Concept cheie numărul XV: Adevărul pentru o femeie
”Într-o singură privinţă, bărbaţii şi femeile sunt de aceeaşi părere: nici unii, nici alţii nu au încredere în femei.” (Voltaire)
Ce simte o femeie este ADEVĂRUL absolut pentru ea. Motto: Bate fierul cât e cald .
Emoţiile se schimbă. Motricitatea ne spune că ceva se află în permanentă mişcare. Se numesc „E-motions” pentru că se află în permanentă schimbare şi mişcare. Numitorul comun al majorității femeilor din întreaga lume sunt emoţiile şi sentimentele (emoţii subiective).
Aşadar, să îţi faci planuri raţionale şi logice cu o femeie, în general, îţi va face praf psihicul, pentru că niciodată nu va ieşi cum te aştepţi.
Cine are aşteptări are și dezamăgiri, asta e o regulă clară, aşa că dacă nu vrei să fii dezamăgit, nu-ţi face aşteptări. Aici, evident că mă refer la subiectul nostru: atracţia sexuală şi emoţiile implicate. Cred că tuturor ni s-a întâmplat să stabilim o întâlnire şi fata să nu apară, invocând o scuză, poate reală sau poate nu. Cu toţii ştim că planurile cu o femeie pot fi date peste cap de starea ei emoţională de moment şi că lucruri frumoase se pot întâmpla când ne aşteptăm mai puţin.
Există un motiv foarte clar pentru care logica şi raţiunea au rezervată emisfera stângă a creierului, iar emoţiile şi afectul au rezervată partea dreaptă. Ele sunt diferite cum e albul de negru şi e foarte greu să explici emoţiile folosindu-te de limbaj, care aparţine părţii noastre stângi. Prima mare greşeală în înţelegerea emoţiilor e că se încearcă explicarea trăirilor umane folosind argumente, logica, raţiunea.
În lume, 2 din 3 bărbaţi au raţiunea mai dezvoltată, 2 din 3 femei partea afectivă. Ce înseamnă asta? Că bărbaţii în general iau decizii bazate pe logică, iar femeile pe ce simt emoțional. Aşadar, când îi spui unei femei „Hai să ne vedem mâine”, şi ea spune „Bine”, dar mâine nu dai de ea, sunt emoţiile la treabă.
Ieri SIMŢEA că vrea, azi are alte probleme şi SIMTE că nu vrea să vină. Asta nu are legătură cu tine, cu comportamentul tău şi felul în care eşti ca om, ci este legat de emoţiile pe care le simte ea. Aici se petrece a doua mare greşeală a bărbaţilor. Încep să ceară explicaţii, să încerce să convingă femeia folosind argumente şi strică totul înainte de a începe ceva.
Ce poţi să faci e să îi oferi emoţii şi trăiri unei femei în aşa fel încât să întorci balanţa în favoarea ta.
Dacă nu acţionezi azi, e pentru că nu ştii cum şi ce să faci. Mâine nu vei şti mai mult. În momentul în care trebuie să întrebi ce anume să faci într-un anumit stadiu cu o femeie, nu îţi va ieşi din prima decât dacă sfatul pe care îl primeşti este excelent, şi aşa ceva e rar.
Imaginează-ţi că cine îţi dă un sfat, stă şi gândeşte la rece, limpede şi clar, ce-ar face el într-o situaţie sau ce crede că e bine pentru tine. În situaţiile reale de viaţă însă trebuie să te căleşti având trăirile tale şi învăţând să le gestionezi.
Emoţiile trebuie să le accepţi, să le înţelegi şi să le educi. Şi orice sfaturi vei primi, doar când începi să te implici vei începe să şi înveţi. În această parte din seducţie, care se referă la emoţii, cititul o să îţi ofere nişte explicaţii, însă, ca să ajungi tu la rândul tău capabil să te descurci în acest domeniu al emoţiilor, chiar că nu mai ai nicio portiţă de scăpare decât să fii în acelaşi timp şi experimentator, şi cobai.
Trebuie să intri în situaţii care îţi provoacă emoţii şi să descoperi ce simţi, cum te porţi când simţi anumite lucruri, ce simt cei din jur, cum poţi influenţa în bine sau rău ce simt cei din jur.
Emoţiile implicate, situaţiile sau replicile imprevizibile şi la care trebuie să răspunzi în timp real, astea sunt importante. Nu vei putea face asta până când nu le faci în mod natural. Aşadar va trebui să înveţi pe pielea ta, şi cum altfel decât având nişte eşecuri la început… Nu repeta greşelile şi perseverează.
