Am zis intr-un post trecut ca voi scrie povestea vietii mele , care sper sa va faca sa fiti mai mult decat multumiti de tot ce aveti.
Asa ca textul lung care urmeaza ar trebuia sa fie o buna resursa motivationala.
Comparati-va viata cu cele ce urmeaza, si daca tot mai credeti ca voi nu puteti, e de rau.
In prezent sunt institutionalizat intr-un centru de plasament( casa de copii ), dar daca stau mai bine sa ma gandesc, toata viata am fost crescut de altcineva decat de parinti.
3 copii, o mama ramasa vaduva in urma decesului tatalui meu din cauza unui infarct, si nimic mai mult. De aici incepe totul.
Aveam 2 luni cand a murit tatal meu, eram cel mai mic dintre copii.(mai am 2 surori)
Maicamea, hotarata sa nu renunte nicicum la noi ne-a inscris la o gradinita cu program saptamanal, 6 zile stateai acolo , duminica plecai acasa. Pot spune ca asta a fost geneza independentei mele pe plan sentimental. Eram un copil singur printre alti copii singuri, „pazit” de educatoare cu propriile lor frustrari, nu aveai cui sa ii spui mama, nu aveai la cine sa te duci plangand.
Apoi a urmat scoala generala, unde bineinteles ca era incurajata mediocritatea atat din partea scolii cat si din partea mamei mele, care imi spunea sa termin generala, o scoala de arte si meserii , si apoi sa ies in campul muncii, pentru a putea contribui financiar la intretinerea familiei.
Desi eu nu aveam cablu TV, nu aveam calculator/internet acasa, telefon mobil sau haine scumpe si adidasi nike, nu am avut nici un fel de complex de inferioritate in fata colegilor mei si am fost tratat in mod egal cu ceilalti, ba chiar de prin clasa a 6-a incepusem sa fiu liderul clasei.
Citeam multe carti, faceam sport.. judo, fotbal, baschet, lupte libere ( nu toate odata )
mai ieseam pe la bloc, si uite asa mi-a trecut o buna parte din viata.
Eram prin clasa a 8-a cand am inceput sa lucrez in piata ca ajutor de vanzator. Castigam 5 lei pe zi, de care imi luam dulciuri sau imi plateam intrarea in discoteca impreuna cu cativa amici si stateam timid pe canapea uitandu-ma cum dau fetele din buci.
Datorita sportului, aratam binisor si avusesem ceva prietene cu care doar ma tineam de mana si ma sarutam.
Prima abordare in care am fost implicat a fost din partea unei fete in discoteca.
In prealabil trimise un prieten comun sa ne faca lipeala, dar eu am zis NU pentru ca mi-era frica.
Dupa EC indelungat si zambete din partea amandurora vine la mine :
ea: salut, imi zici si mie cum te cheama ?
eu: nu
ea: 🙂
ea: eu sunt Adriana
eu: Adrian
ea: glumesti
eu: deloc
(chiar Adi ma cheama, dar si acum mai fac asta si merge de minune
ex:
eu: buna , cum te cheama ?
ea: Elena
eu: glumesti ?
ea: nu
eu : eu sunt Elen :))
ea : termina bai – (deja ai destins atmosfera
)
In general eram timid, ma pierdeam cand vorbeam cu o fata, dar eram arogant, fitos chiar.
Raspundeam sec, si dadeam impresia ca sunt hard to get, dar faceam totul inconstient.
Habar nu aveam de ce umbla fetele dupa mine si „imi cer prietenia”, AS mi-a definit tot ce faceam eu instinctiv.
In aceeasi perioda, clasa a 8-a , 13-14 ani, ma dezvirginam pe scarile unei gradinite care era inchisa, dupa lungi insistente din partea mea catre fata cu care eram impreuna de un an.
Nimic special.
Tot in clasa a 8-a, tot la 14 ani, eram tarat prin tribunale impreuna cu familia, fiind acuzati ca locuim ilegal intr-un imobil. Noi plateam chirie la RIAL, dar casa era de drept a celor care ne-au dat in judecata (germani). Aveam dovezile de plata ale chiriei, dar casa tot a germanilor era, asa ca a venit din partea primariei un ordin de evacuare.
Si du-te femeie vaduva cu doi copii unde vezi cu ochii (sora cea mare s-a casatorit intre timp).
Luasem examenul de capacitate, m-am inscris la liceu, dar nu aveam unde sa locuiesc. Am stat pe la rude ~ 6 luni pana cand a hotarat maicamea sa ne dea la casa de copii.Alta solutie practica nu era.
Au urmat anchetele sociale si intr-o trista zi eram in drum spre casa de copii unde urma sa locuiesc.
In tot acest timp, de la procesele prin tribunale si pana la institutionalizarea propriu-zisa au inceput sa apara depresiile.
