3 Greseli Pe Care Le Fac Femeile La Prima Intalnire – Arta Seductiei

3 greseli pe care le fac femeile la prima intalnire

bored-woman-with-boyfriend

După cum ştii deja, eu iubesc foarte mult femeile şi nu cred că aş fi putut să mă ocup de seducţie dacă nu ar fi fost aşa.

Adică sunt sigur că sunt o mulţime de bărbaţi care scriu despre cum să “combini” femei şi scriu asta dintr-un loc de frustrare şi plin de misoginism, însă nu este şi cazul meu…

Eu m-am apucat de toată treaba asta cu seducţia tocmai pentru că îmi plac foarte mult femeile, găsesc de multe ori în partenerele de sex opus o persoană complexă, interesantă, provocatoare care de multe ori este foarte incitant de descoperit.

Şi tocmai pentru asta scriu de multe ori despre cum să îţi modifici comportamentul, cum să comunici mai eficient, astfel încât să poţi fi pe aceeaşi frecvență de undă cu femeile.

Am ieşit la suficient de multe prime-întâlniri, astfel încât mi-am făcut o imagine suficient de bună despre momentul când o tipă nu este sigură pe ea, iar atunci când aud experesii din partea lor, ca de exemplu: “Nu sunt ca altele!”… în mintea mea îmi spun clar: “Ba sorry, dragă, chiar eşti ca altele!”

Aşa că vreau să vedem împreună care sunt cele mai frecvente 3 greşeli pe care le fac femeile şi cum poate fi de ajutor dacă le depistăm.

 

1. “Nu sunt ca altele!”

Ok, treaba asta o aud în momentul în care o tipă simte nevoia atât de puternic să îmi transmită că ea este total diferită de tipele cu care am ieşit până acum şi astfel  mi-o spune.

De regulă această afirmaţie mai vine la pachet cu: “Nu ştiu cum sunt celelalte femei pe care le-ai cunoscut până acum…”

După cum spuneam mai sus, când îmi spune o tipă asta ştiu clar că este nesigură pe ea, deoarece simte o nevoie puternică să mă convingă de asta.

Nici una dintre tipele cu care am ieşit şi se simţea foarte sigură pe ea nu avea nevoie să îmi spună asta, pentru că puteam să văd şi singur dacă eşti mişto, nu trebuie să mă convingi.

În momentul când tipa spune: “Nu sunt ca altele!”, de regulă se referă la o chestie legată de comportament, are legătură cu modul în care interacţionează ea în relaţiile cu bărbaţii.

Când o tipă a avut destul de multe experienţe nasoale fie din vina ei, fie din vina bărbaţilor din viaţa ei, are nevoie să aibă nişte principii foarte stabile, are nevoie să nu fie aşa cum sunt celelalte, are nevoie să fie cu picioarele pe pământ şi îşi va repeta asta până o va crede ea şi va încerca să te convingă şi pe tine.

Având în vedere că ştii asta poţi să ai grijă cum te comporţi…o tipă care “Nu este ca altele!” de regulă vrea exact să te comporţi cu ea ca şi cum ai face-o cu celelalte…adică frumos, vrea să vadă un gentleman, un bărbat care poate să aprecieze mici lucruri pe care ea este dispusă să le ofere într-o relaţie.

După cum am spus, vrea să vadă, adică este suficient să îi dai sentimentul de încredere şi o să revină rapid cu picioarele pe pământ şi o să fie din nou ea, nu o să mai fie acea “Nu sunt ca altele!”

Vrea să fie observată şi apreciată pentru ceea ce este, nu estetic, ci ca personalitate.

Aşa că dacă ai auzit “Nu sunt ca altele”, nu te lăsa păcălit crezând că ai cine ştie ce efort de făcut, doar fii puţin atent la motivul ei, la ce îţi spune despre ea şi spune-i că apreciezi o femeie care are acele lucruri pentru care ea spune că este diferită.

Mi s-a întâmplat să îmi spună o tipă: “Nu ştiu cum sunt tipele pe care le-ai cunoscut, eu nu sunt ca ele, eu nu m-aş culca niciodată cu un brbaat de la prima întâlnire.”

Şi tocmai pentru că nu am încercat să o conving că nu e aşa şi mai mult am întărit spunându-i: “Eu apreciez intodeauna o femeie care are nişte principii bine definite” şi i-am spus asta sincer, din toată inima, am ajuns cu ea în pat.

De ce? Nu avea nevoie să nu se culce cu mine, avea nevoie să o respect dacă ar face-o.

 

2. E prea frumoasă/urâtă

Ţi-am spus şi mai sus că tipele sunt nesigure pe ele. De multe ori se consideră prea mişto sau prea puţin mişto în momentul când ies la o primă întâlnire.

Asta poate fi pe moment, adică are ea o zi în care se simte aşa sau poate este o credinţă de-a ei generală.

Acum nu mă înţelege greşit, toţi avem momente în care avem îndoieli în ceea ce ne priveşte, eu vorbesc despre cazurile alea în care o femeie se macină.

Şi probabil a schimbat 100 de rochii până să o aleagă pe cea potrivită pentru întâlnirea de la 9 cu tine şi a depus nenumărate eforturi în a se pregăti pentru întâlnire.

Îţi dai seama de această credinţă a ei că e prea frumoasă/prea urâtă din 2 elemente: încearcă prea tare (ca vestimentaţie) şi atitudine.

O tipă care încearcă prea tare, de regulă, o face din 3 motive:

-Nu crede că este suficient de frumoasă, motiv pentru care vrea să compenseze, o să vezi că deşi arată beton îmbrăcată, o să aibă o atitudine stângace, se fâstâceşte şi uneori chiar roşeşte dacă îi spui vreo glumiţă ca tachinare legat de modul în care e îmbrăcată.

