Tinuta Comentata

laci1

Fiecare bărbat care este interesat de felul în care arată se documenteaza de pe internet sau din reviste căutând fotografii inspiraționale în stil. Cel puțin așa am început eu. Mă uitam la foarte multe fotografii,  dar îmi era foarte greu să îmi explic de ce îmi plac acele ținute. Am început să citesc foarte multe articole și cărți despre stil și totul a început să aibe un sens. Asortările și detaliile erau mult mai clare și am înțeles cum se potrivesc elementele vestimentare pentru a crea ținute armonioase și plăcute ochiului.

Aș vrea să vin cu anatomia ținutei pentru a înțelege de ce am făcut aceste combinații.

Am dorit să încerc o ținută de iarnă care conține aceași culoare,dar pe tonalități diferite.

Maroul este o culoare ușor de asortat pentru bărbați care au majoritatea hainelor din garderobă formate din nuanțe de gri și albastru.

Sau dacă te consideri la un nivel avansat poți să asortezi maroul cu albastru, bleumarin, verde, mov, kaki, gri sau maro. Renunță la combinarea maroului cu negru pentru că nu dă bine din punct de vedere cromatic.

În continuare am să îți prezint fiecare element din ținută.

Haina de iarnă maro

Când am achiziționat această haină mi-au plăcut două lucruri: gulerul cu imprimeul pasley  și faptul că avea un buzunar la piept și era ușor de accesorizat. Dezavantajul ei era că era prea lungă îmi ajungea undeva până la genunchi și mă facea mic de înălțime. Eu am 1,78 înălțime. Pentru a face această haină în avantajul meu, am scurtat-o la un croitor. Apropo, croitorul trebuie să îți fie cel mai bun prieten. Faptul că am făcut haina mai scurtă mă ajută să nu pierd din lungime din punct de vedere vizual.

Din păcate, maroul este recomandat celor care au tenul deschis, dar nu se potriveşte la persoanele cu tenul mediu şi închis.

Pentru cei care sunt îndrăzneți le recomand două lucruri să poarte gulerul ridicat de la haină și/sau batistă de buzunar. Acel guler nu are întâmplător acest imprimeu pentru că el cere pentru a fi ridicat. În momentele în care bate aerul rece gulerul ridicat reprezintă o variantă stilată și nu numai.

laci2

Eu am profitat de buzunarul de la piept pentru a da o pată de culoare ținutei care se asortează la cămașă.

Haina a fost în jur de 4-500 de lei de la H&M.

Pantalonii Khaki

Te vor scăpa din foarte multe situații și nuanța de bej se împacă bine cu maroul și cu multe alte culori. Ei te vor ajuta la ținutele business – casual.  Acești pantaloni se situează ca și nivel de eleganță între cei de la costum și jeanși.

Pantalonii au fost 100 de lei de la Jack&Jones.

Ghetele Chelsea

Le-am ales din trei motive: datorită nuanței, imprimeului brogue (acele perforați) și materialului elastic colorat de pe laterale. O pereche de ghete maro te ajută în foarte multe situații pe timp de iarnă. Un motiv în plus de ce ai avea nevoie de aceste ghete este că sunt mai ușor de asortat decât cele negre. Dacă ai ghete negre le poți purta doar la pantaloni negri, gri sau bej. În plus, foarte mulți bărbați poartă doar încălțăminte neagră.

Acest ghete Chelsea  vin cu avantajul de a fi foarte ușor de încălțat și descălțat.

Cred că au fost în jur la 300 de lei și le-am luat din Benvenutti.

 laci3

Geanta

Consider că geanta este unul dintre elementele care nu ar trebui să lipsească din garderoba unui bărbat. Câteodată buzunarele nu ne ajung pentru a duce diverse lucruri. Nu este un aspect plăcut din punct de vedere vizual dacă umblăm cu buzunarele pline.  În plus, cu timpul acestea se pot rupe sau deforma. Această geantă are avantajul de a veni și cu o baretă care te salvează în situația în care geanta este prea grea și ai obosit.

Ea este încăpătoare pentru că îmi intră lapotul, încărcătorul, mouse-ul, o carte, agenda și ceva dosare. Geanta merge purtată atât la costum cât și la o ținută smart – casual.

Pe geantă am dat 400 de lei și a fost achizitionată din H&M.

Cravata

Am ales un albastru cadrilat pentru a se asorta la cravată și pentru a fi în contrast cu multitudinea de nuanțe maro din ținută.

Prefer cravatele slim și îți recomand să faci și tu la fel pentru că merg atât la ținutele formale precum și la cele casual. Materialul din care trebuie să fie cravata este bumbac, lână sau mătase. Tot ce este material sintetic nu are ce căuta pe tine dacă te consideri un bărbat bine îmbrăcat.

Un sfat foarte important este să nu îți asortezi niciodată cravata la batista de buzunar. Acest tip de asortare este considerată una banală.

 laci4

Acul de cravata

Am două ace de cravată unul gri și unul albastru. L-am ales pe cel albastru pentru a fi în ton cu ținuta. Acul de cravată are două roluri util și decorativ.

Batista de buzunar

Această batistă de buzunar este de fapt o bandană pe care vara o port în jurul gâtului. Este foarte ieftină și îți recomand să îți cumperi din second hand dacă dorești așa ceva. Am dat pe ea în jur de 5 lei.

Cămașa

Acest model îl port doar toamna sau iarna și uneori cu mici excepții și primăvara. Motivul este unul simplu. Când dă căldura merg pe nuanțe mai deschise.

Vesta matlasată

Este un element versatil din garderoba mea pentru că o port în foarte multe combinații. În cazul de față mă ajută să am confortul termic necesar și vine ca un element de layering. Această vestă se poate purta atât pe sacou cât și sub el.

Vesta am primit-o cadou și firma este no-name.

Fularul

Îmi place să încalc regulile. Astfel am ales o altă destinație pentru fular și l-am pus într-unul dintre buzunarele de la haină pentru a aduce un plus de stil și pentru a face ținuta jovinală. O poți face și tu, dar pe propriul tău risc. Pentru că dacă porți ceva care nu ți potrivește vei atrage atenția asupra, dar în sensul negativ. Fularul se asortează la cămasă.

Fularul l-am cumpărat din second și a fost în jur de 10 lei.

 laci5

Pălăria

Sunt un fan al pălăriilor și le port ori de câte ori am ocazia. Pentru mine,  cravata, batista de buzunar  și pălăria sunt elemente care mă reprezintă. De regulă, la mine vine în completarea ținutei.

Aceasta este stilul meu, nu îți recomand să te îmbraci ca și mine, dar ți-am aratat direcția pe care o urmez.

Alte informaţii despre cum să porţi hainele şi culoarea le-am pus într-un manual de stil pentru bărbaţi. ( click pe link)

Scris de Laci de la Stil Masculin

Seminar video gratuit
5 greseli care distrug atractia instant
Invata cum sa NU mai fii refuzat de femei si sa cunosti USOR genul tau de partenere