Viziunea
Acum cativa ani, cand abia deschisesem firma, aveam foarte multi care incercau sa imi bage bete in roate, de multe ori insa neintentionat. Am avut cateva luni in care am decis ca trebuie sa ma sacrific, timp in care nu am avut un ban in buzunar. Ma uitam cu jind la ceilalti care ieseau in oras, timp in care eu faceam oferte potentialilor clienti si ma duceam la intalniri cu speranta sa prind vreun contract. Era dureros, dar stiam ca o sa vina si succesul, pentru ca daca tii destul de mult linia, problema nu mai este „daca” ci devine „cand”.
Insa mai ales in sanul familiei auzeam foarte multe reprosuri. Ma intorsesem acasa, nu aveam bani de buzunar, nu contribuiam cu nimic in casa. In schimb munceam 12 ore pe zi si stiam ca o sa imi iasa. Eram fericit in felul meu de a fi, pentru ca ma simteam independent. Liber. Preferam de 1000 de ori sa ma simt liber si fara un ban in buzunar decat angajat, cu salariu fix, program fix si potential limitat de altii. Atunci cand esti angajat, ti se platesc 8 ore pentru timpul pe care il aloci altuia. Ce faci in alea 8 ore nu este pentru tine, din punctul meu de vedere. E un fel de sclavie moderna. Cel putin asa vedeam pe atunci si nu puteam spune ca pe unde fusesem nu imi facusem treaba.
In situatii din astea, rudele iti pun cele mai multe piedici.
„De ce nu te angajezi? Un salariu decent, bani de pensie care sa se adune. Toti am facut asta si nu ne-am zbatut ca tine.”
„Daca vezi ca nu merge , de ce nu te opresti?”
Imagineaza-ti ca ai un nod in gat cand te intreaba cineva de la care pur si simplu nu te astepti. Ce poti sa ii spui? Nu ai cum sa ii spui ca „va merge”, pentru simplul motiv ca nu ai cum sa ii justifici. Si ii explici ca tu esti mai fericit decat poate fi el vreodata pentru ca tu, asa, cu buzunarele rupte, iti traiesti visul si stii ca in viitor te vei uita in urma si vei stii, spre deosebire de el (ei) ca tu ai facut tot ce ti-a stat in putinta ca sa reusesti si nu ai trait doar cu impresia „as fi putut daca as fi avut mai mult noroc.” Adevarul e ca norocul ti-l faci. Destinul ti-l faci. Drumul e cel ales de tine.
Incapatanarea
Cu cativa ani in urma cand imi luasem in cap sa fac alt proiect, nereusit, eram in fata unui cinematograf si vorbeam cu un prieten de planuri de bataie. Langa noi era un mosulet. Ii tin minte zambetul intelegator si ochii foarte luminosi. La plecare ne-a zis:
„Copii, bravo. Asta e calea. Si eu incerc sa sparg bariera asta a banilor si am reusit. Stiu cum e sa invingi pe cei care iti spun ca nu poti. Eu am reusit la un moment dat, de ceva vreme o duc tare rau, dar o sa imi revin. Important e sa faci ce trebuie sa faci si la un moment dat, in ciuda celorlalti, os a reusiti. Ca nu e acum si ca e peste 5 ani. Ca nu e peste 5 ani si e peste 10 ani, important e sa nu te abati de la drumul tau.”
Si a plecat, la fel de misterior si ciudat precum se bagase in discutie. Mi-a prins bine replica lui, aveam nevoie sa aud si niste imbarbatari, nu numai incrancenarea aia cum ca „nu se poate”.
Daca ar fi sa iei o caracteristica a oamenilor de succes si sa fie comuna tuturor, cred ca aceea ar fi incapatanarea de a nu ceda in fata unui esec. De a te ridica si a te ridica si a te ridica.
