Lasă  tot ce faci pentru că ne jucăm cu imaginaţia din nou. Apoi ne jucam şi cu realitatea.

Pentru acest “truc magic” am nevoie de câţiva zeci de voluntari din public care mă vor ajuta să îmi demonstrez punctul de vedere şi să scot iepurele din pălărie. Apoi facem un grătar din iepurele ăla. Berea o dau eu.

Te oferi? Nu muşca iepurele… sper.

Exerciţiul de imaginaţie priveşte două abordări diferite, cazuri adunate de prin mail-urile mele şi de pe forum, situaţii pe care vreau ca tu, voluntarul, să le analizezi atent, să cântăreşti datele problemei şi să-mi spui ce soluţii vezi, sau ce consideri tu a fi în neregulă în contextele respective.

Suntem aici pentru a învăţa unul de la altul, aşadar, nu există răspunsuri corecte sau răspunsuri greşite, există doar perspective, însă vreau să iei totuşi în serios exerciţiul, dacă se poate chiar să te transpui tu în situaţiile respective, şi să-mi răspunzi cât de serios poţi. După, vreau să citeşti şi perspectiva mea.

Contextele în cauză privesc nişte atitudini ale unor băieţi oarecare şi nişte comportamente din care vreau să învăţăm cu toţii.

Regula e simplă şi clară: citeşti cazurile, te duci jos la rubrica de comentarii, scrii perspectiva ta, apoi revii şi citeşti şi perspectiva mea. Este nevoie să respecţi această regulă pentru a putea înţelege lecţia mea.

––Cazul 1––

Să încep prin a spune că m-am îndrăgostit de o tipă de la facultate (sunt anul I), o fată foarte frumoasă. Problema mea e următoarea: la început vorbeam multe despre fiecare prin pauze sau în timpul cursurilor, făceam tot posibilul să mă aşez lângă ea şi am început să ne înţelegem foarte bine. Ea îmi zice că are prieten, dar prietenul ăsta al ei stă în alt oraş şi se văd foarte rar. Ce nu înţeleg eu: tot timpul mă întreabă ce fac, cum fac, mă întreabă de trecutul meu şi eu am prin asta am început să cred că îi place de mine.

Joi seara, ieşim la un club şi eu am încercat să vorbesc cu ea la început, dar nu era foarte entuziasmată. Apoi mă întâlnesc în club cu o fostă colega din liceu şi îi spun că vreau s-o fac geloasă pe tipa respectivă. Cu fosta colega de liceu m-am ţinut de mână, am avut o încercare de sărut dar nimic mai mult. Dar reuşisem să-i atrag atenţia fetei de care sunt îndrăgostit.

A doua zi la şcoală mă întreabă cine e fata aia. Eu nu-i spun mare lucru, după care la finalul cursurilor îi spun că totul era o momeală ca să văd cum reacţionează ea.Şi ea îmi spune cel mai urât lucru din lume:  ‘eu sunt îndrăgostită de prietenul meu, dar te văd că pe un amic, sper că nu te superi, vreau să rămânem amici’.

––Cazul 2––

OK, brusc a început să îmi placă de o colegă care arată cam de 8-9 dar e genul ăla de faţă materialistă cu 10 pe linie care nu prea vorbeşte cu nimeni, super culta care tot ce face în timpul liber e să citească cărţi şi din când în când să meargă la teatru cu prietenele ei. Bun, când ne-am cunoscut eu deja eram cu alta şi nu prea i-am dat mare atenţie şi chiar nu mi se părea cine ştie ce, doar că arată bine. Dar de la o vreme a început brusc să se mai deschidă, mai sta din când în când cu mine, mai glumeşte şi parcă parcă a început să fie ceva de capul ei. Şi cu toate că nu mă ridic la nivelul ei. – Cultural- şi nu sunt genul să tocesc, eu chiar vreau să încerc ceva cu asta. Hmm acum nu prea ştiu cum să o scot în oraş, din moment ce nu prea iese decât cu o altă colega cam urâtă şi afurisita şi care vorbeşte tot timpul pt ea. Ce ziceţi să o invit aşa direct şi să văd dacă vrea sau nu, sau să stai să mai vorbesc cu ea poate să mai mă împrietenesc şi cu prietena ei… dar îmi e să nu o dau în ljbf. Tips?

––Aşadar, orpeste-te AICI…––

….pune-ţi mintea la lucru, acorda-ţi 10 minute pentru a scrie într-un comentariu mai jos ce anume i-ai sfătui pe cei doi să facă.

Nu uita să menţionezi în comentariu dacă te referi la Cazul 1 sau la Cazul 2. După ce vei fi scris comentariul, revino te rog pentru a termina de citit articolul.

Directul – este acea abordare cunoscută în comunitatea de seducţie, prin care îţi exprimi direct intenţiile şi interesul faţă de fata de care eşti atras. Pentru a duce la bun sfârşit aşa o abordare, nu e suficient să rosteşti cuvintele, nu ajunge doar să o faci. Cuvintele ce le rosteşti trebuiesc acoperite de o atitudine. Atitudinea trebuie acoperită de o siguranţă pe sine, o congruienta în comportament şi un zâmbet carismatic. Dacă nu “simţi” această abordare, dacă nu eşti confortabil cu ea şi nu te distrezi făcând-o, vei reuşi doar să rosteşti nişte cuvinte goale şi să pleci mai departe.

Indirectul – abordare în seducţie prin care eviţi a-ţi exprima direct intenţiile şi interesul, prin care urmăreşti a crea o conexiune într-un mod mai subtil, subcomunicand de fapt interesul. Conversaţia se poartă pe baza altor subiecte, opinii, jocuri, însă şi un tipar de metode ce transmit anumite semnale feţei pentru a crea atracţia necesară a duce mai departe interacţiunea. Şi aici este necesară doza decenta de siguranţă pe sine, confortul şi zâmbetul carismatic.