Am rupt legatura cu prietenii, prietenele, nu mai vorbeam cu nimeni, eram cu capul plecat tot timpul, cu un gust amar in gura,cu mintea plina de ganduri rele cu privire la casa de copii:
daca ma fute unu in cur ?
daca trebuie sa cersesc pe acolo ca sa nu fiu batut ?
daca o sa fiu nevoit sa fur pentru a nu fii batut ?
daca…si iar daca.
Primul an de liceu pe care trebuia sa il urmez s-a soldat cu un abandon scolar eram la pamant din toate punctele de vedere.
Nu o sa uit ziua cand am plecat de la Directia Generala de Asistenta Si Protectia Copilului spre centru, intrarea mea pe poarta si vizita la biroul centrului de plasament, unde toata lumea m-a intampinat cu zambete si imi spunea sa ma duc la ei chiar daca cred ca imi creste un dinte stramb si consider asta o problema. Aveam sa descopar ca erau zambete false.
Am urcat scarile cladirii uriase in care ma aflam si in care mai stateam cu alti ~ 100 copii de toate varstele, si baieti si fete, condus de unul dintre copii. Avea o pata mare pe fata, care iar ma punea sa ma intreb daca nu cumva voi fii pedepsit cu fierul de calcat incins la prima abatere.
Se auzea galagie mare dintr-o camera undeva la etajul 1, am fost impins de la spate sa intru acolo si s-a asternut subit linistea. Apoi a urmat amalgamul de intrebari:
Cati ani ai ?
Unde faci scoala?
Pe la ce centre ai mai fost?
Iti cunosti parintii?
Ramai aici ?
etc
etc
etc
Toate venind din partea unor copii mai mult sau mai putin negrii/ stirbi/ slabi/ cu petece de par lipsa prin cap, altii aparent normali.
Asta a fost prima zi.
Va puteti imagina ce inseamna 100 de baieti si fete pusi la un loc intr-o casa mare => sex de voie, violuri, acte de pedofilie, homosexualitate, batai, furturi s.a. – eram deja intr-o lume mai rea ca cea de afara.
Una din fete a nascut la 12 ani, „tatal” avea 15. Acum isi creste copilul singura.
O alta fata, majora, curva de profesie a fost violata de niste lautari. Motive pentru care fetele au fost mutate la alt centru.
Intre timp mi-am vazut de treaba, nu m-am incurcat cu nici o fata din mediul asta, aveam prietene prin oras.
Incepusem sa imi revin, incepuse sa imi placa viata de caminar, incepusem sa ma axez pe dezvoltarea personala.
Mi-am facut prieteni prin centru cu care ieseam la plimbare, la bataie, prin cluburi , baruri etc.
Nu m-am apucat de furat/fumat/ sau de batut copii mai mici asa cum obisnuiau cei de aici.
Stiam ca urma primul meu an de liceu, eram cam slab si m-am pus pe facut flotari.
In fiecare zi program strict de flotari si mancat bine. Am ajuns asa cum se vede in avatarul meu doar din flotari.
Avea sa imi foloseasca si asta.
Au venit primele zile de scoala, eram nou intr-un oras cu ~25 000 locuitori.
Eram altfel imbracat, altfel frezat aveam alta atitudine cu care majoriatea nu erau obisnuiti.
Am ajuns in scoala in clasa a 10-a.
Dintotdeauna am avut unele scapari violente. In clasa s-a manifestat cam asa:
Colegii ma vedeau cam fitos, impresar, parca parca vroiau sa ma arda.
In primele zile m-am pus singur intr-o banca, mai venea cate o colega de clasa , faceam cunostinta, in rest stateam singur.
In una din zile dau sa ies din clasa, si imi trece un bidon de 0.5 L razant prin fata. Bidonul venise din spatele clasei, unde erau toti baietii din clasa.
Aici urmeaza scaparea violenta, am luat un scaun si l-am aruncat inapoi spre grup. Liniste deplina, am iesit din clasa.
Au auzit ca sunt de la casa de copii, si ca nu prea ne duce capu` cand vine vorba de bataie, asa ca nu au continuat conflictul, in scurt timp ne-am imprietenit si eram alpha in clasa.
O alta faza a fost cand un calan din alta clasa tot facea figuri pe la colegi,la mine, si la majoritatea din scoala, m-au chemat colegii sa il batem, si cum mie imi place sa ma bat si sa ies in evidenta cu orice, m-am dus in fata.
Auzeam doar :
– unde mergeti ba ?
– sa il batem pe Victor!!
Pana la etajul 2 al scolii unde se afla Victoras al meu, aveam deja in spate jumatate din scoala, toti vroiau sa dea un pumn sau sa vada putin spectacol.
S-a dus un alt calan la Victor, si l-a luat de gat. A facut Victoras ce a facut, a scapat din mana aluia si mi-a dat mie o serva peste breton.
A urmat un pumn reflex din partea mea care s-a soldat cu lesinul lui Victor,un hol plin de sange, ruptura de piramida nazala,4 zile spitalizare, amenda 4 milioane si posibilitatea de a face puscarie pentru vatamare corporala grava.
