O sa incerc in articolul asta o abordare noua. Sunt curios doar daca se paote sa ma exprim mai bine decat o fac de obicei si sa dau o valoare sporita a ideii pe care pleaca siteul asta.
Spre toamna deja eram pe final. NU mai puteam sa duc la bun sfarsit ceea ce faceam. Din cel care putea sa faca orice pe teren, in cluburi, care deja cauta distractia si vroia sa se dea la tipe de cum le vedea, devenisem cel care facea asta ca o obligatie. Nu mai provoca placere, era ca o slujba in care nu mai gasesti nici o motivatie.
Si mereu imi suna in cap: „Ai investit atat in tot ce ai facut.. Nu poti abandona acum. Nu te poti opri !” Dar adevarul este cu totul altul, tocmai pentru ca ai investit atat in ceva, ai cu atat mai mare drept sa treci mai departe. Tot ce ti se intampla sunt doar perioade din viata ta. De care ai nevoie pentru a evolua.
Ma uitam la Valentin Ceausescu asaltat de jurnalistii care ii puneau aceeasi intrebare obsesiva: „Si cum, nu mai tineti cu Steaua?” Si raspundea implacabil: „Poate 1%, pentru ca e Lacatus acolo. Steaua e un capitol incheiat din viata mea. Ce a fost a fost, situatia din prezent se prezinta in cu totul alt fel.”
Capitole incheiate din viata. Este atat de important sa stii sa le inchei si sa stii sa mergi mai departe. Pentru ca altfel risti sa bati pasul pe loc, sa te incapatanezi sa faci un singur lucru la infinit.
De fiecare data cand trec pe la universitatii imi aduc aminte inevitabil de o scena. Mi se pare ca era primavara. Eu eram imbracat in camasa de club, a lui Silent. Eram cu Andrei. La gura de metrou statea o tipa imbracata in plasa. M-a socat. L-am intrebat pe Andrei daca vrea el.. m-am dus eu. Si m-am asezat langa ea si i-am spus buna. Si ea a pufnit in plans. Venise de la Constanta cu trenul si se ratacise in Bucuresti. Toti care treceau credeau ca e curva. Si absolut toata lumea se uita la noi. Eu imbracat de club, ea o curva. Si la un moment dat s-a oprit cineva in spatele nostru si ne-a facut o poza cu celularul.
Ah, zilele bune.. Totul era bucurie si distractie.
Si mergem mai departe. Se termina un capitol, incepe altul. Ai o fata langa tine pe care o iubesti. Ti se face lehamite sa iesi cu cei de pe forum. Toti asteapta sfaturi miraculoase, toti te analizeaza miscare cu miscare. Si pur si simplu tu vrei sa te opresti si sa iti faci un rost in viata. Si se aude o voce „nu mai faci asta! INceteaza!” Nu mai vrei sa te intalnesti cu toti, nu mai vrei sa discuti despre femei tot timpul.
Ai oamenii tai, care te inteleg. Si cu totul alte interese. Dar brusc nu mai vrei sa raspunzi la intrebari. NU mai vrei sa stii atat de multe. Nu vrei vezi ca fata de langa tine este mai analizata decat miscarile tale. Vrei sa te bucuri de ea, departe de toti.
Este o lume normala in care vrem sa fim speciali. Sau poate vrem sa fim doar normali, ca toti ceilalti. Suntem atat de inchistati in ideea ca trebuie sa ne schimbam incat uitam sa mai fim noi insine. Ne credem defecti in loc sa punem pasiune in ce facem. Suntem o generatie de legume.
