Cum altfel să cunoşti fete noi decât abordând?
Salut! Sunt Bogdan, iar astăzi nu vreau să mă întind la poveşti ci doar să-mi pun pe hârtie ideile în cel mai simplu mod cu putinţă.
De unde pleca seducţia şi unde ajunge? Trecem cu toţii prin cea mai grea fază, cea de început, acolo unde se învaţă cele mai grele lecţii şi anume, perioada abordărilor. Acolo, fascinat fiind mai întâi de nouă lume descoperită, ieşi pe stradă cu un zâmbet pe buze încercând să vorbeşti cu vreo fată. Descoperi repede că nu e chiar atât de simplu şi, ca un explorator, începi să-ţi construieşti o hartă a ta. Harta asta e plină de frustrările nereuşitelor (când vezi că nu ai curajul să faci tot ce ţi-ai propus) şi de entuziasmul câtorva numere de telefon câştigate.
Problemă ce nu se vede în stadiul de început faptul că puţin realizează că de fapt nu se întâmplă mai nimic acolo. Scopul iniţial nu era doar să stăpânim arta de a vorbi cu persoane necunoscute pe strada ci poate de a ajunge mai uşor la sex sau a avea o prietenă.
Astfel se trece în perioada întâlnirilor, când au loc multe schimbări în perspectivă. Abia acum începe totul să capete un sens, să se definească o personalitate, nişte preferinţe, abia acum începi de fapt să înveţi cu adevărat ceva despre femei.
Partea proastă e că primele întâlniri se termină, nu toate merg bine, şi vrei altele. Aşa că te vezi nevoit să te întorci la abordat. Aceleaşi frustrări, aceleaşi capcane, acelaşi cerc vicios. Lecţiile deja le-ai învăţat, ce faci mai departe?
Cum altfel cunoşti fete noi?
De departe, cea mai bună modalitate este aceea de a-ţi dezvolta cercurile sociale. Asta nu din prisma rezultatelor obţinute ci a faptului că aici, scopul deja nu mai e doar acela de a cunoaşte fete noi şi a seduce. Aici te concentrezi strict pe tine şi pe evoluţia ta. Odată cu creşterea ta, totul trebuie să crească în jurul tău.
Dar cum faci să-ţi creşti numărul cercurilor de prieteni şi să te înconjori de tot mai multe femei în acelaşi timp? Am zis că nu mă întind la poveşti, aşadar:
Cele 4 reguli pentru a ajunge să te cunoşti cu toată lumea:
1. Schimbarea pleacă de la tine, nu de la cercurile sociale. Numărul şi diversitatea persoanelor cu care îţi petreci tu timpul e în strânsă legătură de cât de activ şi interesant eşti tu ca şi persoana.
Definim, în cazul acesta o persoană interesantă un om cu o viaţă activă, implicat în permanenţă în activităţi ce-l pasionează, cu o personalitate magnetică şi care are tot timpul o poveste nouă şi captivantă de zis celor ce-l ascultă.
Aşadar dacă îţi poţi număra pe degete prietenii (nu neapărat doar cei buni), şi îţi limitezi ieşirile la o bere pe săptămână, ar fi cazul să îţi creezi o viaţă socială mai activă.
Primul pas este să te apuci de pasiunile tale.
Totul pleacă de la un pix şi-o faie. Cu ele îţi notezi ceea ce ţi-ar place să faci însă nu ai apucat niciodată. Eu spre exemplu, în urmă cu 3 ani mi-am notat aşa: să văd măcar o ţară nouă pe an, să am o sursă de venit ce-mi aduce măcar 1000euro/lună, să îmi public desenele, să scriu o carte, să practic tir cu arcul, rock-climing, să merg pe motocicletă, să învăţ câte o limbă străină pe an, etc, etc etc. (lista se întindea pe 2 pagini A4 pe-atunci).
Am făcut aproape totul, mai puţin tir cu arcul şi publicarea cărţii până acum.
FIecare din activităţile ce le-am notat pe foaie mi-au creat un cerc social nou. Spre exemplu, a învăţa o limbă străină pe an: Pentru asta a fost nevoie de câte un curs unde, surprinzător majoritatea participanţilor erau femei şi de unde, timp de câteva săptămâni aveam în permanenţă câte o întâlnire pe seara. Acest curs a dus inevitabil şi la un job binişor plătit şi alt cerc social cu multe femei.
Un bărbat implicat în mai multe activităţi ce-l pasionează e de 10 ori mai atractiv. La fel e şi un bărbat foarte sociabil şi înconjurat în permanenţă de femei. Dezvoltându-ţi cercurile sociale ajungi inevitabil să fii implicat în din ce în ce mai multe activităţi şi să cunoşti din ce în ce mai multe femei. E un fel de cerc vicios şi tot ce ai de făcut e să apeşi pedala de acceleraţie. Adică să îţi notezi cât mai repede activităţile în care vrei să te implicit şi să te apuci de ele.