Poate nimic nou pentru tine până aici. Însă puneţi o întrebare: Ce au în comun aceste abordări?

Dacă nu ai observat până acum, au în comun faptul că, într-un fel sau altul, până la urmă tot trebuie să arăţi interesul faţă de fată.

Amândouă abordările sunt suficient de valabile în funcţie de contextul în care te afli şi în funcţie de tipul tău de personalitate. Dar există o perceptiva cât se poate de greşită asupra amândurora.

1. Mulţi consideră directul ca fiind o simplă înşiruire a unor cuvinte “eşti drăguţă şi vreau să te cunosc”.
2. Mulţi văd indirectul ca şi salvarea lor pentru că rămân într-un “safe-zone” unde nu riscă să fie respinşi.

Bun! Motivul pentru care ţi-am dat puţin de gândire cu cele două cazuri de mai sus e tocmai pentru că se ascund undeva între aceste două abordări de care vorbesc.

Atenţie! Când spun “abordări”, mă refer generic la felul în care abordezi o situaţie, un context cu o fată. Adică o întâlnire, o interacţiune, o abordare la rece, un conflict, etc.

Observă Cazul 1:

Tipul este clar atras de faţă, ar vrea să iasă cu ea, să fie împreună… ceva vrea oricum. Semnale de interes primeşte totodată şi suficient de solide pentru a escala interacţiunea până la sărut, întâlnire şi chiar sex. Aşadar, din punctul ăsta, e suficient doar un “hai să ne vedem diseară prin oraş la un suc”.

În schimb ce oferă el? Căută să obţină în mod indirect şi mai multă atenţie din partea ei încercând să o facă geloasă prin aceea a doua fata. Când obţine totuşi o reacţie are o tentativă de a fi direct, însă prea puţin, prea târziu, prea prost direcţionat.

De ce vrea ea să rămână doar amici? Pentru că nu a fost suficient de sincer şi direct tipul de la început.

Observă cazul 2:

Înafară de evidentul respect de sine scăzut, considerând-o la un nivel mai ridicat din punct de vedere “cultural”, primeşte câteva semnale de interes suficient de solide pentru a înainta şi o invitaţie la un suc. De acolo deja poate merge mai departe către sărut şi chiar sex.

Ce lipseşte? Un simplu “Hai să ieşim în oraş diseară. Ne vedem pe la 8 la un suc. Ok?”

Faptul că “nu ştie” cum s-o invite în oraş e doar un pretext pentru a ascunde curajul de a fi sincer şi direct. A invita o tipă în oraş nu e o problemă de A ŞTI CUM ci e un simplu FĂ-O. Oricum o faci e ok, e mai bine decât să nu o faci deloc.

Sinceritatea – e acea simplă abordare în viaţă în general, nu numai în seducţie, în care dai cărţile pe faţă şi spui ce ai pe suflet. E o abordare mai deosebită pentru că presupune flexibilitate totală şi uşurinţă în exprimare.

Se învaţă foarte uşor pentru că nu e la fel de complexă ca şi indirectul şi nu rişti să pari sec şi nenatural dacă doar rulezi un text încercând să fii direct.

Sinceritatea în seducţie are o singură regulă: SPUNE CE AI PE SUFLET.

„Ascultă, îmi place de tine. Diseară te scot în oraş.”

„Ştii, eu sunt mai timid de felul meu, dar trebuie să-ţi spun că mă simt foarte bine cu tine. Te scot în oraş diseară.”

„Mă enervează faptul că ai prieten. Asta pentru că sunt atras de tine.”

„Sunt sărac, n-am job, stau cu părinţii. Mă iei de bărbat? Poate ne îmbogăţim împreună.”

„Trebuie să-ţi spun asta pentru că vreau să mi-o iau de pe suflet: ÎMI PLACE DE TINEEEEEE.”

„Ascultă, e ceva ce vreau să-ţi şoptesc. Nu vreau să audă altcineva. Apropie-te: “Te vreau”.”

„Pleacă. Nu vreau să te mai văd.”

Acum, poţi zice uşor că e tot un simplu direct. Dar eu îţi zic că substratul e total diferit. Asta pentru că ideea nu e de a spune ce vrei în mod direct ci de a spune ce ai pe suflet, ce te frământă. Să dai naibii cărţile pe fata lăsând jocurile. Nu spui replicile, ci îi spui ce vrei

Ai doar doi pasi pentru astai:
1. Spui ce nevoie ai.
2. Ceri ce vrei.

Poţi să discuţi cu ea în mod indirect despre vreme, pasarele albăstrui, găurile negre, urşi panda, matematica analitică, sushi, limba norvegiană. Dacă tu o vrei, nu e suficient a fi direct sau indirect în abordare. E suficient a fi sincer cu tine însuţi şi apoi cu ea.

E uşor. Pune acum mâna pe telefon, caută în agenda acea tipă de care eşti atras, şi sun-o. Imediat ce răspunde, spune-i exact ce ai să-i zici. Orice ar fi. Tot ce-ti trebuie e asta –––––>>

Ştiu că ţi-e frică, că îţi bate inima, că transpiri, că te gândeşti la cum va răspunde.

Gândeşte-te mai bine la următorul lucru. Orice tipă e de zece ori mai atrasă de un bărbat care nu se teme să spună pe fata ce are de zis decât unul care doar o curtează. Iar ea are deja zeci de alţi tipi în jur ce o curtează. Ieşi tu în evidenţă.

La final, oricum ar fi decurs conversaţia, oricum te vei simţi mult mai eliberat. Pastrand si internalizand atitudinea asta in viata, ai castigat pe toate planurile.