Va trebui să te faci de râs de câteva ori, împacă-te cu ideea. Consolează-te cu ideea că într-o zi vei râde şi tu împreună cu oamenii cu care povesteşti despre lucrurile prin care ai trecut când experimentai ca să devii un om mai bun. Am trăit o vreme când eram distrus din cauza faptului că nu putem să îmi fac planurile cu o femeie pentru că de obicei ce zicea azi, mâine nu prea mai era valabil. Dacă stabileam o întâlnire, făceam un plan în amănunt, doar pentru ca ziua următoare ceva neaşteptat să se întâmple.
De multe ori am făcut curat degeaba şi în zadar am pregătit sticla de vin şi lumânările pe masă! Planurile mi-au fost date peste cap! Ca să îmi pot reveni repede, pentru că mi se întâmpla des, a trebuit să îmi fac un mecanism de apărare, şi de fiecare dată când se întâmpla ca o fată să nu îşi ţină cuvântul, ziceam: „Dă-o dracului, dacă nu vrea să vină, e proastă!”.
Dacă mă enervam şi o trăgeam la răspundere: „De ce nu te-ai ţinut de cuvânt, mi-am făcut planuri şi mi-ai stricat ziua, bla bla bla…”, tot ce se întâmpla era că ea dădea nişte explicaţii şi se strica toată legătura dintre noi, nu mai erau emoţii pozitive, ci doar negative.
Apoi, când am mai evoluat, am învăţat că cel mai bine este să nu îţi faci planuri înainte, să baţi fierul cât e cald, adică să profiţi cât poţi în momentele în care eşti cu ea, să nu stai prea mult la poveşti la telefon, şi dacă îmi dau întâlnire cu ea şi se scuză, deşi este foarte enervant, trebuie să am tot timpul ceva pregătit, încât să nici nu conteze dacă ea vine sau nu.
De exemplu, să am ceva de făcut în oraş şi să îi zic: „Dacă vrei vino cu mine în oraș şi după aia poate stăm la un suc.”; sau să mai fie 2-3 fete pe care aş putea să le chem şi din 2-3 una tot vine.
Este important ca eu să mă simt bine, şi ea poate să se alăture, dacă vrea. Dacă nu, ea pierde. Şi astăzi mi se întâmplă la fel de des să nu mă pot baza mâine pe ce a spus o femeie azi.
Planurile merg făcute doar atunci când există încredere în relaţie şi respect reciproc. Adică în căsnicii sau relaţii pe termen lung. Deşi ăsta e un ideal, pentru că şi în căsnicii şi în relaţii pe termen lung de multe ori situaţia nu stă altfel. Dar subiectul acestei cărţi nu este căsnicia sau relaţia pe termen lung.
Când vine vorba de jocul atracţiei, lucrurile încep când răsare soarele şi se termină când apune. Sau uneori şi invers. Şi a doua zi totul se reia.
Dacă iei numărul de telefon al unei fete, o suni şi stabiliţi o întâlnire, nu te gândi la asta în fiecare minut până la întâlnire. S-ar putea să intervină multe până atunci. Dacă eşti cu fata la întâlnire şi o faci să se simtă bine, să râdă şi te desparţi de ea ca să mergeţi acasă, nu te aştepta ca data viitoare să începi de unde ai rămas şi ea să vină simţindu-se bine cu aceeaşi intensitate ca ieri, când aţi plecat fiecare în treaba lui. Va trebui să o iei de la început. Mai mult, poate că va veni prost dispusă din motivele ei personale şi va trebui să îi schimbi întreaga stare emoţională.
Dacă la întâlnire te săruţi cu fata şi plecaţi fiecare acasă, nu te aştepta ca data viitoare să îţi sară ea în braţe. Probabil va trebui să faci toată treaba de la început. Doar dacă faci sex cu o femeie, atunci poţi să începi să te gândeşti la planuri, poţi să te aştepţi să vină la întâlnire chiar dacă o stabileşti cu o săptămână înainte şi nu o mai suni sau să te aştepţi să îţi sară în braţe când te vede.
Înainte de a face sex, imprevizibilitatea este lege în jocul atracţiei. Dacă nu ştii asta, o să suferi de fiecare dată când credeai că totul merge bine şi apoi, fără nicio logică, lucrurile o iau la vale.