Fiecare activitate ce o practici te duce inevitabil la un grup nou de oameni pasionat de acelaşi lucru. Şi deci, un cerc social nou.
2. FIecare persoană nouă e un cerc social nou.
Nu subestima niciodată un prieten al unui prieten, o amică a fostei prietene, sau o cunoştinţă a unui coleg. Dacă vrei să-ţi dezvolţi cercurile sociale, priveşte-I pe cei din jur de parcă ar face toţi parte dintr-un MLM (asociaţie multi-level marketing). Într-o asociaţie MLM, tu recrutezi o persoană nouă; procent din încasările acelui nou membru intra şi în buzunarul tău; acel nou membru recrutează şi el la rândul lui alt doi noi membri ale căror încasări ajung şi în buzunarul tău, iar ei vor aduce alţi oameni, crescându-ţi veniturile în progresie aritmetică.
La fel funcţionează şi cu cercurile personale. Fiecare persoană nouă ce-o cunoşti, cunoaşte la rândul ei alte 10-15 persoane, din care unele pot fi chiar utile. Atât timp cât eşti tu un om interesant şi te împrieteneşti cu toată lumea, vei ajunge la o bere sau o petrecere şi cu cercul social al persoanei nou cunoscute. Acolo, fiecare din cele 10 noi persoane cunosc la rândul lor alte 100 persoane.
E o reţea, toţi suntem într-un fel sau altul conectaţi între noi şi tot ce ai tu de făcut e să arunci un bulgăre de zăpadă pe un vârf de munte. Până va ajunge la vale va fi o avalanşă. Totul poate pleca cu o singură persoană pentru că la final să se transforme într-o armată de oameni.
3. Învaţă să accepţi şi să înţelegi pe toată lumea.
Poate prietenii vechi nu îţi mai plac, poate unele persoane ţi se par păi rele, mai proaste, mai limitate, mai roz, mai albastre, seamănă poate prea mult cu tine, sau cu Obama, etc. Scoateţi din cap astfel de gânduri. E important ca toată lumea să aibă ceva de bine de spus despre tine iar pentru asta ar fi bine să ai şi tu ceva de bine de spus despre toată lumea.
Ţine minte că toţi suntem plini de defecte iar acolo unde tu îl critici pe altul, alţi 2-3 te critica şi pe tine. Mai ţine minte şi că ceea ce ţine nu-ţi place la altcineva, ar putea fi de fapt doar o reflexie a ta; adică să vezi în defectele altora, defectele tale de fapt.
Un om cu cercuri sociale vaste se face plăcut de toată lumea, aşa că lasă pretenţiile la o parte şi învaţă să îi accepţi pe toţi aşa cum sunt.
4. Conectorii sociali sunt cei ce te propulsează mai departe.
Există multe persoane în jurul tău ce au deja ceea ce urmăreşti tu să ai: Nişte cercuri sociale vaste, popularitate şi o sociabilitate ieşită din comun. Odată ce te-ai apucat de activităţile notate în lista ta, vei intra încet-încet în grupuri noi. Acolo vei observa unele persoane ce se împrietenesc cu cu toţi ceilalţi foarte repede şi uşor. Sunt persoane ce sunt în permanenţă înconjurate de alte 2-3 persoane măcar, persoane cărora le face plăcere a fi în centrul atenţiei şi despre care toţi ceilalţi vorbesc fie că sunt sau nu de faţă (în general de bine).
Ei sunt conectorii sociali. Pe oamenii ăştia rareori îi vei găsi lenevind acasă. Ei sunt în permanenţă plecat plin lume, implicaţi în vreo activitate, într-o călătorie, la o petrecere sau plănuiesc una, etc. Ei au în cercul lor de prieteni măcar 100 de oameni cu care se văd frecvent; poate nu prieteni apropiaţi, însă mulţi. Vor fi întotdeauna înconjuraţi de femei.
Un conector social nu vine niciodată singur. Genul ăsta de persoane se atrag între ele. Dacă cunoşti vreo tipă ce ar putea intra în categoria asta, împrieteneşte-te cu ea căci cunoaşte cel puţin alte 50 de fete drăguţe şi are cel puţin alte 2-3 prieteni-conectori sociali în jur care la rândul lor au o groază de alte prietene.
Practic, scopul tău e să ajungi un conector social. Să ai o groază de cercuri sociale, cât mai variate şi să cunoşti cât mai mulţi alţi conectori sociali.
De-aici încolo, a cunoaşte femei noi în permanenţă va fi floare la ureche.
E suficient de simplu pentru tine?
Oamenii n-or să vină la tine să te roage să le fii prieten. Nu la început ce-l puţin. Trebuie să devii mai întâi acea persoană pe care toţi o vor în preajmă. Aşadar ieşi din casă şi începe să cunoşti lume nouă.
Bogdan