Momentul prezent in afaceri
Si au trecut ani de zile si cifrele imi spun ca am avut dreptate. Am o tipografie care mi-a adus painea cea de toate zilele. AM masina pe care am vrut-o, prietena pe care am vrut-o, banii pe care i-am vrut la un moment dat, recunoasterea celor din jur. E un sentiment placut. Pe langa aceasta, am si siteurile astea de dezvoltare sub administrare, siteuri care imi dau stralucire si care ma fac sa cred ca un sistem, o mentalitate – pot fi schimbate. Cred in potentialul fiecaruia dintre noi si, pe deasupra, nu cred in concurenta care omoara. Cred ca daca toti cautam excelenta proprie si toti cautam sa fim o versiune mai buna a noastra cu fiecare zi care trece, avem un viitor stralucit in fata, indiferent de a carei parti a baricadei suntem. Pentru ca indiferent de varsta pe care o avem, avem un atu – traim ce vrem sa traim, facem ce vrem sa facem, ne indreptam incotro vrem noi sa ne indreptam, nu altii.
Nu vreau sa va mint. Anul trecut a fost un an, din punctul meu de vedere, normal. Dar anul asta criza se resimte, cel putin pe piata de tipar, care e cu 25% in scadere fata de anii trecuti. Vezi tu, e un lucru „tricky” cu succesul, ai cativa ani de stralucire, daca urmeaza o decadere, mediocritatea, adica marea masa a oamenilor, te judeca dupa momentul „prezent”. Azi iti merge bine, esti vazut ca exemplul perfect de succes. Maine daca esti la pamant, cei care nu si-au trait niciodata libertatea te iau drept model „cum sa nu”. Adevarul este ca esti un om de succes nu din perspectiva altora, ci din propria perspectiva. Si ce ai facut o data in viata, poti face a doua oara de 2 ori mai usor si cu de 4 ori mai bune rezultate. Pentru ca asta e natura umana. Repetitiva. Daca te inveti cu esecurile, nu te vor mai durea atat de mult. De ce sa te inveti cu esecurile? Pentru ca nu exista succes fara esecuri! Daca te inveti sa mergi inainte, vei ajunge dincolo de cineva care sapa transee. Iar drumul meu e inainte, chit ca va trebui sa cobor si printr-o prapastie din cand in cand. Dar cand voi fi iar pe drum pietruit, cel care vede doar prapastia va fi la kilometri de tine. Pe cand cel care vede drumul, te vede pe tine, cel adevarat.
Ce inseamna sa stii sa seduci viata
Ce am reusit eu cu femeile? Probabil ca raspunsul este in ceea ce am reusit sa fac cu mine. Am ajuns dintr-un om care nu se putea uita in oglinda intr-un om care se iubeste pe el. Si cred cu tarie ca daca nu te placi pe tine, nu ai cum sa fii placut de ceilalti. Am ajuns dintr-un om cu experienta zero in femei sa am cel putin o femeie pe luna si de multe ori mai multe. Am vrut sa imi demonstrez ca se poate si s-a putut.
Ghici ce? Din 2004 nu am avut o luna intreaga fara o femeie langa mine, in ciuda faptului ca am avut doar 2 relatii ceva mai lungi. Femeile au inceput sa apara si nu s-au mai oprit din asta. Am trait niste povesti de dragoste cum altii doar viseaza, am avut experiente sexuale pe care altii le vad pe laptop, cand isi deschid pantalonii ca sa se masturbeze, cu un ochi pe usa. Am invatat care e natura umana, chit ca e vorba de natura masculina sau feminina. AM invatat sa seduc o femeie printr-un zambet timid sau printr-o gluma aparent nevinovata.
Si am invatat ca e de 1000 de ori mai usor sa seduci o femeie decat sa incerci sa tii o relatie legata. Pentru ca atunci cand seduci o femeie apelezi la instincte primare si e vorba de ce vrei tu in proportie de aproape 100%, pe cand intr-o relatie nu poti controla dorinta celuilalt. Iar daca celalalt vrea sa plece de langa tine, va pleca mai devreme sau mai tarziu, indiferent de ceea ce vrei tu. Si astfel am invatat sa nu ma las afectat si traiesc la maximum momentul prezent.
