Ok, chiar facem asta, recunosc ca ma simt putin stanjenit , ma simt ciudat cand trebuie sa vorbesc despre experientele de genul asta…e dureros sa retraiesc si sa-mi readuc aminte
E greu sa vorbesc despre cand am primit papucii, simt intr-un fel ca spun: N-am fost suficient de bun.
…. dar e important pentru ca din fiecare experienta dureroasa prin care am trecut, am ramas cu niste lectii foarte importante care m-au facut sa cresc, sa evoluez si sa fiu barbatul de azi…
Experienta pe care ti-o povestesc azi e importanta deoarce pe de-o parte m-a impins sa fiu motivat sa trag tare si sa fiu un barbat de succes…
… dar in acelasi timp m-a lasat si cu niste cicatrici destul de urate care care mi-au afectat increderea de sine, relatiile cu oamenii dragi mie dar si cu femeile din viata mea.
Se intampla cand aveam undeva in jur de 22-23 de ani, am cunoscut-o la un workshop de dezvoltare personala si a fost pentru mine genul ala de chimie instanta… cand am tinut-o in brate m-am indragostit instant.
Worksopul se tinea undeva pe langa Sibiu eu sunt din Bucuresti, ea era de langa constanta…
…atat de tare m-a lovit flama, incat dupa ce m-am intors de la workshop am anulat o intalnire pe care o programasem cu o tipa de peste o luna, trebuia sa vina sa stea la mine cateva zile si am expediat-o…
….stiu nu-i frumos sau moral da eram efectiv orbit, am trimis-o pe tipa aia inapoi acasa si am plecat dupa domnisoara mea la Constanta.
A urmat o perioada de tatonari in care eu incercam s-o conving sa avem o relatie, ea nu voia dar cand a venit in Bucuresti la facultate lucrurile au mers aproape de la sine si eram maxim de incantat.
Ea era frumoasa, desteapta, , statea singura, termina cu succes facultatea de Arhitectura si aveam aceleasi pasiuni …era perfecta… simteam ca ma completa..ba mai mult, ma facea sa vreau sa fiu o versiune mai buna a mea.
Insa lucrurile au inceput sa scartaie, am cunoscut-o pe mama ei si tin minte si acum sentimentul de respingere pe care l-am simtit – nu eram suficient de bun pentru fata ei.
Eu abia terminasem prima facultate, nu aveam job, n-aveam o directie, habar n-aveam ce vreau sa fac cu viata mea…
…pe cand ea era sclipitoate, de succes, urma sa faca masterul in strainatate, deja lucra pentru o companie de arhitecura si facea tot felul de lucruri interesante.
Dupa ce am cunoscut-o pe mama ei sentimentele si temerile mele incepeau sa devina realitate, a devenit din ce in ce mai distanta, mai rece, a spus ca nu vrea sa mai stam atat de mult timp impreuna, ca e mai bine sa luam o pauza si s-a intamplat inevitabilul…
….eram distrus, nu eram suficient de bun pentru ea, pentru prietenii ei , pentru familia ei, ma simteam un gunoi de om care nu face doi bani.
Asta m-a impins sa vreau mai mult de la mine, sa vreau sa fiu mai bun de succes, sa am tot ce vreau in viata fara sa mai indrazneasca nimeni sa-mi spuna mie ca nu sunt bun, ca nu merit.
In timp am ajuns sa fiu mai perseverent, mai dedicat si am ajuns sa am azi aproape toate lucrurile pe care candva le consideram doar vise.
Am fost foarte mult timp suparat pe ea, si mereu mi-am spus ca Succesul e cea mai buna razbunare.
Cumva mereu in interiorul meu voiam sa-i dau peste nas si sa-i arata uite unde am ajuns eu acum si ce proasta ai fost ca NU ai vazut potentialul din mine.
Insa odata ce m-am razbunat si am scos toti dracii din minte am vazut ca lucrurile NU erau chiar asa cum el vedeam eu…
Practic eu am fost toti anii astia suparati pe ea, pe experinta respecitva pentru ca simteam ca NU am vost vazut, apreciat…
…consideram ca ea a fost o superficiala pentru ca m-a lasat doar pentru ca nu aveam statutul ei.
Dar acum, privind in urma…adevarul sta putin altfel:
In momentul cand am cunoscut-o chiar nu aveam directie, iar asta ma facea sa ma simt foarte nesigur…
Mereu ma comparam cu prietenii ei si ma simteam inferior, iar pentru ca ma simteam inferior mereu ma gandeam ca o sa ma paraseasca pentru altul mai bun.
Gandurile astea ma faceau sa fiu foarte gelos, o controlam mereu, mereu ii ceream explicatii, mereu ma suparar daca iesea cu prietenii sau prietenele.
Cumva daca nu aveam atentia ei 24/24 simteam ca se intampla ceva nasol si de asta o stresam cu telefoane, cu mesaje…mereu puneam presiune pe ea, ce faci, unde esti cu cine esti.
Iar cand aveam atentia ei de cele mai multe ori ma smiorcaiam si ma vaitam de insecuritatile pe care le aveam si pe care le simteam.
Practic eram un fel de carpa de sters pe jos si aveam doar doua viteze, ori ma vaitam, ori ma enervam.
Mult timp nu am putut sa vad ce faceam eu, cum ma comportam eu, si am vazut doar ce face ea – ca ma abandonase pentru ca nu ma ridicam la nivelul asteptarilor ei.
Si aici gresim foarte multi, pentru ca in relatii nu avem incredere in noi, avem un comportament de rahat, sufocant, depresiv , gelos si pe urma ramanem cu sentimentul ca ele fac ceva rau sau sunt vinovate.
Ce poti sa faci este sa ai incredere in tine, pentru ca daca tu ca barbat ai incredere in tine, in fortele tale proprii o sa vezi ca nu o sa mai ai bataile astea de cap.
Nu spun ca femeile sunt perfecte , insa daca tu esti ok o sa atragi in jurul tau tipe ok, cele care nu te merita or sa plece de la sine intr-un fel sau altul.
Invata sa ai mai intai o relatie buna cu tine, sa fii multumit de cum esti tu ca persoana, de stilul tau de viata si n-o sa mai ai batai de cap in relaii.
Pentru ca foarte multi gresesc atunci cand intra intr-o relatie crezand ca partenera o sa le rezolve problemele, ca au suferit pana acum, dar de acum o sa fie mai bine pentru ca o au pe ea… gresit… o sa pui o responsabilitate si o presiune pe ea pe ecare nu o merita.
E datoria noastra sa fim barbati ok daca vrem sa intalnim femei ok, iar despre asta am vorbit pe larg in cartea mea Daca n-o Seduci.
Cam asta a fost pentru azi, daca ti-a placut materialul si vrei sa continui sa mai fac si materiale de genul asta in seria Confesiuni spune-mi intr-un comentariu mai jos.
Te salut!