Femeile sunt fiinţe emotive în primul rând şi deşi bărbaţii au şi ei la fel de multe emoţii, este ruşinos să te laşi condus de emoţii, ca bărbat. Ca femeie, eşti educată de mică să îţi exprimi emoţiile în cât mai multe feluri şi cât mai des posibil. De aici pleacă întreaga problemă când bărbaţii le acuză pe femei că nu îşi ţin cuvântul dat, în multe situaţii.
Cea mai recentă poveste din viaţa reală este legată de un cuplu de prieteni ai mei care s-au certat din cauză că bărbatul a zis: „Mâine mergem la cabana noastră de la munte!”, iar gagica zice fericită: „Da, super!”.
A doua zi, fata întârzie prin oraş şi nu mai are chef de plecat la cabană şi începe scandalul. „De ce ai zis că mergem, unde ai fost până la ora asta, că ştiai că trebuie să plecăm… bla bla bla?!”
Dacă într-un cuplu de ani de zile apare problema asta, gândeşte-te cum ar fi cu o fată căreia abia i-ai luat numărul de telefon. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat când vine vorba de creat atracţie sexuală într-o femeie este „să baţi fierul cât e cald”.
Până nu faci sex cu femeia o dată, gândurile de genul: „Sigur mă place, până aici totul a fost bine”, nu îşi au rostul. Logica masculină e una şi „să îţi ţii cuvântul dat” este o trăsătură masculină. Dacă ai promis ceva, ca bărbat, este ruşinos să zici, ca pretext că nu te-ai ţinut de cuvânt, „Nu am avut chef, nu m-am simţit aşa bine, am avut o dispoziţie proastă”.
Asta fac femeile şi e normal, pentru că ele sunt fiinţe emotive. De asta şi iubim femeile până la urmă. Doar că emoţiile pot fi bune sau rele.
Şi când te bazezi pe cuvântul unei femei şi ea îţi sfidează logica prin trăirile ei emoţionale şi nu face ce te aştepţi tu, atunci trăirile tale emoţionale sunt negative.
Mi-am dat seama într-o zi când stăteam în pat şi nu aveam niciun chef să merg să beau cu prietenii mei ce putere au emoţiile asupra comportamentului nostru. Nu era nimic să mă împiedice, aveam bani, aveam timp, doar că în seara aia pur şi simplu nu am avut chef să ies. Ştiam că va fi distracţie, nu era niciun motiv logic să nu mă duc, dar totuşi nu aveam chef şi îmi era lene să mă îmbrac şi să plec. Am preferat să mă uit la un film.
Şi atunci m-am gândit că probabil aşa simte o femeie când spune că mâine ne întâlnim şi a doua zi după-masă vine obosită de la şcoală, din oraş sau de la lucru, se spală, se pune în pat şi zice: „Acum o să mă sune tipul ăla interesant căruia i-am promis că ne vedem azi. Dar mi-a ieşit un coş, trebuie să o ajut pe mama la curăţenie şi nu cred că o să îi las băiatului o impresie bună. Dacă sună îi zic că sunt foarte ocupată şi să nu se supere, că ieşim altă dată. Şi cu ocazia asta văd dacă e un disperat care o să se dea pe spate la primul meu test sau un bărbat adevărat, care o să facă o glumă, îşi vede de viaţa lui şi o să mă caute data viitoare.”.
Şi ghici ce?
Chiar aşa şi e, de cele mai multe ori. Multe din fetele cu care vorbesc îmi spun poveşti de genul ăsta. Nu e nicio problemă cu tine, ca bărbat, doar că femeia pur şi simplu nu este în starea emoţională să iasă acum din casă. Şi, în general, ce face un bărbat?
Începe cu: „Dar de ce ai zis ieri că ne întâlnim şi azi zici „nu”? Dar ai promis şi nu te ţii de cuvânt. Eşti mincinoasă, bla bla bla…”.
Ce o să zică fata cand te comporți așa? „Nici nu îl cunosc şi deja e disperat, îţi dai seama, dacă ies o dată cu el, e în stare să mă ștranguleze. Mai bine nu mai îi raspund la telefon deloc si poate scap de el.”.
Şi apoi tu suni şi fata nu mai răspunde la telefon şi te întrebi cu ce ai greşit.
E GAME OVER.
Şi atunci o iei de la început cu speranţa că nu mai faci aceleaşi greşeli. Faci altele pentru ca doar așa înveți.
