Unde Sunt Barbatii Adevarati?! – Arta Seductiei

Unde sunt barbatii adevarati?!

Unde sunt bărbaţii adevăraţi?

N-aş fi dat o mână de ajutor nimănui acum 7-8 ani.

Mi se părea că majoritatea sunt cizme, eu şi cu câţiva pe care îi mai cunoşteam personal eram cei mai buni, aveam jocul nostru.

Restul?! Nişte bobocei încălziţi de părinţii care au bănuţi sau pui de cocalar cu lăptişor de manea pe mustaţă…

… oricum în viziunea mea erau un fel de pesudo-seducatori, pentru că “talentu” nu le emană din comportament sau din vreo atitudine naturală, sănătoasă…

Asta era acum 7-8 ani…

Jocul era simplu, tipa este în faţa mea iar eu îi spun tot ce pot în momentul ăsta ca să îi captez atenţia şi interesul şi câteva ore din noapte, la o adică, ce fel  seducător e ăla care nu fu*e.

Aveam schema clară, zi-i tot ce îţi trece prin minte, fă tot ce poţi important e să marchezi….

Marcam.  Am avut cel puţin două iubite care au pozat în Playboy şi interesant este că ele nici n-au fost cele mai frumoase pe gustul meu…

 

Am ţinut-o aşa o perioadă bună de câţiva ani. Distracţii şi sex iar atunci când mă plictiseam o luăm de la capăt, sex şi pe urmă distracţii.

Noi, eu şi cu anturajul meu de pe atunci ieşeam mereu în evidenţă… nu ne îmbrăcăm neapărat cel mai bine şi cu siguranţă banii nu ne dădeau afară din casă, însă aveam lipici cu sclipici la femei şi orice fătălău voia lângă el tipi faini ca noi care îi pot aduce în anturaj femei.

Totuşi, în prezent,  am pentru tine o întrebare, asta ca să nu zic să ţi-o pui singur…

Cu câte femei crezi că poţi să te culci până ajungi să simţi că se repetă lucrurile, până vezi că piz*a e tot piz*ă, că există un număr relativ limitat de poziţii pe care poţi să le încerci şi mai nimic nu te mai surprinde?

Fii sincer, câte tipe ar trebui să ai ca să îţi satisfacă această dorinţă? 10? 30? 50?

Eu întrebarea asta mi-am pus-o atunci când am ajuns pe undeva pe la 200 de tipe, numărul documentat…

…aveam o agendă în care mi le notam… da da.. ştiu , nu e nobil din partea mea, însă jocul era jocul iar domnişoarele trebuiau mângâiate pasional, ca să nu zic frecate în disperare, iar pentru mine era important de documentat „cum”.

Şi nu vreau să te abaţi de la întrebarea de mai sus acum pentru că ţi-am spus eu cu câte tipe am fost…

…nu era o metodă de a îţi “arăta” cât de tare sunt eu, ci o poate umilă justificare a unui comportament uneori privit îndoielnic de societate.

Întrebarea este foarte puternică.

Cu câte femei o să te culci până o să vezi că femeia este femeie, până o să îi descoperi butoanele emoţionale, toate micile secrete care o fac să geamă sau să viseze la tine, să îşi dorească un semn din partea ta, când tu nici măcar nu mai ţii minte când ea există?

Din nou, nu fi bou să crezi că e despre superioritatea şi aroganta bărbaţilor care au femei sau despre cum bărbaţii care au succes cu tipele desconsideră în general sexul slab…

 

Nici pe departe, e vorba despre momentul în care realizezi că femeia este şi ea om ca şi tine, nu o mai venerezi ca un milog disperat…

…conştientizezi că lucruri mărute cum ar fi un “Eşti adorabilă…” , o privire intensă şi pătrunzătoare însoţită de o mângâiere uşoară (nu vrei să îi strici machiajul) pe chip o poate face să vibreze…

Dar nu …. asta e greu de crezut! Cum ?

Un compliment şi o mângâie să facă oare sufletul rebel al unei femei superbe să se coboare din Valhala mândriei şi să vadă bărbatul din fata ei, îndrăgostindu-se iremediabil?!?!

Nu…. n-are cum ar zice majoritatea flăcăilor. După care îmi explică mie cu foarte mare simţ al responsabilităţii sociale ( adică omu trebuie să mă corecteze şi să îmi arate adevăru’- adevărat ca şi cum eu am fost toată viaţa un orb)  că femeile sunt înnebunite după bani şi dupe cum arăţi.

Adică aceşti experţi, direct descendenţi din Veneţia lui Casanova, îmi explica mie că de fapt femeia e un fel de animal prost care de când se naşte învaţă 2 lucruri, imagine şi bani…

…iar eu care cred că femeia este o fiinţă sensibilă ce are nevoie de afecţiune, căldură şi tandreţe, sunt un fel de lache comunistul..

Da ce am făcut eu şefu?! Îmi vine să îi întreb, însă de ce să te cerţi cu un om când poţi să îl laşi să fie condamnat, victimă a propriului destin.

 

Ce vreau să spun prin asta?

Adică dacă nu stau să am o discuţie cu el, prin care să îi explic că viaţa are o anumită profunzime, că relaţiile înseamnă mai mult decât ce ai în buzunar şi că  femeia este o fiinţă sensibilă care dincolo de scutul ei intangibil de aroganţă, acel flacău va fi condamnat să îşi selecteze femeile după convingerile sale…

Am scris un capitol întreg despre asta în cartea mea Dacă n-o seduci, se duce … şi nu e reclamă mascată la carte ci mai degrabă un lucru esenţial să pe care trebuie să îl înţelegi.

Şi anume, ceea ce crezi tu despre femei va impacta direct realitatea ta, adică dacă tu crezi că toate sunt materialiste orientate catre imagine, asta o să ai…o femeie orientată către imagine care o să stea cu tine pentru bănuţii tăi pe care oricum nu prea îi ai.

De unde ştiu că nu îi ai?

Pentru că toţi cei care au foarte mulţi bani, Fără Excepţie ,înţeleg faptul că relaţiile autentice au fundaţia bazată pe lucruri cum ar fi înţelegerea, respectul şi afecţiunea.

Asta nu înseamnă că nu există acolo nişte mici “trucuri”, cum ar fi să ştii când să alegi momentul potrivit pentru acel “Eşti adorabilă” şi mângâierea ce urmează.

Măiestria nu constă în a înţelege faptul că seducţia se rezumă la un compliment şi o atingere şi pe urmă să repeţi această “tehnică” robotic la nesfârşit, ci mai degrabă a îţi permite sensibilitatea de a fi atent şi să observi creatură ce este femeia pe care o zgâlţâie privirea ta.

Azi mai degrabă am vrut să îţi aduc puţin aminte că nu e despre câte, nu e nici despre care, ci doar despre “Ea” , iar când vei avea puterea, tehnica şi înţelpciunea să transformi cu adevărat orice femeie într-o “Ea” şi să o faci să se simtă ca o“Ea” atunci ştii că eşti bărbat adevărat.

Lasă-mi mai jos un comentariu şi spune-mi în viziunea ta ce o face pe o femeie să fie “Ea” , Aceea!??!

Seminar video gratuit
5 greseli care distrug atractia instant
Invata cum sa NU mai fii refuzat de femei si sa cunosti USOR genul tau de partenere