Pasivitate si reponsabilitate
Din punctul meu de vedere, perioada prin care trecem este extrem de nefasta, economic vorbind. Avem la conducerea tarii niste imbecili care inventeaza taxe peste taxe si apeleaza reponsabilitate sociala, fara sa ia in considerare un amanunt mic, dar extrem de important. Nu se pun in aceeasi oala cu restul lumii. Un singur exemplu: oamenii de afaceri nu isi pot deduce combustibilul la autoturisme, dar absolut fiecare parlamentar are mii de litri virtuali de benzina pe care sa consume in scop „national”. Impozitul forfetar a raschetat o treime din firme si a aruncat in somaj sute de mii de oameni platiti prin ajutorul de somaj.. tot de antreprenori. Parerea mea despre impozitul forfetar este destul de transanta – a fost nevoie de multi bani si rapid, fara a se lua in calcul consecintele. Acum trebuie sa se taie pensiile, ajutorul de somaj si fondul de salarii de la buget pentru ca.. de ce oare?
Logic – nu mai sunt agenti economici (a se citi antreprenori) care sa plateasca. Au vrut sa mareasca tva-ul si impozitul pe profit, dar previziunea era sumbra. Ei nu mai aveau de unde sa dea, asa ca au hotarat sa nu mai dea, in numele romanilor si al binelui nostru comun.
Inspectorii fiscali au target pe amenzile pe care trebuie sa le dea agentilor economici. Politistii de pe sosele au target de procese verbale intocmite. Se pleaca de la premiza de amenda si de vinovatie, pe cand statul ar trebui sa iti garanteze opusul.
Nu am mai vazut o investitie a statului roman in firmele mici si mijlocii de mai bine de 3 ani. Doar furt grosolan. In schimb, firmele mari platesc o contributie infima la bugetul de stat in continuare si au fost practic ocolite de deciziile guvernului. Cum firmele mari au actionariat strain, ramane ca romanii au ramas cu platile catre stat sau falimentul. In schimb continuam sa avem 1,4 milioane bugetari si 6 milioane pensionari la 3 milioane de muncitori activi in domeniul privat, in conditiile in care in Polonia sunt 1,8 milioane bugetari la o populatie dubla.
Daca mi-ati zice ca vreti sa deschideti o firma, v-as spune sa va ganditi de doua ori, pentru ca s-ar putea sa nu fie momentul. Dar mentalitatea pe care ar trebui sa o ai – decat sa fii bugetar, mai bine sa mori de foame. Statutul de bugetar te duce la uciderea oricarei initiative. Devii o lipitoare adanc infipta in carne, fara dorinta de evolutie continua, care ar trebui sa ne caracterizeze.
Ca fapt divers, la un drum dinspre Timisoara spre Bucuresti, in judetul Olt, dupa 20-30 de filtre, mi-am pierdut cumpatul si am depasit o masina care mergea cu 30 la ora pe nationala cu 15 metri inainte sa se termine banda continua. Cel putin asa mi-a justificat politistul. Am facut contestatie si legea imi da drept sa circul CU CARNETUL pana se pronunta judecatoarea. Cu alte cuvinte dispun de prezumtia de nevinovatie. Cu grefa de la judecatorie de 2 saptamani si jumatate incerc sa imi ridic carnetul care nici acum nu mi-a ajuns in Bucuresti din Olt. Am dat telefon la secretariat si intre 9 si 12 nu raspunde nimeni, intre 12 si 15 abia, abia, pentru ca dupa ora 15 sa nu ai nici o sansa sa prinzi pe cineva pe fir. Atata timp cat la buget 3 oameni fac treaba de o persoana si fiecare om se crede dator sa munceasca o treime din timpul pentru care e platit, cred ca aparatul de stat este defect din fabricatie.
Pe mine m-au sunat clienti la 12 noaptea duminica si am raspuns, pentru ca daca nu raspund cand ma suna cineva, nu intra bani in cont. La stat sportul national e solitaire. Sau ceva de genul „prefa-te ca muncesti si eu ma prefac ca te platesc”. Ori asa ceva e inacceptabil.
Ca sa inchei si povestirea cu politia din Olt, desi mi-au zis la telefon ca au trimis carnetul cu politia militara, s-a dovedit ca au avut o problema „administrativa”. A trebuit sa intreb si eu pe cineva care era ceva mai in tema ca sa aflu ca, de fapt, IPJ Olt nu a avut plicuri ca sa imi trimita carnetul, motivul pentru care au intarziat si ei .. cateva saptamani. De rasul curcilor si o explicatie pentru legendele care circula cu privire la bugetari. Un mamut, mereu greoi si mereu cu stomacul gol.