Ştiu un cuplu de tineri căsătoriţi în care ea îmi povesteşte cum e foarte obosită şi nu are chef de nimic, nici de sex, şi pleacă din pat în bucătărie şi soţul vine după ea şi începe cu „Acum ce ai iarăşi? Ce am făcut? Cu ce am greşit?”… Vestea proastă e că deşi nu eşti de vină cu nimic, făcând aşa ca bărbat, o faci pe femeie să înceapă să nu te mai placă. Toţi oamenii au nevoie de momentele lor, de intimitatea lor şi de liniştea lor. Asta nu înseamnă că tu trebuie să te simţi tot timpul răspunzător pentru starea emoţională a celor din jur, inclusiv a femeilor din viaţa ta.
Secretul e că dacă vrei să faci o femeie să se simtă bine şi să accepte orice propuneri ai tu, trebuie să o aduci în starea emoţională în care îşi doreşte foarte mult şi este motivată să facă efortul de a se întâlni cu tine. La telefon, e destul de greu. Pentru că nu ai decât cuvintele, nu ai şi atingerile fizice.
De aici vorba „bate fierul cât e cald”.
Dacă eşti cu o femeie live şi ea zice: „Nu am chef să merg acum la plimbare!”, poţi să o iei în braţe, să o învârţi prin aer şi să îi zici: „Ştii că o să te simţi foarte bine cu mine. Şi oricum, TE RĂPESC şi nu ai ce să faci.”. Dacă o spui cum trebuie, sigur va râde şi va simţi o emoţie plăcută care va creşte şansele să creadă că încă jumate de oră dacă stă cu tine nu e capătul lumii. Pentru o fiinţă emotivă, emoţia pe care o simte pe moment bate toate planurile şi logica din lume.
Aşadar, dacă faci o femeie să se simtă bine cu tine, atunci e momentul să faci tot ce poţi, să o dezmierzi, să o săruţi, să faci sex cu ea.
Sunt şanse ca toate emoţiile pozitive să conteze la următoarea întâlnire şi să crească şansele ca ea să vrea să vă întâlniţi pentru că va anticipa acele emoţii pozitive pe care le va simţi cu tine, DIN NOU, dar când ziua se termina şi emoţiile dispar, fii sigur că va trebui să o iei de la capăt ca să o faci să simtă din nou acele lucruri pe care le-a simţit înainte.
Nu te baza pe faptul că o fată spune azi că îi place de tine. În momentul ăla chiar îi place şi tu ar trebui să profiţi. Mâine poate îi moare pisica şi nu are niciun chef şi tu o suni şi când vezi că nu mai e la fel de bine dispusă ca ieri, intri în panică, te gândeşti că ai greşit cu ceva şi în momentul ăla comiţi cea mai mare greşeală posibilă: crezi că dacă ai făcut-o ieri să se simtă bine, astăzi ea se va simţi la fel şi tu poţi continua de unde ai rămas ieri…
Ei bine, nu! Tot timpul, BATE FIERUL CÂT E CALD!
Învaţă despre emoţii şi cum influenţează ele comportamentul unei persoane. Nu există doar femei emotive sau bărbaţi raţionali. Conform cercetărilor Myers Briggs, 35% dintre bărbaţi sunt dominaţi de emoţii şi 35% dintre femei sunt logice şi raţionale.
Am vorbit despre asta la inteligenţa emoţională. Doar că educaţia în societate face ca şi acei bărbaţi care sunt dominaţi de emoţii să trebuiască să îşi înăbuşe emoţiile şi să fie „bărbaţi adevăraţi”, dar asta duce la probleme psihice. La fel, femeile raţionale nu sunt lăsate să se poarte „băieţeşte” şi încă de mici li se impune să fie mai „feminine” şi să îşi exprime emoţiile, iar asta are rezultate grave asupra vieţii sexuale şi romantice a acelor femei.
Tu trebuie să ştii cu ce fel de om ai de a face.
Retine:
-
Emoţiile bat logica în orice clipă.
-
Dacă eşti bărbat, probabil eşti raţional şi logic, deci trebuie să înţelegi femeile şi să le accepţi în primul rând, dacă vrei să ai succes şi să creezi atracţie. Trebuie să te schimbi tu şi să evoluezi, să înţelegi cum funcţionează mintea unei femei, nu să încerci să le schimbi pe ele şi să le cerţi.
-
Bate fierul cât e cald, încearcă să obţii cât mai mult la orice întâlnire, şi fute-o pe femeie cât mai repede. Cu cât trece timpul, cu atât sunt şanse să spui mai multe prostii, să faci mai multe gafe şi atracţia să scadă.
