun că nici eu nu am o familie cu o situație financiară foarte bună dar am avut ambiție și am dat tot ce am avut mai bun din mine ca să ajung unde sunt acum: am un serviciu cat de cat bine platit și stabil. Însă vreau mai mult, vreau să am firma mea, vreau să-mi deschid o firmă cu un coleg, în domeniul securității, supraveghere video și chestii d-astea. Serviciul pe care îl am acum mă mulțumește doar pentru faptul că prea puțini oameni în țara asta fac ce fac eu, repar elicoptere. Pe un salariu de nivel mediu în romania raportat la raspunderea avută. Pînă și ”prietenii” au început să mă invidieze și aud vorbe de la ei de genul:”face Marian cinste că are bani mai mulți”. Azi așa, maine la fel de parcă numai eu muncesc pe bani… Dar asta e viața…
Și încă ceva: cel mai tare mă enervează cînd vad cerșetori care nu sunt ciungi sau handicapați și cerșesc cu nesimțire. După ce am trecut azi pe lîngă unu mi s-a rupt punga cu sticlele de suc și al dracului zicea că așa trebui dacă nu i-am dat o mie de lei. Imi venea să îl bat numai în gură dar era în fața bisericii și chiar atunci ieseau oamenii. Acum cîteva luni mă plimbam cu fata în orașul meu pe centru și un puradel se ținea dupa noi:”da-mi și mie o mie de lei să-ți trăiască gagica”. Făcea puredelu peste 500 de mii pe zii și vroia să-și ia cal și căruță ca să nu mai cerșească. De lăudat zic eu…
Numai bine!
de la un timp nu prea imi mai vine sa postez la articole, dar oricum toate experientele astea si faptul ca nu te’ai dat batut is de apreciat si acuma ai si succes si o gramada de lucruri interesante de povestit. Ai dat dovada de multa ambitie si ai reusit sa treci peste greutati, nu’mi pot imagina cum e sa te risti sa iti deschizi firma ta, sa iei atatea decizii si sa faci atatea pe cont propriu in cele mai multe cazuri. Dar stiu ca nu e bine sa te dai batut niciodata, ca fiecare dintre noi poate sa omoare un drac in viata! fiecare are povestea lui, incercarile lui, esecurile, victoriile personale, unii se multumesc cu mai putin altii cu mult, asa e viata..
Succes in continuare!
un articol formidabil!felicitari!