Ce se zvoneste
Cand am inceput treaba cu Pera pe Stepout Media, stiam in mare cam ce urma sa facem. Stiam ca vrem sa ne educam pe noi si pe cei din jur, sa construim un imperiu psihologic. O singura directie inca nu o aveam acoperita, cea de afaceri. Saptamana trecuta am cumparat domeniul si cat de curand se lanseaza si comunitatea de business. Acolo o sa ne dezvoltam pe cealalta latura, pe langa cea a personalitatii (personalitatealfa.com) si a seductiei (artaseductiei.ro).
Si Pera mi-a zis o chestie, vazandu-ma atat de absorbit cu noul proiect:
„Cred ca o sa fie locul in care o sa te dezlantui, pentru ca ai asta in sange. Ai nevoie sa vorbesti aceeasi limba cu oamenii din jur. Sa simti ca suntem mai multi care mergem in aceeasi directie. O sa fii absorbit de cauza asta. ”
Si mi-am notat ce mi-a zis atunci drept un scop al proiectului. Avem nevoie de soldati in armata Imperiului Psihologic, pentru ca timpurile nu sunt de pace. Avem nevoie de oameni de calitate, care sa ridice media. Avem nevoie sa invatam cu totii, unul de la altul, chit ca suntem pe domenii diferite. Avem nevoie sa excelem cu totii, ca sa putem avea punct de sprijin in cel de langa noi. Si poate asa o sa putem prinde mamutul asta greoi, sa il trantim la pamant si sa ii indesam mancare pe gura pana o sa se sature.
Pentru ca nu e posibil ca la fiecare taxa inventata pe domeniile existente, sa se prevada un exod. Astazi citeam de taxa pentru softisti si primeam mesaje pe telefon „Am stat cuminte pana acum, dar acum incepe sa se imputa treaba. De ce sa raman? Plec in afara. Ieri citeam de taxa pe apa din puturi (atentie – puturi din curti) si ma gandeam ca taxa pe aer nu e chiar atat de ireala. Astept si o taxa pe vis.
Legat de visul tau
Si pentru ca am exagerat cu politica, va mai spun o poveste dintr-un Bootcamp organizat de noi. Pepe ne e un colaborator extrem de drag si s-a intamplat la un moment dat sa aiba un jurnal al visurilor. Era cam ce tineam si eu, diferenta e ca el tinea toata viziunea lui intr-un singur caiet, eu le imprastiam peste tot. Tiparite, poze printate pe pereti, stick notesuri cu ce aveam sa fac peste 1 an etc. Si el mi-a aratat pentru prima oara, practic, un jurnal pe care il comandase din afara si in care isi notase tot ce vroia el sa faca. De la excursii, la targeturi in afaceri. Ghici ce, marea lor majoritate era bifata. Rasfoind printre pozele si insemnarile lui, m-am simtit ca un hot de buzunare. Doar ca eu in buzunarele lui gasisem ceva mult mai fain. Gasisem o metoda sa tii evidenta la ce vrei sa faci in viata.
Ca sa intelegeti cat de importanta mi s-a parut treaba, as vrea sa va spun o poveste. UN prieten mi-a spus la un moment dat o vorba: „Orice ora dedicata planificarii nu este o ora pierduta”. Eu de ani de zile am o cafenea a mea unde, in fiecare zi la ora 9, intru cu o agenda imensa, a4, comand o cafea si incep sa notez frenetic. Ce notez? Este agenda mea zilnica. E un ritual fara de care eu m-as simti pierdut. La inceput lumea se uita cam ciudat la mine, dar nu am bagat in seama. Intre timp s-au obisnuit cu punctualitatea mea si cu noncoformismul (asa il considera ei) pe care il afisez.