-
Dacă nu ai făcut sex cu ea încă, nu intra în panică. Fă tot ce ştii tu ca să creezi şi menţii atracţia, dar tot timpul să ai în minte că ziua de mâine va fi altfel şi nu îţi face planuri pentru mâine bazat pe ce a fost azi.
-
Nu atârna după nicio femeie, dacă nu ai o relaţie pe termen lung sau nevastă (şi nici atunci ).
-
Dacă o femeie promite că îţi dă mâine o carte sau cursurile de la facultate, crede-o şi ceart-o dacă nu se ţine de cuvânt. Dacă îţi promite că mâine vine la tine acasă să vă uitaţi la un film, pregăteşte-te sau să faceţi sex sau să se întâmple 1000 de catastrofe neprevăzute care să o împiedice să ajungă. Aşa stau lucrurile când puterea e la o femeie şi ea poate decide dacă se întâlneşte cu tine sau nu.
-
De obicei e bine să mai ai în agenda telefonică o fată sau două drăguţe pe lângă, pe care nu ai apucat să le bagi prea mult în seamă şi, dacă te refuză prima, mai ai opţiuni şi oricum totul e pregătit deja. Mai mult, dacă suni o femeie şi îi zici: „Ciao. Ce faci acum? Hai la un suc să povestim ceva interesant sau hai la mine să ne uităm la film că nu îmi place singur şi ia şi un suc pe drum”, sunt şanse mari ca emoţiile surprizei să fie atât de puternice încât vei avea mai mult succes cu asta decât cu cea cu care ţi-ai făcut planuri. Asta e puterea emoţiilor şi învaţă să le foloseşti când ele sunt în favoarea ta şi să te aperi când ele te fac să te simţi „NAŞPA”
LECŢIE DE VIAŢĂ: Niciodată nu pune o femeie, pe care tocmai ai întâlnit-o, pe un piedestal. Trateaz-o ca pe una din multele femei de care eşti interesat în acel moment.
Hai acum sa ne jucam un joc.
Am sa listez mai jos toate subcapitolele din carte si tu spune in coment mai jos ce subcapitol vrei pentru data viitoare iar eu am sa postez gratuit acel subcapitol care primeste cele mai multe voturi. Astept deasemenea orice alte ganduri, idei si comentarii.
Cu respect,
Pera Novacovici
Cuprins carte Arta seductiei 2:
Arta seductiei 2 – cum sa ai success cu femeile si cu tine insuti
Partea 1: Interiorul
Concept cheie numărul I: Cititul şi educaţia.Teoria şi practica
Concept cheie numărul II: Frica
Concept cheie numărul III: Curajul si esecul
Concept cheie numărul IV: Programarea socială
Concept cheie numărul V: Inteligenţa emoţională
Concept cheie numărul VI: Un bărbat adevărat
Concept cheie numărul VII: A fi tu însuţi
Concept cheie numărul VIII: Sportul
Concept cheie numărul IX: Valorile pe care te bazezi
Concept cheie numărul X: Asertivitatea
Concept cheie numărul XI: Personalitate alfa
Concept cheie numărul XII: Mituri despre femei
Concept cheie numărul XIII: Bun în mod natural
Partea 2: Atracţia sexuala
Concept cheie numarul XIV: Genele şi poligamia
Concept cheie numarul XV: Adevărul pentru o femeie
Concept cheie numarul XVI: Frumuseţea unei femei şi puterea ei
Concept cheie numarul XVII: Dovada socială
Concept cheie numarul XVIII: LJBF
Concept cheie numarul XIX: Testele
Concept cheie numarul XX: Igiena şi limbajul trupului
Concept cheie numarul XXI: Umorul şi atracţia.
Concept cheie XXII: Emoţiile
Partea 3: Ritualul de imperechere
Concept cheie numarul XXIII: Introducere în ritual
Concept cheie numarul XXIV: Teritoriul
Concept cheie numarul XXV: One-it-is
Concept cheie numarul XXVI: Conexiunea emoţională
Concept cheie numarul XXVII: Arta de a povesti.
Concept cheie numarul XXVIII: Kino.
Concept cheie numarul XXIX: Abordarea.
Concept cheie numarul XXX: Între abordare şi întâlnire
Concept cheie XXXI: Întâlnirea
Concept cheie numarul XXXII: Platitul la primele întâlniri
Concept cheie numarul XXXIII: Sărutul
Concept cheie numarul XXXIV: Excitarea şi dezbrăcarea
Concept cheie numarul XXXV: Sexul
Incheiere