Multi vad prima întâlnire ca pe o „misiune” importanta in ceea ce priveşte construirea de raport cu persoana de care se simt atraşi.
O prima întâlnire poate fi ca o bătălie foarte importanta, atat de importanta încât daca este „jucata” bine poţi câştiga din start războiul. Adică da, poţi sa o determini sa fie iubita ta, sa se mai vadă cu tine sau chiar sa vina din start cu tine acasă inca de la început.
In aceasta prima si potenţial decisiva întâlnire apar multe metode si strategii de abordare a situaţiilor insa una dintre cele mai controversate si tabu situaţii este :
Cine plăteşte nota?
Am observat ca sunt 3 ideologii predominante:
1. Varianta universal tolerata social, eşti bărbat, plăteşti nota pentru ca…. pentru ca aşa se face
2. Categoria new-age care alege sa discute si fiecare sa îşi plătească partea lui.
3. Cei radicali: „Să-şi plătească singura nota, ce datorie am eu fata de ea, nu suntem amândoi oameni cu drepturi egale?”
Fiecare dintre dintre aceste ideologii are argumentele ei pe care vreau sa ti le prezint iar tu in funcţie ele iei cea mai potrivita decizie:
1. Tu plăteşti nota!
La nivel fundamental „a fi bărbat” presupune ca e datoria fundamental masculina si gest de curtoazie sa plăteşti nota in oraş a domnişoarei cu care ai ieşit.
Istoria acestui gest placa din momentele in care femeile nu luau nici o acţiune in direcţia propunerii unei întâlniri, nu era social acceptat. Aşa ca era 100% datoria ta ca bărbat sa onorezi invitaţia de a o curta la o cafea. Iar daca inca nu e foarte clar pentru tine ce înseamnă asta la nivel de dinamica sociala, e ca si cum te-aş invita la ziua mea dar te pun sa iţi plăteşti singur consumaţia.
In prezent, faptul ca achiţi acea cafea reflecta faptul ca tu o apreciezi, apreciezi compania ei si te simţi bine cu ea si in mod autentic apreciezi ca a ieşit cu tine.
Asta s-a transformat totuşi in zilele noastre într-o obligaţie strict morala in care fie ca iţi place tipa fie ca nu, tot îţi respecţi invitaţia îţi asumi ca ai făcut o alegere mai mult sau mai putin inspirata in privinţa persoanei pe care ai invitat-o. Aşa ca scoţi banu’ data viitoare alegi mai atent.
Cum sa eviţi o invitaţie la o cafea care sa presupună obligaţia morala de a plati nota?
Simplu, schimbi cadrul invitaţiei directe într-un cadru indirect. De ex: „Eu sâmbătă pe la doua ies la o cafea in centru, hai si tu daca vrei.”
O afirmaţie de genul elimina complet OBLIGAŢIA ta de a plati nota, deoarece tu n-ai făcut o invitaţie directa tu i-ai spus ca daca îşi doreşte sa vina alături de tine este libera sa o facă, tu oricum mergi acolo.
2. Plătim împreună..
O încadrare indirecta, ca cea de mai sus scade din amploarea gestului de curtoazie insa oferă mai multa flexibilitate astfel inclinând către ideologia care presupune ca fiecare este liber in egala măsura sa îşi plătească nota.
De regula persoanele care sunt compatibile cu aceasta ideologie sunt persoane care nu au valori tradiţionaliste foarte puternice, sunt mai inclinate către a explora lucruri noi si au de regula relaţii flexibile.
Din ce in ce mai multi tineri in ziua de azi au tendinţa sa adopte aceasta ideologie care presupune ca plătitul cafelei nu mai este o obligaţie masculina iar ieşitul la cafea in sine este o acţiune de explorare reciproca si egala.
3. Nu plătesc nici mort, frate…
Nu consider ca eşti obligat sa faci nimic in general, insa a avea o ideologie extremista indiferent de situaţie mi se pare ca denota frustrări.
De regula cei care n-ar plati o cafea nici morţi au avut probleme cu femeile, au trecut prin diverse traume sau au avut tendinţa sa îşi facă foarte mari aşteptări inca de la prima întâlnire astfel ajungând sa fie dezamăgiţi, ulterior ajungând înverşunaţi in privinţa femeilor si inflexibili.
Cei care au astfel de gândire de regula au in viaţa si filozofia „Asta sunt eu cine ma place aşa bine, cine nu, nu!”.
Integritatea unei persoana este de aur, insa inflexibilitatea opreşte evoluţia. In ce poţi sa mai evoluezi daca spui… „Aşa sunt eu” – si refuzi orice schimbare?
Ce cred eu?
Cred ca daca îmi place o tipa si am invitat-o in oraş e ok sa plătesc eu cafeaua in circumstanţele in care ne-am simţit amândoi bine.
Acea cafea nu presupune ca am vreo aşteptare pe viitor de la ea ci doar ca am apreciat timpul si compania ei pe care de altfel eu l-am solicitat.
Fii convins ca daca o sa fie o vaca lipsita de maniere nici nu ma voi gândi sa ii plătesc acea cafea si asta pentru ca plec de la premiza ca ea iese cu mine pentru timpul si compania mea, nu pentru o consumaţie in oraş.
Insa cu timpul, situaţiile in care sa ieşi la întâlniri „expirate” vor fi din ce in ce mai puţine, pentru ca vei ajunge sa fii selectiv in privinţa companiei, aşa ca in momentul când vei lansa o invitaţie o sa ştii destul de clar la ce te poţi aştepta.
Tu ce faci la prima întâlnire, plăteşti sau nu plăteşti?