Am fost intr-unul din weekendurile trecute la Sighisoara cu prietena. A fost fantastic. Ne pacalise un prieten ca gasim cazare cu 500 pe noapte si a trebuit ne targuim, la o pensiune de 3 stele, sa ne lasa la pret de la 800 la 650. Ardelenii sunt perfecti pentru relaxare. Ii vezi tot timpul la 1/4 din viteza si nervii bucurestenilor. Ba chiar am auzit si o cearta. Daca ar fi sa ma iau dupa cuvinte, pentru ca le spunea extreeeem de rar.. „Maaai.. si saa ii spuui luuu’ PIsti .. ca .. imi bag.. pula .. in el.. ”
Fain Ardealul. Sighisoara si mai si. M-am futut in alea trei zile cat nu m-am futut intr-o viata. Am cumparat lama de ras ca sa ma barbieresc si am ajuns sa ne radem amandoi.. jos.. I-am facut o forma de sageata, foarte timida.. Am facut dus dupa care am avut parte de cel mai tare 69 din viata mea.
Sighisoara e oras monument. NImeni nu poate face modificari la propriile case fara acordul unui arhitect. Nu exista termopane, sau alte prostii.
La Sighisoara totul e ieftin, in afara de cazare. Cea mai scumpa cafea pe care am baut-o, cu rom si toate cele (care in Bucuresti o gasesc la 100 de mii) era 50. IN rest cafelele erau la 20-25. AM luat o cana de vin fiert si o ciocolata calda, ca ne era frig, si am dat extraordinara suma de 22.000 de lei.
Si m-am indragostit pentru a mia oara de ea.
Spre Bucuresti deja plangea ca vrea sa se intoarca.
Randurile astea mai degraba le scriu la indemnul lui Q. de a ma revitaliza un pic. Chiar sunt fericit. Si mai matur decat niciodata. NU VREAU SA VA MAI DAU SFATURI LEGATE DE SEDUCTIE. Chiar nu mai are rost. Eu imi traiesc doar visul, pe zi ce trece.
Legat de atitudinea noastra. As vrea sa concep o metafora, insa nu stiu daca o sa imi reuseasca in totalitate. Dar chiar as tine sa fie incheierea gandurilor de mai sus. Se spune ca prin 1700 si ceva erau foarte multe dueluri in europa. Absolut toata lumea, cum se simtea putin ofensata, cum arunca manusa si se stabilea locul de duelare.
Daca la inceput toata lumea folosea sabii si intotdeauna se soldau cu victime, incetul cu incetul armele de duel s-au schimbat in pistoale. Numai ca, ironic, armele pe atunci erau niste pocnitori foarte amuzante. De la 2 metri poate ca omorai pe cineva, dar in general, mai mult provocau rani. Si duelurile s-au intetit. Doar ca, de data asta, cei doi combatanti se alegeau mai degraba cu un picior schilodit sau cu plumbi prea anemici ca sa provoace pagube insemnate. S-a trecut la reguli precise de duel, cu pistoale de marimi stricte si distante agreate dintre combatanti.
Ce legatura are cu noi? Are absolut totul legat de ce se intampla „pe teren”. Totul vine cu experienta. Majoritatea dintre noi suntem niste spadasini extraordinari. Intram in dueluri, se lasa cu cadavre. Culmea, mereu ramane murdarie in urma.
Vreau doar sa iti imaginezi ca treci mai departe. Evoluezi. Si treci la duelurile cu pistoalele. Nu mai exista cadavre, ranile nu sunt decat unele superficiale. Si daca esti dedicat cauzei tale, atunci vei observa ca si ele sunt de parere cu tine. Si ridica si ele pistolul. Si iti pui in joc onoarea.
Cam asta e secretul. Din duelul cu pistoalele, poti indeparta armele, usor. Si te poti apropia, daca ea vrea sa lase pistolul jos. Si il lasi si tu, incetul cu incetul. Si ramai neinarmat. Cu pieptul oricand dispus sa incaseze un pumnal. Doar ca acum aveti incredere unul in altul si parca nu prea mai ai kef de dueluri.
Daca se intampla, totusi, sa gasesti sange in jur.. poti sa zambesti. Pentru ca poti in momentul acela sa iti iei pistoalele si sa pleci in cautarea altui duelator.
by Abel