-Se crede prea bună  şi atitudinea asta de “Sunt prea frumoasă pentru tine” vine tot dintr-un loc de nesiguranţă a ei, are nevoie să se simtă că este cea mai bună crezând că astfel o să fie respectată şi apreciată, habar n-are ea că noi, bărbaţii, dacă vine una care se poartă aşa şi arată şi bine, de regulă, ne pierdem şi nu va avea parte de întâlnirea aia pe care o vrea.

-Ii place maxim de tine, adică, de regulă, este o tipă care e foarte echilibrată însă eşti un tip aşa mişto, încât chiar are emoţii şi nu este sigură pe ea, se întâmplă una din variantele de mai sus, tocmai pentru că te place pe tine prea mult.

Indiferent despre care dintre variante este vorba, o aduci cu picioarele pe pământ printr-un compliment.

Şi când spun un compliment vreau să spun un compliment care vine din tot sufletul, din partea unui bărbat care este în stare să admire o femeie şi o poate privi în ochi în timp ce îi spune ce crede.

NU face un compliment doar pentru că e ok să îl faci, femeile simt asta, mai bine nu îi spui nimic decât să o minţi, vreau să observi ceva ce îţi place într-adevăr la ea şi spune-i sau spune-i că e frumoasă, doar asta vrea să audă, de asta se comportă aşa, ca şi cum ar fi picat din pom.

Mulţi spun că femeile şi-o iau în cap, că le urci pe un piedestal dacă le faci un compliment. Greşit…depinde de unde vine acel compliment, dacă vine din partea unui bărbat care este sigur pe el şi pe ceea ce crede se vor topi, dacă o spui dintr-un loc de frică, de frustrare de: “Aoleo, ce să mai fac acum…” o să te simtă…

Exersează să spui unei femei mereu ceea ce gândeşti! DA! Chiar dacă sunt tâmpenii, chiar dacă o vei da în bară, chiar dacă la început te ia valul şi nu îţi gestionezi emoţiile corect…testează să spui ce ai în minte şi o să vezi că  în timp ai numai lucruri faine de câştigat.

 

3. Ea ştie deja ce gândesc bărbaţii.

Asta este, la fel, una dintre greşelile comune. Vine tot dintr-o zonă de frică şi nesiguranţă. Fie din lipsă de experienţă şi a citit ea reviste pentru fete  care îi spun ce vor bărbaţii, de fapt, fie  a trecut printr-o experienţă traumatizantă şi dureroasă şi are ea credinţa asta…“Eu ştiu ce gândesc bărbaţii de fapt”…

Iar în momentul când spune/crede asta poţi să fii convins că nu e vorba de ceva POZITIV, de regulă e vreun lucru ascuns sau parşiv pe care cred ele ca noi îl avem în gând ca obiectiv sau plan ascuns.

Uneori o să îţi spună asta: “Ştiu eu ce vreţi voi, bărbaţii, de fapt!” “Ştiu eu la ce te gândeşti tu” sau pur şi simplu o să îţi dea asta de înţeles prin comportamentul ei puţin îndoielnic faţă de tine.

Ce e foarte fain când mi se întâmplă asta e faptul că, tocmai pentru că am ieşit la atât de multe întâlniri şi am dat de atât de multe situaţii în momentul, atunci când ies cu o tipă sunt blank, nu îmi propun nimic clar dinainte, las lucrurile să vină, aştept să văd ce descopăr în persoana din faţa mea şi sunt deschis.

Când îmi spune ceva de genul: “Ştiu eu ce gândesc bărbaţii….” nu încerc să o conving că nu ea aşa, o întreb ce gândesc, o las să îmi spună, să se consume, să încerce să mă convingă că de fapt aşa e şi ea ştie foarte bine din experienţă cum stau lucrurile de fapt…

După ce a spus tot ce o măcină, o întreb următoarea treabă: “Şi cum ţi-ai dori să fie de fapt şi să se comporte bărbaţii???”

Şi ghici ce?? O să îmi dea singura harta şi cheia către inima ei!!

Dacă ştii să o asculţi, până şi cea mai sceptică femeie o să îţi spună exact ce are nevoie să faci pentru a putea să îi ajungi în inimă şi suflet, ca să nu mai spun în pat.
E foarte important în general să realizezi că şi femeile sunt oameni care sunt ca tine şi ca mine, iar dacă uneori par complicate, greu de descifrat şi misterioase, nu te speria, e foarte bine, face parte din farmecul lor.

Nu trata niciodată femeia de lângă tine ca fiind o fiinţă perfectă şi supremă, pentru că o vei însărcina cu un ideal la care nu poate să ajungă, pentru că este şi ea tot om. Chiar dacă pe moment o să se simtă bine, pe termen lung, o să devină un chin să se ridice unor aşteptări de perfecţiune.

Ia-o cum este, cu moacele şi toanele ei, şi dacă în loc să încerci să o convingi de punctul tău de vedere, o las să şi-l exprime pe al ei, o să vezi că lucrurile îţi vor fi foarte uşoare.

Şi ele vor aceleaşi lucruri ca şi noi, să cunoască bărbaţi mişto, să iasă la întâlniri, să facă sex, să se distreze şi când vine momentul să aibă o familie faină cu persoana pe care o iubeşte.

Te rog, dă-mi un SHARE dacă ţi-a plăcut articolul.

 

 

 

Merci

Seminar video gratuit
5 greseli care distrug atractia instant
Invata cum sa NU mai fii refuzat de femei si sa cunosti USOR genul tau de partenere