Si daca agenda zilnica este.. zilnica, eu imi fac la fiecare inceput de saptamana si o agenda saptamanala cu taskurile pe care o sa le rezolv. Ma ajuta sa tin directia foarte mult, pentru ca de multe ori, in multele zile ale saptamanii te lasi prins de rutina si atunci trebuie sa ai o unealta care sa te aduca inapoi. Ce inseamna asta? Ca lumea vin cu o jumatate de ora mai devreme decat in mod normal, pentru ca am de scris in agenda dublu.
Dar daca am agenda saptamanala, oare nu inseamna ca am si agenda lunara? Raspunsul e evident, pentru ca in fiecare 1-5 ale lunii eu imi evaluez munca pe luna ce tocmai s-a incheiat si imi trasez directiile pe luna in curs.
Insa daca am agenda lunara, inseamna ca am si o agenda anuala. Iar agenda mea anuala e, in fiecare an, aproape de grosimea unei carti. Pentru ca atunci cand oamenii petrec, eu scriu. Sarbatorile ma deprima, prefer sa fiu singur si sa ma gandesc ce am facut in anul care tocmai s-a incheiat.. si imi trasez directii pentru anul care vine.
E vorba de flux. Donald Trump povestea cum se intalnise la un moment dat cu un fost miliardar in dolari, la o varsta inainata si falit. Cand l-a intrebat ce s-a intamplat, batranul i-a spus ca a vrut sa isi ia o vacanta prelungita din afaceri. Cand a revenit nu mai era in piata, nu mai avea obisnuinta disciplinei. Nu mai era in flux. Toate aceste unelte te ajuta sa tii directia, te ajuta sa nu fii aruncat la lei.
Iar caietul lui Pepe pare piesa lipsa de la puzzle.
Si ca sa va povestesc influenta acestui „jurnal al visurilor”, va spun doua povesti, ambele din bootcampuri, de cand am hotarat ca lectia jurnalului visurilor este o lectie vitala.
Prima este despre o fata care, intr-un bootcamp, intrebata ce vrea, a raspuns ca o masina Beetle. Mai multe nu a stiut sa raspunda. Ce motor, ce culoare, ce a facut pana in momentul respectiv ca sa o obtina. Ea nu stia cum o sa o obtina, nu avea nici o idee. Si timpul trecea. Pera i-a explicat greselile pe care le face. Eu am vazut-o la bootcampul urmator, cand ridica frenetic mana la intrebarea „cine vrea sa imi spuna despre visul lui?”. S-a ridicat in picioare si a inceput sa recite:
„Eu vreau un beetle albastru colantat cu floricele galbene, motorizare de 1,9 pe diesel bla bla (zic si eu, pentru ca nu am retinut exact), o sa ma coste in jur de 10 000 de euro si am strans deja 3600.”
Fata asta cu 3 luni in urma nu stia cat costa sau de unde costa, iar acum avea stransi 3600 euro ca din pamant, desi avea un salariu nu cu mult diferit de al tuturor. Am zis ca asta e efectul jurnalului visurilor.
Al doilea exemplu este al altei fete, avocata de meserie. Prezenta la aceleasi bootcampuri. Diferenta era ca in primul bootcamp nu avea propriul cabinet de avocatura iar in al doilea il avea!
Ati crede ca fac reclama la bootcamp, dar de fapt e un anunt pe care as fi vrut sa il fac de mai mult de un an de zile. Cu ajutorul unui prieten al comunitatii noastre, am reusit sa tiparim si jurnalul visurilor, pentru ca era, intradevar, o piesa lipsa, de care foarte multi ne intrebau. In definitiv, destinul este al nostru, nu al altora, si fiecare unealta care te ajuta sa iti indeplinesti obiective valoreaza greutatea lui in aur. Il recomand cu caldura. Costa 39 lei + taxe postale.
Instructiuni de folosire:
Si pentru viitor, pe noul site de busines, care trebuie sa apara cat de curand, va promit ca o sa scriu si despre cum sa va faceti cele 4 tipuri de agende. Cea zilnica, cea saptamanala, cea lunara si, de ce nu, cea anuala, preferata mea. Va trebui sa aveti un pic de rabdare si sa fiti cu ochii in patru, pentru cand o sa lansam noul site.
Pana atunci, succes la femei si scuzele mele ca am discutat atat de mult despre bani, afaceri si alte lucruri marunte.
Postat de Abel.