A doua zi eram cu portocale la spital si ma rugam de Victor sa nu faca plangere pentru ca nu vroiam la parnaie.
A fost de vis, eram escortati de politie prin scoala, plimbati cu masina, si tot ce vrei.( eu si cu complicii organizatori, vreo 3 colegi)
Zilele ce au urmat puteam sa aud doar:
– asta e ala ce l-a batut pe Victor?
-da tu !
Atat a trebuit sa fiu considerat bad boy prin scoala si sa ma cunoasca toti.
Au trecut cateva zile si intr-o pauza, vine cea mai buna tipa din scoala sa imi ceara id-ul de mess.(considerata de mine si de colegii mei )
A fost ceva de genu : – salut, ne dai si noua id-ul tau de mess ? ( mai era cu o amica)
eu : …acum ? – pe un ton gretos
Asta a fost doar pentru ca nu stiam ce sa zic, cum sa reactionez , asta mi-a venit pur si simplu… , apoi tipa nu a mai zis nimic si a plecat. Daca zicea un „Da, acum! ” probabil ma dezmeticeam si il dadeam.
Bineinteles ca mai erau si alte fete pe hol, si au vazut faza, cand au vazut ca o refuz pe „cea mai cea” din scoala, mi-am facut un fake social proof imens, si toate au mers cum am vrut eu , si inca mai merg.
Au urmat si altele, au venit mi-au cerut numarul de telefon sau id-ul de mess, le-am cerut eu lor, ne-am cunoscut, am iesit, le-am futut.
Stii care e diferenta dintre mine si stereotipul copilului institutionalizat ?
Eu sunt la liceu.
Eu voi fii la facultate.
Eu sar si gardul caminului numai sa ma duc la un chef.
Eu nu ma supun indoctrinarii centrului de plasament, care le baga tuturor celor de aici ideea in cap ca ei nu pot mai mult, ca vor ajunge frizeri sau salahori pe santier.
Eu am facut ce am facut si mi-am luat un calculator, imi platesc un abonament lunar de internet wireless,investesc in hainele si imaginea mea cat pot
Eu am vise si teluri, pe cand un coleg de camera de al meu a zis ca de craciun vrea sa moara(vorbea serios).
ACUM!
Crezi ca tu nu poti fii ca mine ? Sa ai o prietena, sa faci sex cu ea, sa ai un cerc social larg cu care sa iesi la chefuri, batai, cluburi, pick up.. etc
De nu ai putea ?
Ai un tata alcoolic?
Asta nu e o problema. Eu nu stiu cum e sa ai un tata.
Ai o mama alcoolica/panarama sau mai stiu eu cum ?
Eu nu am fost crescut de o mama.
Nu ai prieteni pentru ca nu ai bani sa te distrezi si sa iesi cu ei ?
Si eu credeam asta, dar am vazut ca putinul pe care il am imi ajunge si sa ies in cluburi, si sa imi platesc abonamentele, si sa merg cu snowboard-ul si sa fac o gramada de chestii.
Tie frica sa cunosti lume noua pentru ca te crezi inferior si te gandesti ce ar putea spune despre tine ?
Fii serios. Oare despre unu care e in casa de copii la 20 de ani ce ar putea zice ?
Nu stii cum sa te impaci cu prietena desi o iubesti mult ?
De ce plm esti dependent de sentimente?
De ce nu sunt eu?
Nu am fost crescut de o mama sau un tata care sa ma alinte si la care sa pot apela cand am o problema. Si tot rabufnesc sentimentele in mine cand am o relatie.
Dar stii ceva ? Sunt bucuros ca sunt unde sunt si ca sunt cum sunt.
Daca nu ajungeam aici nu treceam prin ce am trecut si nu eram cum eram. Poate ar trebui sa te bucuri si tu ca aparent duci o viata grea, care te va pregati pentru adevarata viata grea ce urmeaza.
O scurta parte din viata unui bun prieten de al meu de la camin, care acum e prin Germania si o duce bine.
Impreuna cu fratele lui si-a vazut mama omorata de propriul tata cu un cutit de bucatarie, ei stateau sub pat ascunsi si priveau scena morbida.
Stii ce a facut ? A ajuns multiplu campion national si international la caiac- canoe. Toata ura pentru tata si-a canalizat-o in eforturile pe care le-a facut la antrenamente.
Inca o dovada ca doar trecand prin greu poti ajunge sus.
Bucura-te de tot ce ai, ai mult mai mult decat am avut eu, ai sprijinul material, moral si sentimental de care ai nevoie pentru a ajunge undeva sus.
Daca nu ai toate astea, oricum nu ai nevoie de ele. Dovada sta mai sus.
Acum trebuie sa plec, ma asteapta un an nou fericit.
La multi ani si voua!
Articol scris de Rian din Brasov
